De la ce vârstă începi să te gândeşti la anii de după pensionare? Dar de la ce vârstă începi să faci economii pentru acea perioadă a vieţii? Poate părea că vârsta de pensie este departe şi nu are rost să ne facem îngrijorăm prea devreme, însă timpul trece fără să ne dăm seama. „Sunt tânără, am destul timp la dispoziţie”
Aceasta este una dintre cele mai seducătoare minciuni pe care ni le spunem singuri. Din păcate, timpul curge mai repede decât ne imaginăm şi cu cât începem să strângem bani mai târziu, cu atât vom avea o sumă mai mică până la pensie – iar pensiile, după cum ştii, sunt destul de mici în România. Chiar dacă pui deoparte câte 50 de lei pe lună, cu cât începi mai devreme, cu atât vei avea o viaţă mai satisfăcătoare după ce vei ieşi la pensie. „Nu-mi permit”
Cheltuielile sunt multe, mâncarea e scumpă şi tot aşa. Dacă mai stai şi în chirie, e cu atât mai greu să poţi pune bani deoparte, însă poţi apela la mici trucuri pentru a economisi. Citeşte şi: Banii tăi: Cum faci economii când mergi la cumpărături Banii tăi: Cum să economiseşti pentru garderoba de toamnă-iarnă 2012 Banii tăi: 4 metode inedite prin care economiseşti bani rapid
De asemenea, te poate ajuta şi dacă îţi impui o sumă la care să ajungi până la vârsta de pensionare. Având acest obiectiv în minte, ai putea ajunge mai uşor la el. „Când mă voi căsători, va fi mai simplu să strâng bani”
Ei bine, asta chiar nu poţi ştii niciodată. Sunt atât de multe întrebări pe care trebuie să ţi le pui atunci când începi o viaţă în doi, încât mai bine te bazezi pe propriile forţe decât pe banii puşi la comun: Munciţi amândoi? Ce se întâmplă dacă unul va rămâne fără slujbă? Dacă unul dintre voi se va îmbolnăvi? Când veţi avea copii, cine va sta acasă? Cum vă împărţiţi plăţile? Şi aşa mai departe. „Mă vor ajuta copiii”
Nici aşa nu este tocmai corect să gândeşti, pentru că viitorul este incert şi nu ştii niciodată dacă ei se vor descurca atât de bine pe propriile picioare ca apoi să te poată ajuta şi pe tine.