Româncele pun cariera pe primul plan

.

Astăzi, româncele preferă să se căsătorească mai târziu decât generaţiile anterioare, punând pe primul loc cariera, situaţia materială şi pe cea socială. Abia când sunt mulţumite…
… în aceste domenii se gândesc şi la familie.

Potrivit Mediafax, româncele căsătoresc mai târziu din cauza tendinţei de emancipare şi a dezvoltării sexuale precoce. Dar şi lipsa unor politici sociale concrete le ţine departe de Starea Civilă.

Prima pe lista priorităţilor este astăzi cariera, familia fiind printre ultimele. Cu o diplomă în mână, femeile se luptă pentru independenţa pe care le-o poate da numai o carieră solidă şi nu se mai mulţumesc să aibă ca principală preocupare creşterea copiilor sau bucătăria.

Familia şi copiii nu reprezintă o prioritate nici pentru sexul tare, numai că bărbaţii pun pe primele locuri casa, maşina şi distracţia. Ei îşi întemeiază o familie abiă după ce îşi găsesc o casă şi când consideră că s-au distrat suficient de mult.

Psihologii citaţi de Mediafax consideră că tinerii de astăzi ştiu ce vor. Ei mai spun că tendinţa de a amâna căsătoria în favoarea carierei şi independenţei materiale este una generalizată, care se observă atât în mediul urban cât şi în cel rural.

Potrivit Mediafax, vârsta medie la care se căsătoresc româncele este de 27 de ani, pe când vârsta medie a celor ce divorţează este de 36 de ani.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton