Happy hour la birou

.

Ca să ai liber la cocktailuri, îţi facem cadou un cod al bunelor maniere la office party.

Chiar dacă afară-i frig, în birou atmosfera se încălzeşte. Distracţiile de birou sunt mai frecvente, gradele licorilor din pahare cresc pe măsură ce temperatura scade, şi totul te îndeamnă la voie bună. Înainte să uiţi că eşti cu ai tăi colegi de muncă şi cu şeful, citeşte despre cum să treci de la 9… la un happy hour după 5.

Party cu cravată

De ce e nevoie de un ghid al bunelor maniere la petreceri? Păi, în mod normal, nu e nevoie, la petreceri singura regulă e să te simţi bine. Cel mai important pont e să ai în minte că petrecerea la care eşti e una cu şi despre serviciu.
De aceea, e bine să nu îţi laşi profesionalismul odată cu haina la garderobă. Tocmai pentru că e vorba de un cadru informal, în care se mai renunţă la cravate, la lumina de neon, şi relaţionarea cu ceilalţi nu se mai întâmplă din spatele unui birou, poate fi tentant să
întreci limitele. Aşa că e important, la astfel de adunări, să nu uiţi că şeful e tot şef, că un rând de tequila nu e un motiv suficient ca să povesteşti ultima despărţire dramatică din viaţa ta şi că secretele companiei nu se dezvăluie altora doar pentru că muzica e tare.

Regulamentul de ordine interioară

1 …începe cu ordinea exterioară. La distracţiile de birou nu trebuie să te îmbraci altfel decât o faci de obicei. Dacă e vorba de un party „after work hours”, ţinuta de birou te salvează. Aşa că nu e nevoie să îmbraci „uniforma de distracţie” gen fustă scurtă şi toc stiletto. În teambuilding, cel mai bine îţi iei haine comode: cel mai probabil veţi avea activităţi pe echipe, care cer mobilitate. Ţinuta „de seară” pentru  un mers la restaurant sau un păhărel de ceva poate fi casual-chic.

2 Nu consuma ca şi cum nu mai există şi ziua de mâine! E valabil şi pentru mâncare, şi pentru băutură. În afară de faptul că sigur vei regreta abuzurile a doua zi, nici amintirile colegilor  tăi nu se vor şterge prea uşor. Aşa că las-o mai moale! Petreceri vor mai fi, dar reputaţia se strică atât de uşor!

3 Dacă ceri de băut, plăteşte pentru consumaţie! Acum depinde ce fel de party e: dacă e liber la autoservire, nu trebuie să îţi faci probleme. Dar dacă şeful plăteşte la restaurant sau la bar, nu e cazul să comanzi cel mai ciudat şi cel mai scump cocktail. Plus că nu e recomandat să te ameţeşti prea tare (decât dacă vrei să dai impresia că nu ai trecut încă de mentalitatea de 17-18 ani sau că nu ai mai ieşit de mult în lume).  Şi dacă tot am ajuns la alcool, află…

4 Cum refuzi un păhărel. Nu e musai să bei alcool la astfel de întâlniri: dacă eşti cu maşina, ai o mică răceală sau, pur şi simplu, nu vrei să bei, nu-i bai! Important e să nu faci prea mult caz pe tema asta, altfel ceilalţi se vor simţi stânjeniţi: nu vrei să pari mai catolică decât Papa. Adoptă problema pe un ton glumeţ şi soarbe-ţi linştită tonicul cu lămâie.

5 Ce (nu) spui? Teritoriul poate fi un pic confuz: adică lumea e destinsă pentru că e o petrecere; dar nu poţi fi prea destinsă, pentru că e un party de serviciu. Şi atunci e normal să te întrebi ce subiecte e ok să abordezi şi pe care e mai bine să le ţii pentru alte ocazii. În principiu, dacă reuşeşti să rămâi pe teren profesional e ok; dar, până la urmă, nu e şedinţă şi mai ai şi alte subiecte în mânecă, nu-i aşa? Mai degrabă abordează subiecte precum un film bun, vacanţe reuşite sau locuri drăguţe de ieşit în oraş.

6 Socializează, socializează. Acum e ocazia să ieşi din zona ta de confort. Chiar dacă de obicei vorbeşti mai mult cu colegii de departament, aici ai şansa să schimbi două vorbe şi cu alţii. Un bonus: te ajută să ai antenele deschise pe mai multe frecvenţe. Dacă se ivesc, nu da cu piciorul la ocaziile de business şi upgrade. Aşa că, la party, schimbă-ţi locul şi grupurile în care activezi şi socializează cu cât mai multă lume. Totuşi, ţine cont de cele 3 NU-uri: nu da din casă, nu flirta, nu bârfi. Chiar şi pereţii puburilor au urechi şi nu e cazul să audă chiar tot.

7 De ce să nu stai acasă? Cu atâtea reguli şi situaţii delicate, probabil pare mult mai uşor să nu participi. În realitate, dacă te sustragi des de la astfel de întâlniri informale, îţi faci mai mult rău decât bine. În primul rând, vei părea antisocială, fata care nu e de gaşcă, prea timidă sau dimpotrivă, superioară, care are mereu  lucruri mai bune de făcut decât să „piardă timpul cu colegiiÓ. În al doilea rând, vor apărea speculaţii despre viaţa ta personală: un prieten/ soţ gelos, un al doilea job secret…

Birou + bar = coşmar?

Şeful te împinge la consumul de alcool, colegul  vrea să «te danseze» şi secretara ţine morţiş să-ţi povestească adolescenţa ei zbuciumată. Help?
Găseşte o diversiune. Dacă socializarea nu e punctul tău forte sau, pur şi simplu, nu te simţi în largul tău, fă altceva! Dacă party-ul este într-un bar, caută o masă de biliard, un joc de darts sau o altă activitate: aşa, conversaţia va curge mai uşor sau mai… puţin şi nu vei părea pe dinafară. Plus că te vei şi distra.
Sparge turma. Chiar dacă şefa ta comandă shot după shot, asta nu înseamnă să îi urmezi exemplul din solidaritate. Poate pe ea câteva pahare o destindr mai mult; dacă nu eşti sigură de rezistenţa ta la băutură, nu e cazul să o testezi chiar acum. Mai bine rămâi trează: îţi vei mulţumi singură.
Pregăteşte o scuză plauzibilă. Dacă vezi că se în- groaşă gluma şi unii colegi sau chiar şeful îşi dau în petic, cel mai bine e să părăseşti locul. Ca să nu pară că fugi de la „locul accidentului“, anunţă-i dinainte pe toţi că trebuie să pleci mai devreme. Important e să fii văzută, să vorbeşti cu lumea şi să nu pari prea grăbită să pleci de acolo.
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton