„Jolidon înseamnă în primul rând lenjerie de modă.
Noi ne intitulăm European Fashion Lingerie, iar ca dovadă a acestei creativităţi sunt premiile pe care le-am câştigat la Paris (2003 …
„Jolidon înseamnă în primul rând lenjerie de modă.
Noi ne intitulăm European Fashion Lingerie, iar ca dovadă a acestei creativităţi sunt premiile pe care le-am câştigat la Paris (2003 şi 2009) în cadrul celui mai mare târg de lenjerie din lume, unde participăm alături de cele mai importante mărci de pe piaţă.
Este un concurs tematic unde sunt decernate patru premii, anul acesta noi am luat două (Premiul Gourmandise şi premiul publicului).
Pe 15 septembrie anul acesta se împlinesc opt ani de când lucrez pentru Jolidon.
Am activat mai întâi în România şi m-am ocupat de relaţia cu supermagazinele pe parte commercială, iar în mai 2003 când s-a deschis reprezentanţa Jolidon la Paris am plecat să lucrez acolo, unde am rămas până în mai 2008.
În Franţa am lucrat mai întâi pe parte comercială, iar din ianuarie 2005 ca şi responsabilul reprezentanţei de la Paris încercând cu succes alături de colegii mei să dezvoltăm atât partea commercială, cât şi partea de promovare a brandurilor Jolidon în Franţa.
A fost o experienţă extraordinară atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal.
Am revenit în România în mai 2008 ca manager de produs, un post pe care îl apreciez foarte mult şi pe care l-am acceptat ca pe o provocare cu mine însămi.”
Andreea Duma, manager de produs Jolidon