Sunt personalităţi de marcă în România, iar numele lor reprezintă branduri consacrate, prin afacerile pe care le-au dezvoltat sau prin pasiunile duse la nivel de performanţă.Dacă te gândeai că succesele lor se datorează vreunui noroc întâmplător sau pentru că au tras lozul câştigător, ei bine, intervievaţii noştri au reuşit prin idei şi forţe proprii să îşi câştige proprii bani încă din copilărie. Aşadar, dacă acum criza financiară a pus monopol pe multe afaceri, pe vremea comunismului nu existau prea multe oportunităţi antreprenoriale. Aşa că fie te apucai să vinzi ciocolată sau mărtişoare, fie să dai meditaţii sau să faci contrabandă cu ţigări. Fireşte, nu erau chiar singurele alternative, însă aşa au câştigat primii lor bani Mihai Albu, Monica Tatoiu şi Peter Imre. Pentru legenda a tenisului românesc, Ilie Năstase, tenisul a fost mai mult decât o pasiune. Încă de la vârsta de 7 ani a intrat în Clubul Sportiv al Armatei "Steaua", clubul care a propulsat cei mai mulţi sportivi români în cele mai importante competiţii internaţionale. A început tenisul la secţia de copii, iar primele rezultate au venit rapid - în 1959 devine campion naţional la copii, la juniori în 1962 şi la seniori în 1967 şi 1968. Însă, pentru cine nu ştie, înainte de a pleca în turneele de mare şlem, Ilie Năstase a lucrat în armată, unde era şef de depozit la o unitate militară. Cu banii din primul salariu de 800 de lei, îşi aminteşte că şi-a cumpărat o bicicletă, care i-a fost furată în două zile.Mai târziu, este promovat în funcţia de ofiţer, sportivii de la Steaua, club care aparţinea de Ministerul Apărării, fiind recompensaţi cu grade militare. Au urmat apoi marile turnee din circuitul ATP, iar după ce şi-a cules laurii pe marile stadioane de tenis, Ilie Năstase a înregistrat performanţe şi în cadrul militar."Am fost promovat ofiţer, nu pentru mult timp pentru ca apoi am fost plecat in turnee. Au urmat apoi rezultatele mele la tenis, ca mai tarziu, dintr-un soldat neputincios, sa ajung general cu două stele, in 2007", îşi aminteşte Ilie Năstase. De la bani din note la afaceri cu ţigări Atras din studenţie de afacerile cu ţigări, în cazul lui Peter Imre această pasiune nu s-a transformat în viciu, ci i-a adus o poziţie bună şi unul dintre cele mai lungi mandate, de 12 ani, în cadrul companiei americane Philip Morris, unul dintre cei mai mari producători de ţigări din lume. Deşi era mai greu să faci rost de valută pe vremea comunismului, dacă reuşeai totuşi să cumperi, puteai să intri fără probleme în shop-urile cu produse de lux, adresate cu precădere diplomaţilor şi persoanelor străine. Dar şi Peter Imre reuşea sa se " strecoare" aici, de unde cumpăra ţigări şi le vindea cu 15-20 de lei pachetul. Însă, primii săi bani i-a câştigat cu sudoarea frunţii, de la vârstă de 6 ani, îşi aminteşte omul de afaceri. " La şase ani am început să fac bani din note. Părinţii mei erau ahtiaţi să învăţ bine aşa că pentru fiecare notă de 10 primeam un leu. Reuşisem să strâng ceva bani fără prea multă osteneală pentru că mi-a şi plăcut cartea. Mai câştigam bani şi din carneţele de consemnaţiuni pentru elevi, emise de CEC, care valorau atunci 25 de lei", povesteşte el. Cine spune că fumatul şi sportul nu se împacă? În cazul lui Peter Imre, antrenamentul la atletism îi aducea şi un câştig în plus. Pe vremea aceea, cine era înscris în Lotul Naţional de Atletism primea spor de supraalimentaţie de 800 de lei, cu care puteai cumpăra ciocolată şi glucoză. Dar el prefera să vândă cupoanele la preţ dublu, iar cumpărători erau destui. Atras cu precădere de