eJobs organizează prima conferință internațională dedicată specialiștilor în resurse umane și people management

.

eJobs organizează prima conferință internațională dedicată specialiștilor în resurse umane și people management și îi aduce în România pe Lucy Adams, fostul HR Manager al BBC, și Fredrik Härén, unul dintre cei mai cunoscuți public speakeri din lume.

Evenimentul, denumit LEAP, a fost conceput de eJobs în colaborare cu Târgul de Cariere ca răspuns la nevoia din ce în ce mai evidentă a industriei de HR de a prelua tactici și mecanisme noi de leadership și people management, care depășesc granițele clasice ale resurselor umane. ”Drept urmare, festivalul își propune o misiune complexă, având patru direcții importante: Learn. Explore. Apply. Play. Fiecare dintre aceste direcții va fi susținută de specialiști internaționali cu experiență vastă nu doar în industrie, ci și în sectoare conexe, ca manageri în companii consacrate sau ca antreprenori”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Etapa de învățare (Learn) înseamnă, de fapt, o serie de discursuri susținute de manageri în HR și lideri de top, primii speakeri confirmați fiind Lucy Adams, CEO la Disruptive HR și cea care a condus timp de 5 ani operațiunile de HR ale BBC, și Fredrik Härén, unul dintre cei mai cunoscuți public speakeri din lume pe teme legate de creativitate în business. De-a lungul carierei sale a susținut peste 1.500 de prezentări, workshop-uri și training-uri, în 45 de țări din întreaga lume.

Procesul de explorare (Explore) este asigurat prin complexitatea subiectelor abordate și direcțiile neconvenționale propuse de invitați. Aplicabilitatea soluțiilor (Apply) este redată atât prin forma ideilor propuse, cât și prin soluțiile și prototipurile prezentate de sponsorii evenimentului. Iar joaca (Play) este un laitmotiv al întregului eveniment, prezentă prin subiectele, activările, cât și locația evenimentului.

”A venit momentul să ieșim cu toții din zonele noastre de confort și să ne uităm, atunci când ne facem jobul, și spre alte industrii pentru că nevoia de intersecție și de inovație a devenit din ce în ce mai mare. Iar asta se simte acut în special în zona de resurse umane, unde competiția dintre angajatori pentru a atrage cei mai buni candidați și a reține cei mai buni angajați este extrem de acerbă. Mai ales că aceștia au așteptări tot mai mari. Astfel, astăzi este mai greu decât oricând să formezi și să gestionezi echipe și e aproape imposibil să faci asta cu succes dacă nu ai curajul de a face lucruri noi și îndrăznețe”, a adăugat Bogdan Badea.

Evenimentul va marca și lansarea studiului de piață ”Cei mai admirați angajatori din România”, realizat de eJobs și Universum. Realizat pe un eșantion de 20.000 de repondenți, acesta este și cel mai amplu studiu de profil derulat la nivel local.  Principalele rezultate ale cercetării, precum și premierea câștigătorilor vor fi făcute de Federica Leotta, country manager Universum Italia.

LEAP va avea loc pe 27 februarie 2020 la Face Convention Center și va reuni peste 1.000 de specialiști în HR, manageri și antreprenori din România și nu numai.

Costul participării la eveniment este de 199 euro + TVA, dar până pe 21 decembrie biletele la festival pot fi rezervate la preț de Early Bird, pentru 159 euro + TVA.

Mai multe detalii despre eveniment puteți afla accesând site-ul https://leap.ro/

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.

Despre Târgul de Cariere

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova. Activitatea companiei a început în 2006, în Cluj Napoca, ajungând să ofere, după un deceniu de activitate, cea mai răspândită și eficientă soluție de recrutare din țară. Evenimentele desfășurate în cele șapte orașe: Cluj-Napoca, Iași, Chișinău, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna) au rolul de a aduce împreună angajatorii și candidații.  În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 3.500 companii și peste 25.000 candidați.

Ultima modificare noiembrie 26, 2019 3:24 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale