Începerea noului an universitar reactivează tinerii pe piața muncii. Peste 26.000 de candidați cu vârsta între 18 și 24 de ani și-au făcut cont pe eJobs în ultima lună. 93,7% au mai puțin de un an de experiență de muncă

.

Apropierea începerii noului an universitar a reactivat segmentul de candidați foarte tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

Astfel, în ultima lună a crescut nu doar numărul de aplicări pe acest tronson de vârstă, ci și numărul de candidați nou intrați în platformă, fiind înregistrate 26.000 de conturi noi pe eJobs.ro. Numărul reprezintă aproape jumătate din totalul conturilor nou create în acest interval de timp, respectiv 57.000.

„Chiar dacă, în termeni de aplicări, categoria 18-24 de ani încă se află sub candidații cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, când vine vorba despre persoane care și-au creat cont pe eJobs în ultima lună și au început să prospecteze piața muncii, pe primul loc sunt candidații foarte tineri, cei mai mulți aflați încă la prima angajare, absolvenți de liceu, încă studenți sau care abia au terminat facultatea. Pentru aceștia, toamna este cel mai bun moment pentru angajare, tocmai pentru că aleg să acumuleze experiență înainte de a-și termina studiile astfel încât, după absolvire, să le fie mai ușor să se angajeze”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Comparativ, în timp ce 44,5% dintre conturile nou create aparțin candidaților care au între 18 și 24 de ani, segmentul de vârstă 25-35 de ani (cei care, altfel, generează cele mai mari cifre de aplicări) are 13,8% din totalul de conturi noi, respectiv 7.900. 4.200 de candidați noi vin din categoria 36-45 de ani și puțin peste 3.000 au peste 45 de ani.Citeşte întreaga ştire: Începerea noului an universitar reactivează tinerii pe piața muncii. Peste 26.000 de candidați cu vârsta între 18 și 24 de ani și-au făcut cont pe eJobs în ultima lună. 93,7% au mai puțin de un an de experiență de muncă.

Citește continuarea pe Libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton