Deşi pare ceva banal, a înţelege e o artă. Ca să înţelegi, trebuie să te transpui în situaţia respectivă, în pielea celui păţit. Trebuie să te întrebi mereu cum ai proceda tu într-un caz asemănător. Abia atunci când găseşti răspunsurile sincere înseamnă că ai înţeles. Prin urmare, nu acuza şi nu judeca pe nimeni, înainte de a înţelege.
12 Arată ce simţi!
Atât iubitul, cât şi copiii, colegii şi prietenii te vor sinceră. Vor să ştie exact ceea ce simţi faţă de ei. Chiar dacă adevărul doare uneori, e de preferat în locul linguşelilor şi al vorbelor spuse „pe la spate”. Nu e o ruşine să-ţi manifeşti afecţiunea faţă de cei dragi şi nici un semn de slă-biciune. În plus, sinceritatea îţi oferă sex-appeal.
13 Râzi din toată inima!
Simţul umorului e una dintre cele mai apreciate calităţi. Oricât de puţin arătoasă ar fi o persoană, dacă îi face pe cei din jur să râdă cu poftă, va fi cea mai atrăgătoare. Cu umor poţi ieşi din situaţii stânjenitoare, poţi testa oamenii şi poţi obţine succese nebănuite.
14 Complimentează!
Dar nu face asta din obligaţie, zâmbind fals, pe ton linguşitor. Nimic nu e mai urât decât falsitatea, mai ales la femei. Laudă atunci când e cazul şi critică fără reţineri dacă e necesar. Un compliment la momentul potrivit poate face minuni.
Nu te izola între serviciu şi casă. Lărgeşte-ţi cercul de prieteni, ieşiţi împreună în oraş, la pădure, la plajă. Ieşirile în perechi ajută la întărirea cuplurilor şi la starea de bine în general. Te vei simţi ca în liceu, iar tinereţea sufletului e asul din mânecă în calea spre perfecţiune.
16 Împrospătează-ţi viaţa!
Rutina depune rugină peste tot, în orice situaţie. Mereu este nevoie de o gură de aer proaspăt pentru a ne revigora. Redecorează casa cât poţi de des, schimbă-ţi coafura şi culoarea părului, fii spontană în relaţia cu partenerul şi nu uita de prieteni. Toate acestea îţi vor da mai mult chef de viaţă şi te vor ajuta să-ţi împlineşti idealurile mai uşor.
Fii mereu gata să ridici pe cineva atunci când se află la capătul puterilor. Nu intra şi tu în jocul lamentărilor în acele clipe, ci judecă la rece, încurajează şi oferă-i sprijinul de care are nevoie. Nu întotdeauna ajutorul înseamnă bani. O vorbă bună e nepreţuită.
18 Sssst!
Fă în aşa fel încât să nu comentezi fără rost, să nu participi la micile bârfe femeieşti şi să nu împăr-tăştii zvonuri. În relaţia cu partenerul de viaţă, încearcă să aplici proverbul „Vorba dulce mult aduce”. Nu fi pisă-loagă şi nu critica inutil. Să vezi câtă admiraţie vei stârni atunci!
19 Relaxează-te!
Respiră adânc, gândeş-te-te la ceva frumos şi soarbe cu poftă din ceaşca de cafea fierbinte. Aşa trebuie să începi fiecare dimineaţă, cu zâmbetul pe buze, spre încântarea întregii familii. Lasă copiii să se descurce şi singuri şi vei vedea că până la recompensa supremă „Mama mea e perfectă” nu mai e decât un pas.
20 Ai încredere!
Dacă tu însăţi nu ai încredere în tine, în propriile puteri şi calităţi, nu te aştepta să aibă alţii. O fiinţă umilă, lipsită de puterea de decizie, nu va fi niciodată băgată în seamă. Nesiguranţa poate fi citită pe chip, desluşită din atitudine. Şi aduce numai prejudicii! Priveşte-te în oglindă! Aşa… şi din profil… Mai pune un pic de rimel! Ei, uită-te la tine!