Femeile se descurcă mai bine pe cont propriu

.

Când vine vorba de afaceri, femeile sunt mai bine echipate pentru succes, însă multora le lipseşte îndrăzneala. Când totuşi se avântă pe piaţă, rezultatele nu întârzie să apară.
Afacerile sunt, în mod tradiţional, terenul de joacă al bărbaţilor, dovadă şi faptul că în multe ramuri de activitate, femeile de succes trebuie să fie… „bărbate” ca să răzbată iar regulile sunt făcute tot de bărbaţi, chiar dacă privil mediul de afaceri doar din perspectivă statistică.  

Nu are rost să vorbim despre afaceri multinaţionale de sute de milioane de dolari acum. Ceea ce e mai interesant e cum poţi să treci de la calitatea de angajat stresat la cea de manager, fie şi într-o companie de o singură persoană.

Ca să o parafrazez pe Melanie Griffith în „O femeie face carieră”, femeile nu au doar corpuri făcute pentru păcat, ci şi minţi făcute pentru afaceri. Datorită educaţiei primite, se pricep mai bine la a recunoaşte nevoile celor din jur şi la a identifica moduri de a-i mulţumi. De asemenea, femeile nu se tem de ideile mici care pot deveni afaceri mari. Bărbaţii se visează în general preşedinţi de companii mari, în vreme ce o femeie nu va ezita să îşi vândă produsele handmade sau dulceaţa pe Etsy.com sau să deschidă un magazin online care vinde doar sutiene pentru clientele cu măsuri dificile.

Beneficiile unei cariere pe cont propriu, de la tine de acasă

1. Economii serioase – Pentru a demara o mică afacere online nu ai nevoie de o clădire de birouri, ci de maximum o încăpere şi de propriul calculator.

2. Timp câştigat – Eliminând timpul petrecut pe drum între casă şi serviciu poţi câştiga  cel puţin 24 de ore pe săptămână, timp pe care îl poţi petrece cum vrei tu, în folosul tău.

3. Deţii controlul – E adevărat că sunt şi riscuri pe care ţi le asumi, dar cât de bine e să poţi lucra fără cineva care să îţi dea constant agenda peste cap?

Primul pas

Ca să demarezi o afacere ai nevoie de o idee şi chiar dacă nu e cine ştie ce, ea trebuie găsită. Ca să te ajute în căutări, reflectează la următoarele întrebări:

1. Există nevoi sau nişe neacoperite pe piaţă? – Pleacă de la situaţia ta şi de la ceea ce simţi că îţi lipseşte ţie. Poate că e vorba despre un sutien care să elimine durerile de spate, de farduri organice de calitate, de orice, indiferent cât de ridicol ar părea.

2. Ce fac cu plăcere şi la ce mă pricep cel mai bine?  Multe femei au constatat că trecerea de la vânzarea la prietene spre vânzările online s-a produs cu relativă uşurinţă şi cu costuri minime.

3. Ce fac alţii deja şi eu pot face mai bine? Ca românce, cu siguranţă avem la dispoziţie zeci de puncte de pornire dacă privim lucrurile din această perspectivă.

Când formulezi propriile răspunsuri la aceste întrebări, gândeşte-te astfel: cu cât mai „de nişă” e afacerea, cu atât îţi vei cunoaşte mai bine clientela şi vei putea lua decizii mai valabile.

În pană de idei?

Dacă tot nu ai găsit nimic care să te atragă sau inspire cu adevărat, de ce să nu cumperi o idee? Practica francizelor nu mai e o noutate la noi, dar tu te poţi limita la ceea ce se poate face online: devino distribuitor autorizat în România pentru un brand de interes care nu este prezent la noi pe piaţă sau înscrie-te în afaceri inedite cum e „My Secret Kitchen”.

Când şi cui să îi vorbeşti despre ideea ta

Înainte de a trece la fapte, sfătuieşte-te cu părinţii şi prietenii apropiaţi. Prezintă-le ideea ta şi întreabă-i dacă ar cumpăra produsul tău. Roagă-i ţi să îţi spună ce îmbunătăţiri ar face ei. Abia când totul este pornit şi ai dobândit ceva încredere în tine şi în afacere poţi să le vorbeşti şi altora despre ideea ta. Nu îţi face grijă că aceasta ţi-ar putea fi furată. Doi oameni diferiţi nu vor avea niciodată o perspectivă identică asupra unui lucru.

Dacă tot te-ai încumetat să „încerci marea cu degetul” online, nu te limita la piaţa românească şi la cumpărătorii români. În ziua de azi ai la dispoziţie o gamă largă de soluţii de expediere şi încasări care asigură servicii de calitate atât ţie, cât şi clienţilor tăi.

Foto: Shutterstock

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale