Turismul, industria alimentară și sectorul medical - domeniile cu cele mai multe oferte pentru candidați.
Candidații români au aplicat, anul trecut, de 333.000 de ori pentru un job în străinătate, primul trimestru al anului fiind cele mai activ din acest punct de vedere, cu peste 30.000 de aplicări lunare, din ianuarie până în martie. Pentru aceștia, angajatorii au venit cu aproape 6.000 de locuri de muncă, cele mai multe fiind scoase în piață de companii din Europa. Datele eJobs.ro arată că, anul trecut, au fost depuse, în medie, 63 de aplicări pentru fiecare job din afara României.
Domeniile cu cele mai multe opțiuni pentru candidați au fost turismul și HoReCa, industria alimentară, sectorul medical și serviciile. Aproximativ jumătate dintre joburile scoase în piață de angajatori s-au adresat specialiștilor cu nivel mediu de experiență și celor aflați în poziții de management.
Germania domnină, ca și în 2107, topul destinațiilor care au oferit joburi pentru candidații români, fiind, de altfel, și destinația preferată de aceștia. Este urmată, în clasament, de Marea Britanie, Olanda și Franța. ”Dacă acum câțiva ani, vedeam valuri uriașe de români care alegeau Italia și Spania, în ultimii doi ani, acestea au ieșit din prima linie a preferințelor, iar una dintre explicații stă în faptul că au început să plece tot mai mulți specialiști, care aleg preponderent Vestul Europei, din două motive principale: calitatea vieții, în general, și pachetele salariale foarte competitive”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Există o relație de proporționalitate directă între țările pentru care se postează cele mai multe anunțuri de joburi și cele care atrag cele mai multe aplicări din partea candidaților. Totodată, la fel ca și în anii trecuți, destinațiile din afara Europei încheie clasamentul celor mai activi angajatori din străinătate. ”Norvegia, Grecia și Cipru sunt țările din Europa cu cele mai puține oferte de muncă pentru români. Și mai puțin de atât, adică nu mai multe de 200 pe an pentru fiecare caz în parte, oferă angajatorii din SUA, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită sau Canada”, adaugă Bogdan Badea.
Dacă pentru candidați cele mai active luni ale anului trecut, în ceea ce privește aplicările, au fost ianuarie, februarie și martie, angajatorii au menținut un interes constant aproape pe tot parcursul anului, postând, lunar, peste 400 de anunțuri de joburi. Excepție au făcut noiembrie și decembrie, când companiile din străinătate au încetinit ritmul angajărilor și au coborât sub pragul stabilit în restul anului.
La nivelul întregului an 2018, numărul total de aplicări, atât pentru joburile din România, cât și cele din străinătate a fost de peste 9 milioane. La rândul lor, angajatorii au postat peste 130.000 de anunțuri de joburi.
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 3,9 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de emailing de peste 1,3 milioane de potențiali candidați, precum și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.