Ca să-şi confirme că e cea mai bună la ceea ce face, Ramona şi-a împachetat toate cunoştinţele într-un plic şi l-a expediat cât mai departe. Ce a urmat?
Are 23 de ani şi un job de vis în New York: este Art Director la una dintre cele mai importante companii de publicitate din lume, Ogilvy. Pasionată de design grafic – domeniul în care se regăseşte cel mai bine, pentru că îmbină cuvintele şi imaginile, două lucruri pe care spune că le-a iubit mereu -, cariera Ramonei a avut o evoluţie de poveste.
A studiat până la 18 ani la Liceul de Artă din Baia Mare, însă, când a trebuit să-şi aleagă facultatea, a vrut să-şi verifice cu adevărat puterile. Şi-a trimis portofoliul către şapte Universităti de peste Ocean, „şapte plicuri într-o zi de ianuarie târzie, când afară era soare şi zăpada topită”. Totul era pentru ea doar un simplu experiment, un joc, şi spune că, până în ultimul moment, nu a avut nici cea mai mică in
tenţie de a pleca în State. Însă, cineva avea alte planuri pentru ea.
La câteva săptămâni, au început să vină răspunsurile – toate pozitive şi cu burse. O ofertă era deosebit de tentantă, de la una dintre cele mai importante universităţi de artă şi design din lume, SCAD (Savannah College of Art and Design) care îi oferea o bursă parţială. Pentru prima dată, şi-a dat seama că jocul s-ar putea transforma în ceva serios, aşa că s-a interesat de costurile unei astfel de aventuri. Şi, bineînţe-
les, a refuzat imediat oportunitatea. Însă cei de SCAD au plusat cu o bursă integrală pentru toată durata facultăţii.
În timpul studiilor a fost remarcată de Ogilvy, care i-a propus un stagiu de practică la sfârşitul anului trei, dar pe care l-a refuzat atunci, pentru că bătuse deja palma cu o altă firmă newyorkeză, Interbrand. În anul patru, Ramona a reluat legătură cu reprezentanţii Ogilvy care i-au spus că sunt hotărâţi s-o aibă în echi
pă. Au urmat trei interviuri, după care i-au oferit postul de Art Director pentru clientul lor principal: IBM. S-a mutat la New York a doua zi după ce a absolvit facultatea şi a început să lucreze în iulie 2011.
Are o activitate foarte variată, face parte din numeroase echipe, în funcţie de proiectele la care lucrează, majoritatea digitale, dar şi pentru print sau televiziune (poţi să vezi mai multe pe ramonatodoca.com). Este un mediu hipercreativ, cu oameni optimişti, care o inspiră şi la care apreciază foarte mult deschiderea spre fiecare membru din echipă.
Povesteşte că uneori este foarte, foarte ocupată, dar are timp şi pentru pasiunea ei, cercetarea vizuală. „Meseria şi existenţa unui grafician nu are o structură fixă în timp, spune, ci se concentreaza pe dezvoltarea proiectelor înainte de termenul limită. Aşa că bineînţeles că există şi nopţi şi sâmbete şi duminici de muncă, dar şi zile de miercuri sau joi libere.”
La mai bine de un an de când locuieşte în New York, are toate semnele că acolo începe să fie acasă: ştie unde să bea un cappucino aproape perfect, unde să se tundă ieftin, unde să-şi imprime cărţile sau să-şi developeze filmele. „Să găseşti toate acestea într-un oraş imens necesită mult timp şi efort, însă în acelaşi timp îţi dau un sentiment incredibil, cel de a te simţi acasă. New York-ul îţi oferă enorm de mult, dar îţi cere la fel de mult în schimb: efort fizic, perseverenţă, încredere în sine.” Casa ei este în Brooklyn, iar din octombrie se va muta acolo şi so ţul ei, Rudolf. Se cunosc din liceu şi vor locui câţiva ani în New York, după care plănuiesc să revină în Europa, unde Ramona vrea să facă un master în design.
Vestea bună este că vrea să revină în ţară, nu acum, ci în a doua jumătate a vieţii. Se gândeşte să lucreze în educaţie, să susţină workshop-uri pentru liceenii şi studenţii interesaţi de acest domeniu. Iar un alt obiectiv ar fi dezvoltarea turismului cultural în România prin nişte campanii care să ne pună ţara într-o altă lumină. Ramona ar începe cu dezvoltarea unor noi identităţi vizuale pentru cele mai importante muzee ale României, pe care le vede ca pe „nişte spaţii în care membrii comunităţii pot petrece timp valoros împreună. Are în minte nişte „campanii vizuale atrăgătoare, robuste si eficiente”. Şi pe care de-abia aşteptăm să le vedem.