Maia, fiica lui Teo Trandafir, nu-i va călca pe urme: „Nu pot să mă deschid în fața oamenilor cum face mama”

.
Teo Trandafir și Maia, fiica sa adoptivă, au o relație strânsă, solidă, cele două reușind să se înțeleagă de minune. Teo o sprijină pe Maia în toate alegerile pe care le face și cu toate că și-ar fi dorit ca aceasta să-i calce pe urme și să urmeze o carieră în televiziune, iată că Maia are alte planuri.

Teo Trandafir, în vârstă de 50 de ani, este un model pentru fiica sa, Maia, în vârstă de 14 ani, însă adolescenta recunoaște că nu va face niciodată performanță în televiziune deoarece, oricât și-ar dori, este conștientă că nu are calitățile necesare acestui domeniu, considerând că-i lipsesc cu desăvârșire șarmul și dezinvoltura pe care mama sa le are din plin în fața camerelor: „E un subiect pe care l-am atins, pentru că nu prea am avut de ales. Am crezut că menirea mea este în televiziune și mi-am dat seama – după atât timp în care am visat chestia asta –  că nu sunt făcută. Da, am emoții și nu pot să mă deschid complet în fața oamenilor cum face mama și mi-am dat seama că, deși îmi place și mă integrez astăzi, mâine, nu îmi văd viața în felul acesta. Mă văd altfel, într-un fel puțin mai singură, vreau să fiu un pic mai solitară, să știu că pot să stau eu cu gândurile mele, în meseria asta e cam imposibil”, – a declarat Maia, pentru Libertatea.

Teo Trandafir si Maia, fiica sa adoptiva 1

Maia Trandafir este elevă la un liceu privat din Capitală și a ales deja să studieze materii conform domeniului spre care intenționează să se îndrepte: „Mă atrage arhitectura cel mai mult, pentru că îmi plac atât de mult și partea matematică, și fizica din ea și cum se îmbină cu arta în același timp, pe mine mă fascinează cu adevărat și chiar îmi place”, – a încheiat Maia

Teo Trandafir o sprijină în alegerea făcută și se bucură de maturitatea intelectuală a fiicei sale: „Toți copiii sunt minunați, al meu e și înțelept. Cred că ar fi neînțelept din partea mea să nu apreciez și să nu înțeleg înțelepciunea ei”, – a adăugat Teo Trandafir pentru sursa citată.

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton