În afară de toate acestea, moaşa face comprese, pregăteşte instrumentele pentru sterilizare, întocmeşte rapoarte, are grijă ca totul să fie notat în fişa de observaţie.
Deşi e grea, meseria de moaşă e foarte plăcută, spune Nicoleta, care nu ar putea să lucreze niciodată pe altă secţie. „În primul rând, aici ai de face cu viaţa. În fiecare zi se nasc minim cinci copii, deci în fiecare zi ai cinci motive de bucurie.”
Cel mai mult se bucură că nu are de a face cu bolnavi. La obstetrică femeile nu vin fiindcă le-ar fi rău. Vin ca să trăiască cel mai fericit moment din viaţa lor, la fel ca şi tăticii sau bunicile. Saloanele sunt tot timpul pline cu flori, bebeluşii sunt îmbrăcaţi frumos, iar atmosfera este foarte veselă. Cazurile nefericite sunt mai rare astăzi, când medicina a evoluat atât de mult.
Deşi este aşa de ocupată, în fiecare zi, Nicoleta spune că îi place să fie apropiată de paciente, să le încurajeze, să le vorbească. „Iar acum, de când am văzut cum e să mergi cu copiii prin spitale, să te trateze cineva cu indiferenţă, am zis că o sa merg la serviciu şi o să fiu şi mai apropiată de pacienţi”, spune ea, convinsă că e greu să fii pe un pat de spital şi să fii tratat „de sus”.
Oriunde ar merge, Nicoleta ştie că e posibil să întâlnească o fostă pacientă. Chiar dacă ea nu are cum să le ţină minte pe toate, ele nu o uită. Ultima dată a întâlnit o mamică ce o cunoştea la coafor, aşa că s+a ales cu o coafură gratuită.
Şi-a cunoscut naşa în spital
Cu plăcere şi cu tristeţe în acelaşi timp îşi aminteşte cazul unei paciente care a născut la şase luni şi jumătate din cauza unor complicaţii. Medicii au fost nevoiţi să-i îndepărteze uterul şi ovarele, iar copilul era foarte mic, aşa că au rămas în spital trei luni, timp în care cele două, mămica şi moaşa, s-au ataşat una de alta.
„Când lucrezi în domeniu îţi pui mai multe semne de întrebare decât o persoană obişnuită şi îţi faci mai multe griji, uneori fondate, alteori nu.”
Nicoleta recunoaşte că e mai panicoasă când e vorba de copiii ei, însă spune că şi-a făcut toate analizele şi ecografiile posibile. Poate şi pentru că, în acest timp, era studentă şi citea în manuale despre complicaţiile care pot apărea.
În schimb, la naştere a fost mult mai relaxată decât celelalte paciente pentru că ştia ce avea să se întâmple şi când. În timpul operaţiei, neavând anestezie totală, auzea ce vorbeau medicii şi le atrăgea atenţia asistentelor care nu erau suficient de atente.
Şi după naştere a ajutat-o experienţa acumulată în spital. „Am avut noroc că am ştiut să îngrijesc proprii mei copii după ce am învăţat în spital de la colegele mele de la neonatologie. Am ştiut să le fac baie, cu ce şampon, cum se face masajul. O mămică n-are de unde să ştie toate lucrurile astea. Eu am avut noroc că le-am învăţat din spital.”