Înainte de a ajunge una dintre femeile de afaceri de succes de la noi, Monica Tatoiu a fost mai întâi profesoară de matematică. De fapt, în cazul ei asta este şi soluţia formulei pentru reuşită.
Atrasă de cifre, îndeosebi de geometrie în spaţiu, Monica Tatoiu a învăţat din gimnaziu cum să proiecteze mai târziu planul unei afaceri.
Pe vremea comunismului însă, ideile antreprenoriale nu prea existau, aşa că profesorii se orientau spre industria meditaţiilor.
„Îmi amintesc că am început prin ’72 să dau meditaţii, de la vârsta de 16 ani, iar cu banii câştigaţi mi-am făcut aproape toate rochiile pe care le aveam atunci.Tatăl meu a fost cel care m-a sfătuit să mă descurc în viaţă prin propriile forţe şi capacităţi, deşi părinţii mei mă puteau susţine financiar. Îmi spunea mereu că dacă nu înveţi de mic să câştigi un ban, n-o să fii în stare să cheltuieşti inteligent când vei fi mare”, ne spune fostul director Oriflame România.
Până în ’95 a predat geometrie plană pentru elevii de clasele a V-a şi a VI-a, iar metodele de predare pe care le folosea la clasă sau meditaţii i-a convins până şi pe cei mai leneşi copii că matematică este o ştiinţă frumoasă.
„Mi-a plăcut să îi învăţ pe copii să le placă să înveţe. Am încercat să le stimulez interesul elevilor mei pentru această disciplină că pentru un joc şi să îi ajut să vadă în spaţiu şi să se joace cu un plan de secţiune. Am preferat să aplic metode mai atractive de predare aşa că explicam copiilor teoriile şi formulele matematice prin exemple din viaţa reală, dar i-am învăţat şi cum să câştige la bridge cu cărţi proaste”, îşi aminteşte Monica Tatoiu râzând.
„La fel ca şi acum, era important să fii un profesor bun, pentru că aşa aveai referinţe şi erai căutat”, menţionează profesoara de matematică, fiind solicitată şi acum pentru meditaţii, după 22 de ani de predare.
În ’95 s-a angajat printr-o întâmplare la Oriflame, nu pentru că intenţionase, pentru că Ministerul Învăţământului a acuzat că stilul de predare iese din limitele programei şcolare.
Chiar şi aşa, aici a câştigat în primele şase luni în jur de 700 de lei, cât a câştigat în câţiva ani din meditaţii, unde echivalentul unei şedinţe de aproape două ore era de 10 euro.
Mai târziu, a descoperit centrele de îmbrăcăminte de la fabrica Apaca, frecvent vizitată de clienţii străini, pe vremea aceea. Aici se produceau haine pentru mărci mari ca Gloria Vanderbilt sau Chanel.
„Se producea mai mult pentru export, dar puteai să îţi cumperi şi tu, aşa că mergeam o dată pe săptămână şi cumpăram haine pe care le vindeam în străinătate. Îmi amintesc că aşa am câştigat prima mea sută de euro, care erau bani pe vremea aia”, povesteşte Monica Tatoiu.
Între medidaţii la arhitectură şi confecţionarea de mărţişoare
Mihai Albu este unul dintre cei mai cunoscuţi designeri din România care încalţă numeroase personalităţi din showbiz şi are o afacere de invidiat. Şi în cazul său, banii au venit din muncă, idei creative şi… mărtişoare.
„Am terminat Arhitectura aşa că dat meditaţii la desen şi arhitectură din primul an de facultate. Ştiu că nu eram mai mulţi de 30 de studenţi pe an, aşa că cine vroia să înveţe arhitectură, mă căuta.
Am ajuns să instruiesc destul de mulţi studenţi talentaţi care chiar erau atraşi de arhitectură şi dintre care, aproape toţi au câte un cabinet de arhitectură. Aşa am făcut primii bani în studenţie”, spune Mihai Albu.
Designerul şi-a dezvoltat tot în studenţie şi înclinaţia pentru creaţie. A început să confecţioneze mărtişoare, felicitări şi invitaţii de nuntă pe care le vindea apoi pe stradă.
„Făceam invitaţiile de nuntă manual. Pe atunci scriam foarte caligrafic, ceea ce m-a avantajat tare mult. Îmi amintesc că fiecare invitaţie era persoanlizată, pentru fiecare cliet în parte”, spune Mihai Albu.
De asemenea, realiza cu pricepere obiecte de artă decorativă pentru Fondul Plastic şi se angajase, în acelaşi timp şi la un club sportiv unde curăţa terenurile de tenis.
După revoluţie, a reuşit să îşi deschisă o mică afacere cu corpuri de iluminat, iar în ’90 a început să comercializeze produse de marochinărie din mici bucăţi de piele pe care le găsea în magazinele de pielărie.
„Acasă nu aveam decât o maşină de cusut românească şi un concept de design. La început am făcut o geantă dintr-un petec de piele, apoi o pereche de pantofi unicat pe care le expuneam în magazine. După ce s-au vândut primele modele, au început să vină comenzi mai mari într-un timp foarte scurt. Aşa îmi amintesc că am început, prin idei şi muncă, ceea ce mi-a adus apoi notorietatea numelui”, conchide designerul.