Supracalificarea şi frustrările aferente

.

Din cauza crizei, angajaţii acceptă joburi mult sub nivelul lor de pregătire. Însă tot acest lucru are şi un revers: frustrările

Nimeni nu acceptă un job pentru care este supracalificat de dragul angajatorului sau ca pe un hobby. Evident, cel mai întâlnit motiv este lipsa altei oportunităţi, situaţie în care toţi avem nevoie de o „umbrelă pentru vreme rea”.

Cauzele pentru care acceptăm astfel de job-uri sunt fie pentru că nu există destule locuri de muncă pentru pregătirea noastră şi n-avem încotro, fie suntem nevoiţi să plecăm „de jos” pentru ajunge „sus”, fie pentru o recompensă foarte bună, într-o conjunctură favorabilă care nu neapărat are legătură cu relaţia dintre pregătire, cerinţe şi post.

Dacă ţi-ai pierdut jobul şi eşti nevoită să „pleci de jos”, nu dispera, piaţa muncii este încă mult afectată de criza economică, joburile să găsesc greu, iar dacă tu vei fi lăsa în urmă un post asistent şi vei întâlni unul de vânzător, nu e o mare dramă, nu asta e adevărata ta valoare.

Totul face parte din viaţă

Trebuie să priveşti totul ca pe o simplă etapă a parcursului tău profesional pe care nu tu o poţi influenţa, ci contextul economic. Tu eşti un simplu jucător care poate doar să observe, nu să şi intervină.

Atenţie însă, dacă accepţi pe perioade de timp prea lungi roluri sub calificarea, experienţa şi ambiţia ta profesională, consecinţele sunt grave şi cu bătaie lungă: vei fi frustrată, talentul tău nu va mai fi valorificat şi vei simţi o acută stare de inutilitate.

Job-ul pentru care eşti supracalificată nu reprezintă o opţiune în sine: nu poţi să te dezvolţi, nu poţi trăi permanent din nostalgia vechilor reuşite şi frustrarea actualei poziţionări,  cu vremea, te vei simţi sufocată, ca un peşte prea mare într-un acvariu prea mic.

Vorbeşte cu şeful despre frustrările tale

Experţii în resurse umane spun că ar fi indicat să stai de vorbă cu şeful direct, cu persoane de la departamentul de resurse umane care se ocupă cu planificarea carierei sau cu cineva care ar putea   să-ţi dea răspunsuri cu privire la posibilităţile organizaţiei de a-ţi oferi un post pe măsura calificării.

De asemenea, trebuie să priveşti situaţia într-o manieră constructivă şi dacă se dovedeşte că lucrurile nu pot evolua în direcţia dorită, caută-ţi de lucru în altă parte.

Dacă totuşi nu ai şanse mari să te angajezi şi eşti nevoită să rămâi în actualul loc de muncă, priveşte cu deschidere situaţia şi nu alege tocmai calea nemulţumirii, pentru că este de preferat să ai o relaţie bună chiar şi cu un angajator care nu ţi-a oferit la un moment dat ce-ţi doreai. Astfel, atunci când vei pleca la un alt angajator, îţi laşi „uşile deschise” şi o impresie cât mai bună în urmă. Nu se ştie niciodată!

Foto: Shutterstock

 

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale