Ce să faci dacă ai un şef dificil

.

O relaţie bună cu şeful este esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor de la serviciu, aşa că, pentru a te înţelege bine cu el, trebuie să urmezi câteva reguli simple, dar care ajută.

Pentru ca o relaţie şef-subaltern să meargă „ca pe roate”, trebuie în primul rând ca şeful să se poată baza pe faptul că subalternul său va duce la îndeplinire obiectivele şi pe de altă parte angajatul trebuie să aibă încredere că şeful său îl va sprijini şi ajuta să înveţe din ceea ce face.

Trebuie să fii o persoană care impune respect şi încredere din partea celor din jur. Foarte important este să ai o relaţie cu şeful din care învăţaţi unul de la celălalt.

În al doilea rând vorbim despre deschidere. În presiunea de zi cu zi pot exista multe momente de nesiguranţă, lipsă de informaţii, lipsă de timp sau nervozitate. Dacă nu există deschiderea de a aborda aceste aspecte atunci când apar şi fără teamă de repercursiuni atunci relaţia este alterată şi este greu de presupus că se pot atinge obiective ambiţioase.

Pentru a nu crea un stres asupra subalternilor „managerii trebuie să pună în aplicare abilităţi de leadership prin care le vor da feedback în timp real subalternilor privind sarcinile pe care le efectuează, le vor lăuda performanţele (anumite aspecte din activitate), îi vor ajuta să îşi stabilească obiective noi la un nivel mai ridicat, urmând ca apoi să le asigure suport, încurajare şi supervizare pe parcursul realizării noului obiectiv”, spune Mihaela Zaharia, psiholog.

Nu dispera, discută!

Dacă totuşi ai parte de un şef care te streaseză foarte mult la serviciu, nu trebuie să disperi, încercă doar să înţelegi motivele care determină comportamentul său (până la urmă şi el este tot un angajat al companiei, care se confruntă cu aproximativ aceleaşi situaţii ca şi tine). Discută cu el ca de la om la om, până la urmă ţi-e superior doar ierarhic, nu neapărat şi ca om.

Oricât de greu ţi se pare, este recomandat să discuţi într-un mod asertiv cu el despre comportamentul său şi despre lucrurile pe care consideri că trebuie să le îmbunătăţească el pentru a avea o relaţie eficientă. Pentru mai multă obiectivitate într-o astfel de discuţie, este recomandat să implici şi un reprezentat al departamentului de resurse umane.

În practică, de multe ori angajaţii nu au curaj să îi spună şefului direct că sunt suprasolicitaţi, de cele mai multe ori o fac prea timid sau prea nervoşi fără să obţină efectul scontat. „În acest fel tensiunile se acumulează în timp, după care angajatul de cele mai multe ori, îşi caută un alt loc de muncă în care speră să fie mai puţin solicitat”, atenţionează Mihaela Zaharia.

Ca atare, dacă ai ceva de spus, fa-o! Nimeni nu-ţi va tăia capul, eşti angajat, ai drepturi, bucură-te de ele! Nu-ţi lăsa şeful să profite de faptul că tu nu ieşi la masă şi să te încarce cu sarcini.

Chiar dacă nu ieşi din birou să mănânci în oraş sau la cantină şi preferi să-ţi petreci pauza pe lângă birou, fă ca acea pauză să fie cu adevărat pauză, plimbă-te, ieşi afară dezmorţeşte-ţi corpul, împrospătează-ţi mintea, nici nu ai idee cu ce putere te vei întoarce. Aşa, restul zilei de muncă va trece ca o clipită, fără să te stoarcă de puteri, cum ar face-o dacă ai sta ţintuită în scaunul de birou 9 ore.

Să ai o zi uşoară!

Foto: Shutterstock

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale