Simţi că între viaţa ta de familie şi cea profesioanală nu există un echilibru? Simţi că ai prea mult de muncit? Familia îţi reproşează că petreci prea puţin timp acasă?
Dacă ai răspuns „da” la toate aceste întrebări, atunci n-ar trebui să te miri că viaţa ta nu cunoaşte noţiunea de „echilibru”. Cea mai mare provocare pentru majoritatea femeilor moderne din zilele noastre, care se împart între job, familie şi eventual un MBA este exact această problemă, echilibrul.
În timp ce femeile de carieră „aleargă” după realizările profesionale, viaţa lor de familie este sacrificată şi are de suferit. Copiii sunt crescuţi de bone, timpul petrecut alături de soţi se limitează la weekenduri, iar climatul familiei cunoaşte o lipsă. Cea a femeii, mamei şi soţiei care este prezentă acasă doar seara foarte târziu şi la final de săptămână.
Dacă n-ai găsit răspunsul la întrebarea” oare pot stabili un echilibru între carieră şi timpul acordat familiei”, află că acesta există. Însă, diferă de la caz la caz, datorită tipurilor diferite de situaţii.
Iată în continuare câteva idei generale care te pot ajuta să stabileşti un echilibru în viaţa ta!
Tratează-ţi cu acelaşi interes familia şi locul de muncă
Să munceşti toată ziua iar apoi să te întorci acasă şi să faci pe plac copilului tău care are chef de joacă sau soţului care vrea să ieşiţi în oraş, poate fi obositor. La serviciu ţi-ai dat toată silinţa pentru a reuşi să-ţi îndeplineşti sarcinile cât mai bine posibil şi pentru a răspunde promt şi profesionist cererilor venite din partea şefului, colegilor, colaboratorilor sau subalternilor tăi.
Cred că ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să-ţi duci copilul la joacă într-un mall sau să mergi cu soţul la un film. Însă, acest tip de activităţi te pot ajuta să te relaxezi şi să ieşi din starea de agitaţie care te-a cuprins peste zi. În plus, familia ta va simţi că eşti implicată şi în relaţia cu ea, nu numai în cea cu locul de muncă.
Ia-ţi periodic câteva zile libere
Alege uneori să-ţi iei liber joi si vineri. Fă-ţi bagajele şi mergi împreună cu familia ta undeva la munte, călătoreşte, bucură-te de oamenii care te iubesc şi petreceţi cât mai multe momente frumoase împreună. Tonusul tău va fi altfel, energia interioară te va face să te simţi ca nouă după întoarcerea din micul concediu iar rezultatele profesionale se vor îmbunătăţi consiederabil.
Fă time management şi în afara serviciului
Dacă la serviciu eşti nevoită tot timpul să stabileşti şi să respecţi termene limită, fă asta şi în viaţa personală. Îmbină utilul de la serviciu cu plăcutul de acasă şi încearcă să găseşti metode de a deveni mult mai eficientă în a-ţi gestiona viaţa personală. Dacă la serviciu reuşeşti, în viaţa de familie nu ai cum să dai greş. Fă din familie, al doilea job. Aici nu eşti plătită cu bani, ci doar cu fericire.
Alege o zi a săptămânii dedicată familiei
Stabileşte-ţi zile, ore şi perioade pe care trebuie să le petreci alături de familia ta. Deconectează-ţi telefonul de la reţea, închide laptopul şi televizorul şi descoperă acele activităţi pe care le poţi întreprinde alături de familia ta. Bucură-te de ziua de odihnă fără să te gândeşti la serviciu, sarcini neîndeplinite şi proiecte care urmează să apară.
La nevoie, apelează la ajutor profesionist
Din păcate, în Romănia, încă mulţi oameni consideră că ajutorul profesionist dat de un psiholog este egal cu cel dat de un psihiatru. Confuzia făcută între aceşti doi specialişti împiedică foarte multe persoane să apeleze la serviciile oferite de ei. Atunci când simţi că nu mai poţi face faţă sarcinilor de la serviciu şi îndeplinirilor pe care le ai ca femeie cu familie, apelează cu încredere şi fără reţineri la ajutorul unui terapeut. Vorbele lui pot face minuni!
Foto: Shutterstock