Munca peste program îţi afectează inima

.

Angajaţii care lucrează peste program îşi pun sănătatea în pericol. Dacă lucrezi câte trei, patru ore în plus pe zi, rişti să faci o boală de inimă. Săptămâna trecută s-a …
… dezvăluit că femeile care sunt stresate la serviciu îşi riscă sănătatea cardiovasculară. Astăzi, cercetătorii ne dau încă o veste proastă: riscurile sunt cu atât mai mari dacă lucrezi peste program.

Pe vremuri ca cele pe care le traversăm, mulţi dintre noi sunt nevoiţi să lucreze peste program, fie pentru că li se cere, fie pentru că vor să-şi demonstreze calităţile. Numai că lucrul peste program îţi afectează inima şi la propriu, şi la figurat.

La figurat pentru că viaţa personală are de suferit şi la propriu pentru ca , după cele mai noi studii, persoanele care lucrează peste program tind să aibă mai adesea probleme cu inima.

Cercetarea publicată într-o revistă de cardiologie a analizat peste 6000 de angajaţi şi a descoperit că, dupa că s-au eliminat factori precum fumatul sau sedentarismul, cei care lucrau trei, patru ore peste program aveau un risc cu 60% mai mare să facă o boală de inimă.

Cu cât lucrezi mai mult şi mai des peste program, cu atât cresc şi riscurile. Explicaţiile sunt destul de simple, conform cercetătorilor. Ei spun că cei care stau mai mult la serviciu au mai puţin timp pentru activităţi sănătoase, cum este sportul. De asemnea se simt mai stresaţi, mai deprimaţi şi nu-şi găsesc timp pentru a se relaxa.

O persoană care ţine foarte mult la cariera sa, este genul de om cu aspiraţii înalte, perfecţionist, care nu se poate relaxa decât atunci când totul este perfect, atât la serviciu cât şi acasă. Drept urmare, stresul devine cronic pentru că lucrurile nu vor fi niciodată perfecte, iar dacă vor fi înseamna că ai făcut un efort uriaş.

„Angajaţii care lucrează peste program, probabil că vin la serviciu şi atunci când sunt bolnavi, adică refuză să lipsească deşi nu se simt bine”, mai spune studiul.  
Acesta este o dovadă în plus că munca ne afectează sănătatea şi că ar trebui sa găsim cu toţii un echilibru între carieră şi viaţa personală.

Până când se va afla exact care este legătura dintre bolile de inimă şi munca peste program, fiecare dintre noi poate să-şi protejeze inima, luând pauze în timp programului, făcând mişcare cât mai multă şi consumând gustări sănătoase, bogate în grăsimi vegetale.

Foto: Shutterstock

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale