Competențe pentru competitivitate, un proiect tehnologic care vine în sprijinul pieţei muncii din România

.

Microsoft România şi eJobs lansează proiectul „Competențe pentru competitivitate”, care îşi propune să informeze candidaţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă despre nivelul de competenţe digitale solicitat de angajatorii care recrutează. De asemenea, proiectul vine în sprijinul candidaţilor care doresc să-şi îmbunăţească nivelul de cunoștințe digitale pentru a deveni mai eficienți și competitivi pe piaţa muncii.

Pentru anul 2015, Comisia Europeană  a publicat informațiile referitoare la indicele economiei și societăţii digitale (DESI),  care arată că 59% dintre locuitorii Uniunii Europene au competenţe digitale de bază. Comparativ, doar 20% dintre români deţin competenţe digitale de bază. Mai mult, statisticile internaţionale arată că 90% dintre slujbe vor necesita cel puţin competenţe digitale de bază până în 2020. Astfel, interesul companiilor din România pentru atragerea candidaţilor „digitalizaţi” se încadrează în acest trend, vizibil pe piaţa globală a muncii.

În acest context, eJobs a realizat în perioada septembrie  – noiembrie 2015 o analiză care arată că aproape jumătate (45,6%) dintre angajatorii care aveau anunțuri de angajare pe platforma eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România, îşi doresc, conform cerițelor explicite din anunțuri, angajați care să ştie să folosească pachetul Microsoft Office.

Defalcat pe competențe specifice ale suitei Microsoft Office, cele mai multe solicitări se refera la Excel, urmat de Word și PowerPoint.

Despre proiectul Competențe pentru competitivitate

Proiectul „Competențe pentru competitivitate” va include două componente esențiale. Candidații eJobs se vor putea informa cu privire la nivelul de compețente solicitat de angajatorii români și importanța dezvoltării acestora pe piața locală, dar și cu privire la tehnologiile care te ajută să devii un angajat mai eficient și productiv chiar de pe pagina programului, din cadrul eJobs.

A doua componentă vine în întâmpinarea directă a nevoilor candidaţilor şi angajaţilor români care vor să-şi dezvolte competenţele digitale. Astfel, Microsoft oferă gratuit 70 de cursuri online de Office 2016, în valoare totală de peste 77.000 lei, disponibile pe platforma programului „Competențe pentru competitivitate”, cu ajutorul cărora candidaţii români vor putea accesa 4 module din pachetul Office 2016, care includ peste 300 de lecţii video interactive și 40 de teste practice în urma cărora vor putea obține diplome recunoscute în România de Ministerul Educației și Ministerul Muncii, sau internațional (certificarea Microsoft Office Specialist), în urma susținerii examenului aferent, acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări.

Soluţiile de productivitate din suita Microsoft Office, folosite de peste un miliard de oameni din întreaga lume, se află în topul celor mai cerute cerinţe digitale de către angajatorii din România. Suita este oferită și pe piața din România în diverse opțiuni de cumpărare. Detalii pe website-ul companiei, aici.

Microsoft este lider mondial în furnizarea de platforme şi soluţii de productivitate pentru o lume mobile-first, cloud-first, având ca misiune sprijinirea fiecărei persoane şi organizaţii de pe planetă pentru a-şi dezvolta potenţialul la maxim.

Ultima modificare decembrie 23, 2015 3:06 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale