„Este plăcut să te bucuri de oraş, de cocktailuri şi alte petreceri, dar să petrec câteva ore alături de copiii dintr-o şcoală săracă îmi oferă o satisfacţie şi mai mare.
Ceea ce am ales să fac îmi deschide drumurile necesare pentru a cunoaşte oameni noi şi interesanţi.” Un lucru pe cât de frumos, pe atât de rar într-o societate din ce în ce mai superficială. Dar Sahar Behairy a ales să fie altfel.
Charity coordinator al IWA (International Women Association), Sahar trăieşte de doi ani în România. A venit aici în iulie 2008, atunci când soţul ei a devenit consul şi DCM (Deputy Chief of Mission) la Ambasada Egiptului la Bucureşti.
Departe de Egipt, ţara sa natală, departe de familie şi prieteni, a ales să îi ajute pe cei care au uitat să zâmbească. „Este foarte important să mă simt utilă în societatea în care trăiesc”, mai spune Sahar şi funcţionează zilnic conform acestui principiu. S-a înscris în IWA, iar de atunci le oferă sprijin necondiţionat celor care au nevoie de el.
Împreună cu UNHCR (The UN Refugee Agency) şi Ministerul Afacerilor Externe a organizat pe 19 martie o strângere de fonduri, iar banii au fost donaţi refugiaţilor din centrele din România.
19 martie coincide şi cu data la care în Orient este sărbătorită Ziua Mamei. „Niciun sacrifiu nu este prea mare pe acest Pământ pe care o mamă din Orient nu l-ar face pentru copilul ei”, povesteşte Sahar.
Şi tot ea ne-a povestit mai multe despre modul în care femeile din ţara ei îşi serbează mamele, dar şi despre condiţia şi independenţa femeii în ţările din Orient, un subiect continuu de controversă.
Consideraţi că mamele sunt apreciate diferit, în funcţie de cultură şi tradiţii?
Poate doar modul în care o apreciem poate varia de la o cultura la alta, însă, pline de iubire şi dăruire, mamele sunt mame indiferent de obiceiuri sau tradiţii. Touşi, este devărat că în ceea ce priveşte cultura noastră, sentimentul de gratitudine faţă de mamă este exprimat într-o manieră foarte intensă.
Cum este mama „orientală”? Care sunt trăsăturile ei?
Nu există niciun sacrifiu prea mare pe acest pământ pe care o mamă din Orient nu l-ar face pentru copilul ei. Din momentul în care acesta se naşte, ea devine ultima persoană din familie la care se gândeşte şi indiferent de momentele bune sau triste din viaţă, este alături de cel căruia i-a dat viaţă necondiţionat. Chiar şi după ce, la rândul lui, copilul îşi face o familie, ea continuă să fie un sprijin, crescându-şi nepoţii.
Care sunt diferenţele dintre Ziua Mamei din România şi Ziua Mamei din Orient?
Începând cu florile sau cadourile şi terminând cu reuniunile de familie, modalitatea în care Ziua Mamei este sărbătorită în România şi în Orient este aproape identică. Cu toate astea, sunt de părere că o asemenea sărbătoare în care să ne exprimăm afecţiunea faţă de mame ar trebui să existe în fiecare zi…
Din păcate nu pot fi an de an alături de mama mea în această zi, dar asta nu înseamnă că primul lucru pe care îl fac nu este acela de a-i telefona de la prima oră a dimineţii.
În mod normal îi trimit şi flori şi îi amintesc că ea este o floare în viaţa mea, iar când ajung acasă, de sărbători, îi aduc un cadou frumos şi îi gătesc o masă delicioasă.
În presă, citim tot mai multe despre condiţia femeilor din ţările arabe, despre religia, cultura şi tradiţiile lor, dar nu întotdeauna toate aceste lucruri sunt adevărate. Ne puteţi caracteriza succinct femeile din ţara dumneavoastră?
Nu tot ceea ce auzim despre femeile din Orient este adevărat, dacă ne gândim bine, în perioada Egiptului Antic femeile din ţara mea erau zeiţe şi regine… Este adevărat că civilizaţia a suferit suişuri şi coborâşuri şi în anumite perioade femeile au suportat urmările unei societăţi discriminatorii, dar asta s-a întâmplat cu toate femeile, inclusiv cu cele din Europa sau din Vest.
Cu toate acestea, niciodată nu am renunţat să luptăm pentru drepturile noastre, iar în Egipt, începutul acestei riposte împotriva discriminării a început în 1919 odată cu înfiinţarea Uniunii Feministe Egiptene, al cărui memru fondator Huda Sha`rawi a pledat pentru o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte drepturile (la studiu, de exemplu) femeilor din familiile egiptene de clasă mijlocie.
În 1949, în Siria, femeile au obţinut dreptul de a vota, iar în martie 1956 reprezentantele sexului slab din Egipt au primit dreptul de a vota la alegerile Parlamentului şi de a propune patru reprezentate la Ambasada Naţională. La scurt timp şi alte femei din Tunisia, Algeria, Maroc, Sudan sua Kuveit au obţinut acest drept.
În luma diplomatică, egiptencele au început să profeseze în Ministerul Afacerilor Externe încă din anii 60, iar în 1979 Egiptul a numit primul ambasador-femeie, Dr Aisha Rateb.
Femeile orientale au avut dintotdeauna dreptul de a deţine proprietăţi, de a conduce afaceri şi au avut întotdeauna credibilitate în faţa unei instanţe judecătoreşti.
Ele sunt sunt medici, ingineri, piloţi, judecători, miniştri, şoferi de taxi, muncitori etc… care îşi servesc ţara în orice domeniu.
Care este lucrul care vă lipseşte în România? Ce v-ar face să vă simţitţi ca acasă?
Deşi românii sunt nişte oameni foarte calzi şi am mulţi prieteni aici, evident, îmi lipseşte mama, îmi lipseşte familia, prietenii, soarele, mâncarea noastră tradiţională…
De ce aţi ales să vă implicaţi în proiecte umanitare?
În fiecare ţară în care am locuit mi-a plăcut să mă alătur Asociaţiei Internaţionale a Femeilor (The International Womens Association -IWA) pentru că îmi place să mă simt utilă în societatea în care trăiesc.
Vreau să cred că prin umilul meu efort reuşesc să schimb în bine viaţa unor oameni, iar satisfaţia ce survine odată ce un proiect caritabil este dus la sfârşit este de nepreţuit.
Este plăcut să te bucuri de oraş, de cocktailuri şi alte petreceri, dar să petrec câteva ore alături de copiii dintr-o şcoală săracă imi oferă o satisfacţie şi mai mare. Ceea ce am ales să fac îmi deschide caile necesare pentru a cunoaşte oameni noi şi interesanţi.
Foto: Arhivă personală