A fi antreprenor este o atitudine

Şapte poveşti care vorbesc despre antreprenoriat şi despre succes, reunite în cartea “Cei care schimbă jocul” (editura Publica), conturează o imagine pozitivă a mediului de afaceri din România. Am stat de vorbă cu autoarele, Mona Dîrţu şi Andreea Roşca, despre ce conţine ecuaţia succesului în antreprenoriat. Găseşti interviul integral în revista Unica de august
Cartea consemnează experienţele lui Dragoş Petrescu (City Grill, Caru’ cu Bere); Mihai Marcu (MedLife); Vasile Armenean (Betty Ice); Dragoş şi Adrian Pavăl (Dedeman); Adrian Mihai, Felix Pătrăşcanu şi Neculai Mihai (Fan Courier); Dan Şucu (Mobexpert); Florin şi Măriuca Talpeş (BitDefender şi Softwin). Autoarele reuşesc să spună nu doar nişte poveşti de business, ci poveştile “unor oameni reprezentativi pentru ceea ce numim jumătatea plină a României”.

Cum v-a venit ideea acestui volum?
Ideea a venit cumva natural. Amândouă venim din presa scrisă, unde ani de-a rândul am scris şi editat – la Capital, Business Magazin şi Money Express – articole despre economia privată. Ne-am dat seama la un moment dat, după ce am plecat din presă, că deşi mediul de business evoluează, percepţia publică despre antreprenori a rămas undeva în anii ’90, la nivelul poveştilor despre milioane făcute peste noapte, prin combinaţii suspecte şi pe baza unor relaţii clientelare. Protagoniştii singurului documentar despre businessul românesc, „Kapitalism, reţeta noastră secretă” a lui Alexandru Solomon, sunt parte din acea jumătate de Românie în care un om oarecare nu poate reuşi doar prin muncă, inteligenţă, curaj. Aceea e România la care ne uităm când ajungem la concluzia că „noi n-avem modele”. Ce am descoperit noi, scriind ani de-a rândul despre mediul de business, e că mai există o jumătate de Românie – una care stă în planul doi, vorbeşte puţin şi face mult. Aşa că am hotărât ca prin cartea noastră – care este un proiect independent, finanţat de noi, ca autori, şi de Editura Publica – să completăm tabloul şi să spunem poveştile unor oameni reprezentativi pentru ceea ce noi numim jumătatea plină a României.
Povestiţi-ne putin despre bucataria internă a cărţii: cât a durat lucrul la carte, documentarea, întâlnirile şi interviurile, scrisul efectiv, editarea etc, cât de deschişi au fost antreprenorii, cum v-aţi împărţit munca între voi două?

Am căutat antreprenori care să fi pornit la drum de la zero şi care să fi crescut pe propriile lor picioare, fără bani publici, fără să fie dependenţi de contracte cu statul. Am urmărit să includem lideri de piaţă în domenii cu competiţie puternică şi cu competitori din zona multinaţionalelor. Nu în ultimul rând, am dorit să stăm de vorbă cu o anume tipologie de antreprenor – antreprenorul-constructor, cum îl numim noi. Aceştia sunt oameni care dezvoltă aceeaşi afacere de 10, 15, sau 20 de ani. Felul lor de a fi şi de a gândi este oarecum diferit de cel al antreprenorilor orientaţi către exit sau al antreprenorilor în serie, cum sunt numiţi. în final pe lista noastră au rămas şapte afaceri: City Grill, Medlife, Betty Ice, Dedeman, Fan Courier, Mobexpert şi Bitdefender. Pentru fiecare poveste am făcut 8-15 ore de interviu; am adăugat la interviurile cu fondatorii acestor afaceri încă o duzină de interviuri cu cunoscători ai mediului antreprenorial – consultanţi, oameni din fonduri de investiţii etc. Adăugăm aici zeci de ore de predocumentare, de fact checking, lecturi din literatura străină despre antreprenoriat – şi despre business, în general. Toate astea le-am făcut împreună. Singurul efort solitar a fost scrisul propriu-zis – ne-am împărţit capitolele, pe care le-am redactat însă pe baza unor concluzii comune şi pe care, în final, ni le-am editat reciproc. La redactarea propriu-zisă a celor 430 de pagini am lucrat cam un an – organizare material, scris, rescris etc., ocupându-ne în paralel, fireşte, şi de alte proiecte. în total, între ziua în care ne-a venit ideea şi ziua în care am pus mâna primul exemplar, s-au scurs doi ani.

La sfârşitul cărţii sunt nişte pagini goale care invită cititorii să-şi noteze propriile observaţii şi un îndemn ca cititorii să vă împărtăşească în continuare propriile experienţe antreprenoriale. Aţi primit deja reactii?

În luna care-a trecut de la lansare nu am primit niciun feedback scris pe hârtie – ceea ce nu e neapărat surprinzător. Am primit, în schimb, mesaje pe mail şi pe Facebook. Apare, în majoritatea mesajelor de feedback, surpriza că o carte despre antreprenori e atât de accesibilă. Cititorii spun că “n-o laşi din mână”, “e bine scrisă”, “e captivantă”, “am citit-o în două zile”. Asta ne bucură mult, pentru că arată cât de importantă e povestea.

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

Ce aţi învăţat, la nivel personal, din toată experienţa scrierii acestui volum?

Andreea: Când am început lucrul la carte, mi-am imaginat că 20 de ani de experienţă de media vor fi mai mult decât suficienţi pentru acest proiect. Ceea ce am descoperit pe parcurs este că scrierea unei cărţi e, dacă vreţi, o meserie diferită de cea de jurnalist. Jurnalismul ajută, dar nu e suficient. Am realizat cât e de important să fii deschis să înveţi şi să te adaptezi. Am avut adesea momente frustrante, când nu puteam găsi soluţia, unghiul, răspunsul. Am învăţat că ieşirea poate fi chiar în faţa ta, doar că nu o vezi decât atunci când te consulţi cu altcineva. E foarte valoros să ai în jur oameni cu perspective şi din domenii diferite cu care să te poţi consulta, care să creadă în ideea ta, dar să îţi pună întrebările grele.
Nu în ultimul rând, am învăţat valoarea parteneriatului şi a echilibrului între ceea ce vrei tu şi ceea ce este important pentru partenerul tău.

Mona: Multe. Pentru mine perioada de documentare şi redactare e echivalentul unui MBA informal – cele şapte businessuri despre care am scris sunt şapte studii de caz exemplare pentru diversele tipologii de antreprenori din România. Dincolo de informaţie, însă, am învăţat să o iau de la capăt în fiecare zi într-un proiect care-ţi pune nervii la încercare în principal pentru că trec luni după luni fără să vezi vreun rezultat palpabil. Cu totul, am lucrat un an şi jumătate la proiectul ăsta – făcând şi alte proiecte în paralel, evident – şi în tot acest timp rezultatul muncii se reducea la nişte biete fişiere Word. E descurajant, uneori, să munceşti luni în şir şi să nu vezi nimic în urma ta. şi am mai învăţat ceva – că 1+1 pot da 3; nu cred că vreo una dintre noi ar fi reuşit să ajungă la acelaşi rezultat dacă ar fi lucrat singură.

Citeşte interviul integral în UNICA de august