Cearta la birou scade productivitatea

.

Lipsa de politeţe, certurile sau simplele discuţii în contradictoriu nu sunt deloc bune pentru moralul angajaţilor, dar se pare că pot afecta şi calitatea muncii lor.

Piloţii care au uitat să aterizeze

Conform revistei British Medical Journal, doi piloţi americani s-au luat la harţă în timpul zborului, pornind de la o discuţie legată de politicile companiei aeriene la care lucrau. Abia când au terminat aprinsa lor discuţie şi-au dat seama că trecuseră demult de aeroportul pe care trebuia să aterizeze. Până la urmă, totul s-a sfârşit cu bine, mai puţin pentru piloţi care au rămas fără brevet de zbor.

Discuţiile aprinse, certurile şi jignirile sunt la ordinea zilei în unele companii şi nu sunt doar neplăcute, ci au şi darul de a diminua capacitatea de concentrare, până la punctul în care performanţele profesionale au de suferit.

Şi nu sunt afectaţi doar cei care se cearta, ci şi colegii care sunt martori la asemenea discuţii.

Lipsă de politeţe, lipsă de atenţie

Ca să ajungă la această concluzie, psihologii au făcut un experiment cu ajutorul unor studenţi. Ei au fost rugaţi să dea un mic test de memorie, numai că în drum spre sala de examen o parte din ei au fost jigniţi de un profesor. La final s-a constatat că aceştia au avut rezultate mai proaste decât cei care nu fuseseră jigniţi. La fel şi cei care fuseseră doar martori la o ceartă între profesor şi student.

Psihologii consideră că acest lucru se datorează emoţiilor negative pe care le avem cu toţii atunci când ne certam cu cineva sau când suntem martorii unor certuri. Capacităţile cognitive sunt folosite pentru a procesa aceste emoţii, în loc să fie direcţionate către sarcina pe care o avem.

Atenţia noastră depinde în mare măsură de emoţii şi este atrasă imediat de acei stimuli care ies uşor în evidenţă.

În cadrul cercetării, studenţii au primit teste de memorie, însă psihologii consideră că şi într-o zi normală la lucru ne descurcăm mai prost când avem de a face cu lipsa de politeţe a unui şef sau coleg.

Din această cauză are de suferit orice angajat şi orice companie, însă lucrurile sunt cu atât mai grave în cazul angajaţilor care au nevoie de o atenţie şi o concentrare maximă. În cazul piloţilor de avion, chirurgilor, şoferilor de autocar o neatenţie provocată de o mică ceartă poate avea consecinţe grave.
 
Foto: Shutterstock

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale