Deja ai pierdut rândul nopţilor pe care le petreci îndeplinind diferite task-uri de serviciu, dar ţi-ai dat seama că tot nu vei reuşi să termini până la termen. Ce să nu faci: nu aştepta până în dimineaţa ultimei zile, ca apoi să dai explicaţii multe şi lungi cu motivul pentru care ai întârziat.
În situaţia de faţă trebuie să anunţi cu cel puţin o zi înainte că nu vei termina ce ai de făcut înainte de termen şi apoi cere un deadline nou. Fii deschisă şi spune-i managerului tău că ştii cum vei lucra mai departe, însă mai ai nevoie de timp pentru a pune la punct ultimele detalii, foarte importante – apoi pune-te pe treabă.