Au renunţat la cariere stabile pentru a-şi urma pasiunile, dar a meritat, pentru că au câştigat mai mult decât independenţă: şi-au reinventat lumea.
Amalia Crişu era pregătită să strângă multe ghivece la sfârşitul evenimentului. Clientul ei, o firmă de consultanţă în afaceri, îi ceruse să se gândească la un cadou inedit pentru cei 100 de participanţi la o conferinţă de growing business, şi ea adusese 100 de ghivece cu mici cactacee – plante nepretenţioase, precum aloe vera – care să le sugereze oamenilor de afaceri ideea de creştere. Dar, pe măsură ce ziua trecea, era tot mai sigură că nu îşi vor lua cadoul la plecare. Cine are nevoie de o asemenea bătaie de cap? Aşa că s-a dus să le ia înapoi, chiar dacă nu ştia unde o să le ţină. Când a ajuns în sală, participanţii plecaseră, şi pe masa de protocol mai erau două ghivece. „Pentru că doi dintre invitaţi nu mai ajunseseră”, îşi aminteşte Amalia zâmbind. Tânăra de 30 de ani – o şatenă cu trăsături calde şi ochi albaştri strălucitori – are de trei ani o afacere atipică şi greu de explicat. Ea însăşi se caracteriza, într-o vreme, drept angajata lui Moş Crăciun. Altfel nu ştia să descrie serviciile pe care le oferea, adică faptul că îi ajută pe oameni să aleagă daruri pentru cei dragi.
Când era în facultate – Sociologie la Universitatea Bucureşti – Amalia voia să lucreze în comunicare politică. Asta a şi făcut patru ani: mai întâi coordonator de evenimente la Partidul Naţional Liberal, apoi expert în departamentul politic al Administraţiei Prezidenţiale. Muncea 10-12 ore pe zi, purta costume severe şi pantofi cu toc şi lucra
într-un loc unde se luau decizii care afectau vieţile tuturor. Cu timpul, însă, priorităţile ei s-au schimbat. „Am evoluat şi mi-am dat seama că mi-ar plăcea să ajut oamenii la un nivel mai personal”, spune acum. Gândul nu era întâmplător. Încă din facultate căpătase reputaţia unei persoane care ştie să aleagă cel mai potrivit cadou. A început prin a-şi ajuta prietenii să le cumpere daruri iubitelor, şi apoi a făcut asta ca parte a meseriei de comunicator.
Aşa a descoperit că piaţa cadourilor de afaceri era săracă. „Oferta era fadă, nu exprima nimic”, spune Amalia despre clasicele pixuri şi agende cu siglă care însoţesc protocolul de afaceri. Şi-a dorit să fie de cealaltă partea a ofertei, să rezolve ea cealaltă problemă. Mai ales, şi-a dat seama că pasiunea ei pentru această activitate depăşeşte orice alt interes. „Voiam să îmi dedic cea mai mare parte a timpului găsirii de cadouri”, spune simplu. În 2007, a demisionat şi şi-a înfiinţat o firmă. Apoi a dat toate costumele şi pantofii cu toc. Nu avea niciun plan de afaceri şi niciun buget, pentru că nu ştia cum se fac. Ideea era să le ofere companiilor cadouri care să le ajute să-şi transmită mesajul. Primul obstacol, când a început să caute clienţi, a fost întrebarea „Aveţi un catalog?”. Simbolic pentru ce încerca să facă ea – să dea idei de daruri originale într-o lume dominată de soluţii stas. Cu timpul, a câştigat câţiva clienţi care au înţeles avantajul de a ieşi din tipare. Un proiect drag ei este coşuleţul de Paşti cu becuri pictate în loc de ouă, în sprijinul unei campanii de informare despre retragerea de pe piaţă a becurilor obişnuite.
După primul an, când a început criza, comenzile de la companii s-au rărit. Amalia s-a reorientat către cadouri personale şi şi-a făcut un site, cadouripentruea.ro. Relaţiile cu clienţii au o dinamică mult mai personală – deseori e arhitectul din umbră al unor momente memorabile, precum o cerere în căsătorie. Chiar dacă acum afacerea merge bine, drumul nu a fost uşor. „La început, era un haos total”, îşi aminteşte zâmbind. „Nu ştiam să calculez preţul şi am avut pierderi. Nu ştiam să negociez contracte.”
A învăţat să le facă pe toate şi procesul a schimbat-o. În primul rând, spune ea, „mi-a crescut respectul de sine”. Şi-a dat seama că stilul ăsta de viaţă i se potriveşte cel mai bine şi că merită orice efort pentru a-l păstra. Scopul ei nu e să facă bani, ci să aibă un venit decent, făcând ceea ce îi place. Şi planurile de viitor au aceeaşi abordare: vrea ca afacerea să se dezvolte organic, pe măsură ce vor creşte comenzile, nu să angajeze oameni ca să mărească numărul de clienţi. E convinsă că, urmând ce a învăţat, va avea într-o zi un magazin de concept în Centrul Vechi şi va lucra alături de mama şi sora ei la construirea unei afaceri de familie stabile. Până atunci, urmează dictonul care a adus-o până aici: „viaţa îţi aparţine şi poţi să faci ce vrei cu ea.”
Povestea Amaliei nu e nici pe departe unică. În ea se regăsesc multe femei care au renunţat la un post sigur şi bine plătit – şi care le plăcea – pentru a găsi un alt mod de exprimare în relaţie cu lumea.
La 27 de ani, Gabriela Urdă a simţit că nu se mai poate întoarce din concediu. În vizită la un prieten care renunţase la carieră ca să trăiască la Paris, şi-a dat seama că vrea un alt stil de viaţă. Lucra la 2activePR, unde făcea ce îi plăcea – campanii sociale şi comerciale – dar asta nu-i mai era de ajuns. Voia mai multă independenţă, mai multă creativitate, mai puţin stres. Nu a avut un plan, dar, după ce a decis că-şi va transforma hobby-ul de făcut bijuterii într-o sursă de venit, lucrurile au început să
se aşeze. Un an mai târziu, bijuteriile ei se vând în cinci magazine din Bucureşti, iar ea îşi împarte timpul între creaţie, târguri internaţionale şi managementul afacerii. Dacă a început prin a aplica ceva ce ştia (lucrul cu textile), acum vrea să înveţe tehnici noi, să creeze bijuterie contemporană şi să participe la evenimente pentru creatorii afirmaţi. Chiar dacă munceşte mult, viaţa ei s-a schimbat în bine. „Îmi iau munca foarte în serios, dar nu mai există stres, pentru că nu simt că muncesc”, spune Gabi, o brunetă suplă şi sigură pe ea, care ştie să poarte o cămaşă bărbătească portocalie cu nonşalanţa unui model pe catwalk. Unul dintre lucrurile câştigate – pe lângă libertatea de a-şi acorda uneori o zi de lectură în mijlocul săptămânii – e că învaţă constant sau, cum spune ea, „rămân mereu ucenicul meu.” Faptul că şi-a păstrat independenţa şi entuziasmul arată că acesta e secretul ei.
Cristina Garganciuc, 36 de ani, a ales să îşi urmeze tot o pasiune artistică. Are un studio de grafică web şi fotografie pe un bulevard mare din Bucureşti. L-a deschis cu prietenul ei, după ce mai mult de zece ani a lucrat în IT. Ultimul job, de software manager pentru o companie farmaceutică, a epuizat-o complet. „Coordonam şi 30-40 de proiecte în acelaşi timp. Mă trezeam la 7, mă duceam la birou, mă întorceam pe la 8 seara, mă aşezam la laptop şi mai lucram până după miezul nopţii”, îşi aminteşte. După aerul ei relaxat şi tenul proaspăt – nu îi dai mai mult de 27-28 de ani – e greu de imaginat că acum un an a fost atât de bolnavă, încât nu mai putea merge. O răceală care nu se mai vindeca a degenerat într-o tuse atât de violentă, încât a făcut protuzie discală – un disc din coloană i s-a deplasat – şi a stat la pat o lună. Timp suficient să se gândească la ce vrea să facă în continuare. Aşa şi-a dat seama că vrea să facă fotografie, o pasiune cu care a flirtat de la 20 de ani. Din toamna lui 2009, când a deschis CristalStudio, s-a dedicat exclusiv fotografiilor şi designului. Avea nişte bani puşi deoparte – pentru că, spune, nu avea când să-i cheltuiască – şi i-a investit în aparatură. Face în special cataloage pentru firme de distribuţie şi fotografie de revistă. Chiar dacă afacerea nu merge cum şi-a imaginat – la fel ca Amalia, a fost afectată de tăierea bugetelor de promovare din cauza crizei – viaţa ei s-a schimbat într-un fel care nu poate fi concurat de niciun salariu de multinaţională. Are timp să citească, să îşi vadă prietenii şi chiar să meargă la piscină. „Dacă tot ce faci faci pentru bani, trece viaţa pe lângă tine şi nu rămâi cu nimic”, spune Cristina. „Ai nevoie de pasiune.”
Amalia, Gabi şi Cristina nu se feresc să vorbească de greutăţi: o piaţă capricioasă, recesiunea economică, birocraţia şi fiscalitatea. Niciuna nu se plânge însă de munca propriu-zisă: nici de clienţi, nici de procesul creativ, nici de zilele lungi de trudă. Fiecare se trezeşte dimineaţa cu bucuria încă unei zile în care face ce-i place şi asta e cea mai mare răsplată pentru curajul de a-şi fi urmat pasiunile.
Foto:Shutterstock