Angajatorii din tehnologie, e-commerce și consultanță – cei mai flexibili în privința ideii de muncă remote

.
Middle managerii

și IT-iștii sunt angajații care lucrează cel mai mult de acasă

Tot mai multe companii au început să ofere angajaților posibilitatea de a lucra de acasă, munca remote devenind, în ultimii doi ani, unul dintre beneficiile care au luat cea mai mare amploare în piață. La rândul lor, și candidații spun că, alături de salariu și oportunitățile de a avansa în carieră, opțiunea de a lucra de acasă sau și de acasă este unul dintre argumentele în funcție de care aleg să accepte o ofertă de job. Potrivit unui studiu derulat în 2018 de eJobs România, 8 din 10 români ar vrea să lucreze remote, măcar o zi pe săptămână.

Cu toate acestea, rămâne o opțiune viabilă doar pentru o parte dintre angajați, respectiv cei a căror activitate se poate desfășura și independent de spațiul tradițional al biroului. Potrivit celor mai recente date din calculatorul de salariu lansat de eJobs România, IT-iștii și angajații din poziții de middle management sunt cei care beneficiază de cel mai mult timp lucrat remote. Aproape dublu față de top manageri, spre exemplu, în condițiile în care mai puțin de 10% dintre executivi aleg să lucreze remote.

Lucrurile stau complet diferit în alte țări. În Finlanda, aproape 50% dintre top manageri aleg să lucreze de acasă. Procentul scade la 32% în Estonia, la 30,8% în Cehia sau la 28,4% Slovacia. Macedonia este singura țară care se apropie de România, din acest punct de vedere, în condițiile în care 9% dintre top manageri muncesc remote.

”Anul trecut, i-am întrebat pe români, într-un studiu de piață, care sunt motivele pentru care și-ar dori să lucreze de acasă. Peste 60% au spus că ar putea, astfel, să își gestioneze mai bine timpul de lucru, 55% vor să reducă timpul pierdut în trafic. Angajații români mai menționează și creșterea nivelului de confort personal, reducerea cheltuielilor aferente transportului sau mesei de prânz, creșterea productivității, dar și scăderea nivelului de stres generat de conflictele de la birou. 32,4% spun că munca de acasă le oferă ocazia de a petrece mai mult timp cu familia”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

În ceea ce-i privește pe angajatori, cel mai adesea, acest beneficiu este oferit de companiile din IT și tehnologie, e-commerce și consultanță. Urmează industria de publicitate, cercetare de piață și ONG. ”Există și aici specificități de la o țară la alta. În Finlanda, Estonia și Letonia, spre exemplu, foarte mulți dintre angajații de la stat, din zona administrațiilor locale, au început să lucreze din ce în ce mai mult de acasă odată cu introducerea sistemelor electronice și automatizate care nu mai cer prezența lor fizică la birou. În alte țări, pe de altă parte, cum este România, nici nu ne putem gândi la acest lucru, deocamdată. De altfel, potrivit datelor comparatorului salarial eJobs, România are cel mai mic număr de angajați din sistemul public care pot lucra și de acasă”, spune Bogdan Badea.

Legea telemuncii a fost adoptată în luna aprilie a anului trecut și îi vizează pe acei angajați a căror activitate este realizată cu ajutorul tehnologiei (desktop, laptop, smartphone etc.). Aceștia au aceleași drepturi pe care le au și ceilalți salariați, precum concediul de odihnă sau concediile medicale. Telemunca poate fi desfășurată doar voluntar, în mod regulat, în baza unui contract individual de muncă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton