De şapte ani în România în cadrul legii privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi a intrat în vigoare actul normativ care introduce noţiunea de hărţuire la serviciu.
În ultimul timp se discută tot mai des despre acest subiect controversat şi destul de nou pentru români. Statisticile dovedesc că majoritatea celor agresaţi preferă să stea şi să se supună unor astfel de comportamente din teamă sau din lipsa informaţiilor. Nici angajatorii şi nici angajaţii nu pun preţ pe regulamentul de ordine interioară care are rolul de a preveni şi elimina comportamentele considerate discriminatorii după criteriul sexului.
O prietenă s-a confruntat de curând cu o astfel de situaţie în care directorul companiei i-a făcut avansuri repetate. Mi-a povestit cu groază cele întâmplate.
M.S., 24 de ani: „Iniţial am crezut că-s glume nesărate şi m-am comportat normal. Totuşi, îmi putea fi tată! Are peste 50 de ani. Venea şi mă mângâia pe spate sau mă atingea pe mână. Mă chema foarte des în birou cu diverse probleme şi-mi propunea să ieşim la o cafea sau să mergem să ne plimbăm. I-am tot repetat că nu se poate că am o relaţie stabilă. Mi-era teamă să-i spun să mă lase în pace sau să-l ameninţ că-l dau în judecată pentru că-mi pierdeam locul de muncă. Într-o zi m-a chemat mai devreme la birou cu pretextul că avem de pregătit nişte acte. Eram singură cu el. Atunci a început să mă pipăie şi să mă sărute şi să tragă de mine. M-am speriat îngrozitor şi am fugit. A doua zi m-am prezentat cu demisia, îmi tremurau picioarele. Zâmbea. Mi-a zis că nu ştiu câte pierd că sunt aşa fandosită. Am fost la poliţie, dar este în cercetări. Este cuvântul meu împotriva cuvântului lui. De atunci am tot felul de probleme şi merg la psiholog. Mi-e teamă să mă angajez din nou ca să nu mai trec prin aşa ceva. Legea este doar pe hârtie, dar nu se aplică.”
Dacă incidentul se întâmpla peste hotare, unde legile sunt mai aspre, cu siguranţă directorul companiei ar fi plătit pentru faptele sale. Un designer american a fost condamnat la 59 de ani de închisoare pentru hărţuire sexuală.
O fostă angajată NASCAR a primit 225 de milioane de dolari pentru discriminare şi hărţuire sexuală. În Anglia un angajat gay al aeroportului Heathrow a primit despăgubiri în valoare de 62.500 de lire sterline după ce o colegă l-a obligat să-i pipăie sânii şi lista poate continua. În România un astfel de proces nu a fost câştigat până acum de reclamant, dar s-au înregistrat amenzi şi suspendări din funcţe în urma cercetărilor poliţiei.
Profilul hărţuitorului şi efectele faptelor sale De obicei cele hărţuite sunt femeile, mai ales tinerele (sub 30 de ani) care lucrează în mediul urban. În 55% din cazuri agresorul ocupă o funcţie de conducere.
Din nefericire nu există un profil universal si recognoscibil al celui predispus unui asemenea comportament. Acesta poate apărea oricând, în momentul angajării sau în oricare zi de lucru. Cei care comit astfel de fapte îşi justifică atitudinea ca fiind una de camaraderie sau nu sunt conştienţi de gravitatea acţiunilor, ei crezând că o ciupitură sau un sărut nepermis nu reprezintă motive de îngrijorare.