Toată lumea face mici greşeli la locul de muncă şi, în funcţie de politica firmei, multe dintre ele sunt trecute cu vederea. Există însă şi câteva păcate de evitat la locul de muncă. Întârzieri repetate
Indiferent dacă eşti nouă la locul de muncă sau un angajat veteran în firmă, întârzierile repetate nu au cum să fie privite cu ochi buni de şefi. Dacă ai probleme în a te trezi dimineaţa, încearcă să pui ceasul cu o oră mai devreme. Astfel, te poţi mişca mai încet până îţi bei cafeaua şi să ajungi, totuşi, la timp la muncă. Ţinută inadecvată
Fustele scurte, bluzele foarte decoltate sau culorile ţipătoare şi tatuajele pot fi interzise în unele companii. Cel mai bine este să consulţi fişa primită la angajare sau să întrebi la resurse umane ce este permis şi ce nu. Chiar dacă unele companii mai mici nu au un regulament propriu-zis legat de ţinuta obligatorie la locul de muncă, nu trebuie să vii la serviciu în papuci sau cu piercing în buric la vedere. Secretare tinere
Mulţi manageri cad în acest păcat periculos de a angaja subalterni tineri şi atrăgători pentru sarcinile zilnice. Chiar dacă te afli la conducerea unui departament sau a unei firme, asta nu înseamnă că poţi abuza de puterea de decizie. Oamenii adoră bârfele şi fii sigur că nu vei scăpa de etichete dureroase ca „pumă”, „crai bătrân” sau „doritor de sânge proaspăt”. Decenţa este o condiţie esenţială la locul de muncă. Atitudine nepotrivită
Indiferent dacă te afli pe un post de conducere, sau eşti un simplu angajat, atitudinea ta trebuie să fie fair play şi să nu ofenseze pe nimeni. De multe ori se întâmplă ca un coleg să te enerveze foarte tare sau chiar să ai parte de hărţuiri. Încearcă să nu te desfăşori în forţă la serviciu dacă vrei să ai respectul colegilor de branşă. Păstrarea calmului este esenţială dacă vrei să avansezi în carieră. Bârfa la cafea
Toată lumea bârfeşte la muncă într-o oarecare măsură. Pe de altă parte, toate bârfele trebuie să aibă o anumită limită. Nu vrei să povesteşti ce a făcut sau zis şeful în teambuilding, când a căzut beat peste tine şi nu vrei să ştie toată firma ce culoare aveau chiloţii tăi când ai uitat de şedinţa trimestrială. Din nou, decenţa este cea mai bună abordare posibilă.