O treime dintre mamele care lucrează spun că au găsit echilibrul între job și familie

.
eJobs a aflat cât de mulțumite la job sunt mamele care lucrează, ce provocări întâmpină ele și cum găsesc echilibrul între viața profesională și cea personală.

Pentru femeile de carieră, care au și copii, echilibrul între viața profesională și cea personală poate fi greu de găsit. Astfel, doar 31% dintre mamele care lucrează spun că au reușit să aibă o carieră de succes, dar și armonie în familie, echilibrând foarte bine timpul dedicat familiei și cel alocat jobului, arată un studiu realizat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România. Sondajul a fost realizat în perioada 19 februarie – 3 martie 2017, pe un eșantion de 1.130 de mame din toată țara, dintre care 58% au declarat că și-au păstrat serviciul după apariția copiilor, în timp ce restul de 42% au renunțat la serviciu pentru a se dedica familiei.

Vezi datele complete în INFOGRAFIC.

Cele mai multe dintre mămicile cu job (49%) se declară mulțumite de modul în care reușesc să-și împartă timpul între familie și serviciu, însă și-ar dori mai mult timp pentru viața personală. Restul de 20% dintre mămicile cu job consideră că nu reușesc să găsească un echilibru între cele două activități și ar dori să se poată dedica mai mult familiei, însă situația financiară nu le permite.

Căutând echilibrul între job și familie

Pentru o treime dintre mamele cu job care au participat la sondajul eJobs, sarcinile de serviciu le ocupă peste 8 ore din zi, iar un procent similar (34%) este reprezentat de cele care lucrează 7-8 ore pe zi. De un program de până la 4 ore pe zi se bucură doar 16% dintre participantele la studiu care au continuat să lucreze după apariția copiilor, iar 17% dintre respondente au declarat că alocă între 4 și 6 ore în fiecare zi activităților de serviciu.

mamici la locul de munca infografic

Indiferent câte ore lucrează, 68% dintre mamele participante la sondaj spun că alocă familiei și treburilor casnice minimum 3 ore în fiecare zi. Alte 27% spun că dedică între o oră și două ore pe zi activităților de familie și numai 5% au mai puțin de o oră în fiecare zi pentru viața personală.

67% dintre mamele care lucrează apreciază că fac față cu brio atât în construirea carierei, cât și în viața de familie, chiar dacă cele două nu sunt mereu în echilibru sau dacă timpul pentru familie nu este mereu suficient. Pe de altă parte, una din 4 femei participante la sondaj a recunoscut că se dedică mai mult copilului și că este mai mulțumită de calitatea sa de părinte, în detrimentul carierei, în timp ce doar 8% spun că sunt mai conectate la domeniul lor de activitate decât la viața de familie.

Fericirea la job și impactul primului copil asupra carierei

Peste jumătate (57%) din mamele cu job sunt fericite și foarte fericite la locul de muncă, iar 47% dintre ele spun că apariția unui copil le-a ajutat să se organizeze mai bine și să-și stabilească mai ușor prioritățile. În același timp, pentru 38% dintre mamele care lucrează, primul copil le-a motivat să găsească și alte variante pentru suplimentarea veniturilor și le-a ajutat să se dezvolte pe plan profesional.

fericirea la locul de munca

La polul opus, după apariția primului copil, cele mai multe dintre respondentele din studiul eJobs spun că s-au confruntat cu noi provocări în carieră. Astfel, 48% dintre mamele cu job spun că programul strict este principala provocare în demersurile lor de a echilibra viața profesională și cea de familie, urmat de lipsa de predictibilitate a programului, cu care se confruntă 38% dintre femeile care și-au păstrat locul de muncă și după ce au devenit mame. Totodată, 29% dintre mamele participante la sondaj spun că au dificultăți la acordarea concediului medical dedicat celor mici, iar 18% spun că orele peste program le dau cele mai mari bătăi de cap.

provocarile unei mame cu cariera

Astfel, peste jumătate dintre mamele cu carieră și-ar dori ca angajatorii să le permită un program flexibil și posibilitatea de a lucra de acasă pentru a le stimula să se întoarcă mai repede la birou după terminarea concediului de maternitate și de creștere a copilului. În același timp, 1 din 3 mame care lucrează spun că oferirea de către angajator a unor servicii de after-school pentru copii le-ar ajuta foarte mult în organizarea timpului, iar 24% dintre ele ar fi motivate de zile libere suplimentare.

Aproape o treime dintre mamele participante la sondaj spun că au stat acasa cu bebelușul mai puțin de un an, iar 58% spun că au rămas în concediul de creștere a copilului între un an și doi ani, în timp ce doar 11% au preferat să rămână acasă și după terminarea perioadei maxime a concediului de creștere a copilului.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton