Sergiu Biriş, povestea din spatele succesului Trilulilu

.

Atunci când întrebi un om de business cum a reuşit să atingă performanţa, cu siguranţă îţi va spune că cel mai mult contează viziunea, dar şi convingerea pe care o ai când pleci la drum.
Sergiu Biriş este un antreprenor căruia nu i-a lipsit viziunea. A găsit un loc pe piaţă neacoperit şi cu potenţial la acel moment. Aşa s-a născut Trilulilu.ro care, acum la 3 ani de la lansare, a devenit o afacere de succes.

Şi cum se întâmplă de fiecare dată, atunci când eşti în centrul atenţiei, nici zvonurile nu au întârziat să circule. Nu de puţine ori s-a vehiculat ideea ca Biriş vrea să vândă Trilulilu, şi odată cu vânzarea, în mai 2008, a 51% din acţiuni omului de afaceri Alexis Bonte, toată lumea se aştepta ca Sergiu Biriş să renunţe definitiv la site-ul pe care l-a fondat. 

Când aţi pus bazele Trilulilu.ro credeaţi că va avea un asemenea succes?

Nu, nu credeam că va avea un asemenea succes. Trilulilu a fost pornit ca un proiect secundar la care să lucrăm printre altele, însă succesul lui ne-a determinat să renunţăm la orice altceva şi să ne concentrăm doar pe dezvoltarea lui.

Pentru mine, momentul în care am ştiut că proiectul e de succes a fost atunci când am primit un link de la un prieten cu un filmuleţ de pe Trilulilu, fără să îi cer eu. Apoi, lucrurile au venit încet-încet de la sine. Iar acum, în 22 ianuarie Trilulilu împlineşte 3 ani de existenţă, echipa se extinde, suntem mai creativi, mai eficienţi, ne cunoaştem mai bine utilizatorii şi ce îşi doresc aceştia 🙂

Ce preţ are Trilulilu.ro sau nici anul acesta nu este de vânzare?

Trilulilu n-a fost niciodată de vânzare 🙂 Faptul că un investitor a decis la un moment dat să intre în acţionariat a reprezentat pentru noi un pas mare înspre dezvoltarea proiectului, dar nu s-a pus problema vânzării totale. Trilulilu e un proiect foarte special pentru mine în care am investit multe sentimente. E practic, parte din mine. Deci, nu aş putea să mă vând nimănui :).

Cum comentaţi evoluţia pieţei de internet din România în ultimii ani?

Piaţa de Internet din Romania a evoluat foarte mult în ultimii ani. Site-urile au început să fie percepute ca adevărate business-uri şi toată lumea începe să se îndrepte într-un fel sau altul spre acest mediu tânar şi dinamic.

America este recunoscută ca fiind ţara în care s-au dezvoltat cele mai spectaculoase proiecte online. Suntem încă cu mult în urma lor, şi din acest punct de vedere?

Da, suntem destul de în urma americanilor şi la acest capitol. Pot spune că mai degrabă noi ne adaptăm la ceea ce se întâmplă în afară. Însă lucrul ăsta e valabil în general, nu doar pe Internet.

Care sunt principalele atribute pe care trebuie să le aibă un antreprenor de succes?

Perseverenţa, ambiţie, seriozitate şi rabdare, team spirit.

Criza economică şi proiectele online. Este adevărat că influenţa în acest mediu este mai mică decât în print?

Da, criza a afectat mai puţin mediul online. Bugetele nu au scăzut atât de drastic ca în print, însă problemele nu s-au simţit atât de puternic şi datorită faptului că în online cheltuielile sunt mult semnificativ mai mici.

În 2010 v-aţi propus să investiţi, să dezvoltaţi, să riscaţi, să vindeţi?

Da, în 2010 vom investi în dezvoltarea mai multor proiecte interne pe care le avem în plan de ceva vreme, lucru care va însemna- aşa cum spuneam- şi creşterea echipei. Riscuri există întotdeauna, însă am încredere că planurile noastre vor da roade şi că nu vor fi riscuri inutile. De vândut, vom vinde în continuare publicitate, sperăm noi cu mai mult succes ca anul trecut.

Trilulilu.ro este cel mai important site de servicii web autohton. Obiectiv vorbind, ce spune acest lucru despre utilizatorul român de internet?

Utilizatorul român caută in primul rând locaţii unde să se simtă bine, unde este respectat, unde primeşte ceea ce caută, unde se simte liber şi înconjurat de o comunitate cu care să interacţioneze foarte bine. Din acest punct de vedere, utilizatorul român de Internet nu este cu nimic diferit de orice român care caută servicii de calitate.

Cum caracterizaţi utilizatorul autohton de internet, având în vedere că Hi5 are uneori mai multe afişări decât tot internetul românesc la un loc?

Daca ne luam dupa cifrele hi5, utilizatorul autohton de Internet e tânar şi e în căutare de divertisment şi socializare. Hi5 a avut succes prin faptul ca utilizatorii români l-au adoptat foarte repede şi că i-au ramas loiali foarte mult timp, cu toate că există multe alte site-uri româneşti de acest fel.

Care oameni de online vă plac?

Îmi plac toti oamenii de online care se dedică 100% viziunii lor şi care se duc până în pânzele albe pentru a realiza ceea ce-şi pun in plan.  Nu voi nominaliza pe cineva anume pentru că sunt mai mulţi şi mă înteleg bine cu toţi.

Care sunt site-urile dvs preferate?

Nu am decât un singur site preferat, pe care cred că îl ştiţi. Sunt subiectiv, ştiu 🙂

Sergiu Biriş, General Manager Trilulilu.ro, a absolvit facultatea de Studii Europene din Cluj-Napoca şi are un master în Publicitate. Din 2000 a intrat în online şi a lucrat pentru început ca freelancer, după care şi-a făcut propria agenţie de web design & development. În 2007 a fondat Trilulilu.ro, cel mai cunoscut site de servicii web autohtonm, care a încheiat anul 2009 cu un record personal de trafic şi pe locul 2 in clasametul general SATI.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton