Cei mai mulţi oameni îşi doresc să aibă o carieră de vis şi îţi petrec foarte mulţi ani studiind, muncind şi tânjind la împlinirea visului. Dar de fapt cum crezi tu că este un job de vis?
Oare este un job care îţi satisface orice nevoie şi îţi face viaţa frumoasă? Este un job care îţi aduce satisfacţii fără prea multe sacrificii? Sau dacă ne gândim mai bine, oare există un job de vis pentru fiecare dintre noi? Mulţi oameni consideră ca oricine poate avea un job de vis, însă acesta nu va fi minunat în orice clipă.
Mitul 1
Pentru fiecare om există un singur job de vis
În realitate există zeci şi sute de joburi de vis şi sunt şanse mari ca tu să excelezi în foarte multe dintre ele. Pentru a fi mai aproape de jobul visului tău gândeşte-te la jobul care te-a făcut sa te simţi cel mai împlinită şi extrage acele calităţi ale lui care te-au facut să te simţi aşa. Această introspectie împreună cu rezultatele de la testele de carieră te pot ajuta să te lamureşti care este jobul visurilor tale şi să prefigurezi paşii pe care trebuie să-i urmezi pentru a obţine acel statut.
Mitul 2
Jobul de vis mă va face întotdeauna fericită
De fapt întotdeauna vor exista momente în care chiar şi această ocupaţie te poate aduce la capătul răbdării şi puterilor. În zilele nefaste aminteşte-ţi care sunt acele aspecte pe care le apreciezi şi fă o listă a acestora pentru a avea o perspectivă de ansamblu asupra relaţiei dintreu tine şi acel job. Încearcă sa iei o pauză deoarece uneori este nevoie de o anumită detaşare pentru a se face o evaluare obiectivă a situaţiei.
Mitul 3
Un job de vis este bine plătit
În practică acest lucru se întâmplă în unele cazuri, iar în altele nu. Depinde care este visul tău: dacă vrei să ai multe responsabilităţi, împreuna cu ele vor veni şi satisfacţiile de ordin finaciar, însă, dacă pentru tine alte aspecte ale vieţii profesionale primează, atunci salariul tinde să fie mai puţin important.
Dacă vrei să te aproprii mai mult de jobul visurilor, eşti mulţumită de ceea ce faci dar nu şi de salariu, atunci este indicat să faci o evaluare obiectivă a raportului salariul-responsabilităţi în cazul tău.
Mitul 4
Nu există un job de vis
Realitatea confirmă că acesta chiar există dar fiecare persoană are propria viziune asupra a cum ar trebui să fie el. Jobul de vis ar putea întruchipa împletirea pasiunilor personale cu responsabilităţile profesionale sau ar putea fi un tipul de job cu program standard care îţi oferă siguranţa financiară de a-ţi acoperi cheltuielile.
Dacă nu eşti foarte mulţumită de statul carierei tale în momentul de faţă, trebuie să te gândeşti ca de fiecare dată când lucrezi, o faci pentru a te susţine pe tine şi/sau familia ta şi că prin acest lucru îţi manageriezi de fapt visul. În acest caz, visul nu se referă la fel de mult la satisfacţia profesională, cât la beneficiile materiale pe care le ai de pe urma serviciului. A oferi familiei tale un cămin primitor este în aceeaşi măsură un vis ca şi acela de a-ţi urma pasiunea în carieră.
Mitul 5
Fiecare om are o chemare
Realitatea este că unii oameni au o viziune clară asupra domeniului pentru care au înclinaţii tehnico-profesionale şi sunt deternimaţi în încercarea lor de a-şi construi o carieră în acel domeniu, alţii pot simţi „o chemare”, dar nu sunt siguri care este aceasta şi de aceea cochetează cu mai multe domenii.
Dacă te aflii într-o astfel de situaţie, este indicat să faci un test de carieră care te va ajuta să-ţi conturezi o idee mai clară în legătură cu interesele şi pasiunile tale şi să-ţi ghidezi următorii paşi spre drumul potrivit în carieră.
Foto: Shutterstock