negoţuri mai " palpitante", mai târziu a început să aducă din Ungaria produse care nu se prea găseau la noi, precum sterilete şi anticoncepţionale, pe care lua bani frumoşi aici. " Făceam des drumul spre Budapesta de unde aduceam anticoncepţionale şi sterilete. Ţin minte că aveam nişte ciorapi de contrabandist lungi de la gleznă până la genunchi în care ascundeam steriletele. Erau destul de scumpe pe vremea aia, în jur de 1000 de lei, pentru că se găseau greu, aşa că dacă vindeam patru reuşeam să câştig cât salariul unui profesor universitar, care nu avea mai mult de 4000 de lei", ne mai povesteşte omul de afaceri. Romaniţa vindea espadrile turceşti Cu o carieră de succes de 16 ani şi o casă de modă care îi poartă numele, Romaniţa Iovan nu s-a mulţumit doar să defileze pe podiumurile de prezentare. În 1986 s-a angajatat cu carte de muncă la UCECOM ca manechin, însă marea pasiune pentru croitorie a determinat-o să găsească alternative pentru a-şi deschide propria casă de modă. Aşa că în 1991 a luat legătura cu Marian Popa, director general pe vremea aceea la Rank Xerox România (companie de birotică şi echipamente de birou), care i-a oferit şansa să realizeze faimosul calendar Rank Xerox pentru anul 1992. " Mi-a spus că vor lansa o expoziţie de profil, deschisă celor interesaţi de realizarea calendarului, şi dacă am o idee să vin să o expun, iar dacă le place, demarăm colaborarea. A fost o şansă importantă şi o mare provocare pentru mine, dar şi o onoare, fiind pentru prima oară când compania alegea pe cineva din România să execute calendarul", spune Romaniţa Iovan. A pregătit aşadar două idei pe care le-a propus, un pictorial cu manechine şi un melanj între rugbişti şi copiatoare, fiind aleasă prima dintre propuneri. " Cunoşteam câţiva fotografi buni, iar ca manechine, am apelat la colegele mele. Mai greu a fost să găsesc o tipografie bună care să mă ajute să scot un produs de calitate, aşa cum îşi doreau cei de la Rank Xerox", îşi aminteşte designerul român. Colaborarea i-a adus aproximativ 15.000 de dolari, bani cu care s-a lansat în comerţul cu produse chinezeşti. Primele importuri aduse din China au fost espadrilele pentru copii şi bărbaţi, care au avut mare succes pe piaţa românească şi pe care le comercializa la Romexpo. În 1992 a reuşit să îşi deschidă o casă de modă, iar doi ani mai târziu şi-a inaugurat şi primul magazin "Romanitza" , în incinta hotelului Sofitel. Află de pe pagina următoare cum şi-au câştigat primii bani Monica Tatoiu şi Mihai Albu!Monica Tatoiu dădea meditaţii la matematicăÎnainte de a ajunge una dintre femeile de afaceri de succes de la noi, Monica Tatoiu a fost mai întâi profesoară de matematică. De fapt, în cazul ei asta este şi soluţia formulei pentru reuşită. Atrasă de cifre, îndeosebi de geometrie în spaţiu, Monica Tatoiu a învăţat din gimnaziu cum să proiecteze mai târziu planul unei afaceri. Pe vremea comunismului însă, ideile antreprenoriale nu prea existau, aşa că profesorii se orientau spre industria meditaţiilor. " Îmi amintesc că am început prin '72 să dau meditaţii, de la vârsta de 16 ani, iar cu banii câştigaţi mi-am făcut aproape toate rochiile pe care le aveam atunci.Tatăl meu a fost cel care m-a sfătuit să mă descurc în viaţă prin propriile forţe şi capacităţi, deşi părinţii mei mă puteau susţine financiar.Îmi spunea mereu că dacă nu înveţi de mic să câştigi un ban, n-o să fii în stare să cheltuieşti inteligent când vei fi mare", ne spune fostul director Oriflame România. Până în '95 a predat geometrie plană pentru elevii de clasele a V-a şi a VI-a, iar metodele de predare pe care le folosea la clasă sau meditaţii i-a convins până şi pe cei mai leneşi copii că matematică este o ştiinţă frumoasă. "Mi-a plăcut să îi învăţ pe copii să le placă să înveţe. Am încercat să le stimulez interesul elevilor mei pentru această disciplină că pentru un joc şi să îi ajut să vadă în spaţiu şi să se joace cu un plan de secţiune. Am preferat să aplic metode mai atractive de predare aşa că explicam copiilor teoriile şi formulele matematice prin exemple din viaţa reală, dar i-am învăţat şi cum să câştige la bridge cu cărţi proaste", îşi aminteşte Monica Tatoiu râzând. "La fel ca şi acum, era important să fii un profesor bun, pentru că aşa aveai referinţe şi erai căutat", menţionează profesoara de matematică, fiind solicitată şi acum pentru meditaţii, după 22 de ani de predare. În '95 s-a angajat printr-o întâmplare la Oriflame, nu pentru că intenţionase, pentru că Ministerul Învăţământului a acuzat că stilul de predare iese din limitele programei şcolare.Chiar şi aşa, aici a câştigat în primele şase luni în jur de 700 de lei, cât a câştigat în câţiva ani din meditaţii, unde echivalentul unei şedinţe de aproape două ore era de 10 euro. Mai târziu, a descoperit centrele de îmbrăcăminte de la fabrica Apaca, frecvent vizitată de clienţii străini, pe vremea aceea. Aici se produceau haine pentru mărci mari ca Gloria Vanderbilt sau Chanel. " Se producea mai mult pentru export, dar puteai să îţi cumperi şi tu, aşa că mergeam o dată pe săptămână şi cumpăram haine pe care le vindeam în străinătate. Îmi amintesc că aşa am câştigat prima mea sută de euro, care erau bani pe vremea aia", povesteşte Monica Tatoiu. Între medidaţii la arhitectură şi confecţionarea de mărţişoareMihai Albu este unul dintre cei mai cunoscuţi designeri din România care încalţă numeroase personalităţi din showbiz şi are o afacere de invidiat. Şi în cazul său, banii au venit din muncă, idei creative şi... mărtişoare. " Am terminat Arhitectura aşa că dat meditaţii la desen şi arhitectură din primul an de facultate. Ştiu că nu eram mai mulţi de 30 de studenţi pe an, aşa că cine vroia să înveţe arhitectură, mă căuta. Am ajuns să instruiesc destul de mulţi studenţi talentaţi care chiar erau atraşi de arhitectură şi dintre care, aproape toţi au câte un cabinet de arhitectură. Aşa am făcut primii bani în studenţie", spune Mihai Albu. Designerul şi-a dezvoltat tot în studenţie şi înclinaţia pentru creaţie. A început să confecţioneze mărtişoare, felicitări şi invitaţii de nuntă pe care le vindea apoi pe stradă. " Făceam invitaţiile de nuntă manual. Pe atunci scriam foarte caligrafic, ceea ce m-a avantajat tare mult. Îmi amintesc că fiecare invitaţie era persoanlizată, pentru fiecare cliet în parte", spune Mihai Albu. De asemenea, realiza cu pricepere obiecte de artă decorativă pentru Fondul Plastic şi se angajase, în acelaşi timp şi la un club sportiv unde curăţa terenurile de tenis. După revoluţie, a reuşit să îşi deschisă o mică afacere cu corpuri de iluminat, iar în '90 a început să comercializeze produse de marochinărie din mici bucăţi de piele pe care le găsea în magazinele de pielărie. "Acasă nu aveam decât o maşină de cusut românească şi un concept de design. La început am făcut o geantă dintr-un petec de piele, apoi o pereche de pantofi unicat pe care le expuneam în magazine. După ce s-au vândut primele modele, au început să vină comenzi mai mari într-un timp foarte scurt. Aşa îmi amintesc că am început, prin idei şi muncă, ceea ce mi-a adus apoi notorietatea numelui", conchide designerul. Foto: Arhivă Ringier