Anamaria Băjan: Manifest pentru apreciere

.

 Anamaria Băjan, Business Development & PR Executive Director în cadrul Caroli Foods Group, ne vorbește despre un proiect legat de un sentiment, o abordare aparte a unui om de marketing care nu gândește doar în cifre și indicatori, ci și în trăiri și emoții. Astfel, a conceput o campanie inspirată din aprecierea pe care o primim și o dăm mai departe celor dragi. (Foto: the bucharests)

Anamaria Băjan este Marketing, Business Development & PR Executive Director în cadrul Caroli Foods Group, iar atribuțiile ei sunt pe măsura titulaturii funcției: extinse și importante – dezvoltă și implementează viziuni, strategii și tactici de piață, categorie, brand, produs, astfel încât să le ofere consumatorilor cele mai competitive produse din categorie. Ceea ce se reflectă și în rezultate: „Piața este în creștere de la an la an, atât în valoare, cât și în volum, iar produsele din portofoliul Caroli Foods Group – Caroli, Sissi și Campofrio, datorită calității, consis­tenței în calitate și a inovațiilor oferite, au î­nregistrat anul acesta creșteri mai mari decât creșterea pieței”, spune Anamaria Băjan.

Anamaria Băjan (Foto: the bucharests)

Ce este manifestul pentru apreciere?

Dar nu neapărat despre performanțele corporate vrem să povestim acum aici, cum facem de obicei, ci să abordăm împreună cu Anamaria subiectul nevoilor femeii moder­ne. Printre primele identificate pe listă, pe lângă cea de a crește un copil fericit, de a susține o cauză nobilă și de a inova în permanență în domeniul în care activează, ar fi și un focus extins pe sentimentul de apreciere. Acest sentiment puternic a inspirat-o pe Ana-maria Băjan să conceapă  un nou proiect de promovare a brandului Sissi. „Este genul de proiect care ar putea aduce și un impact la nivelul societății românești: ne propunem un «manifest de apreciere» prin care am dori să încurajăm românii să-și arate aprecierea cât mai des, pentru că noi chiar credem cu adevărat că o persoană care se simte apreciată poate realiza proiecte mărețe”.
Marketing Directorul detaliază cum a identificat și a preluat adevăruri culturale specifice românilor în ceea ce privește sentimentul de apreciere. „Din research au reieșit două adevăruri culturale foarte puternice despre modul în care oferim și preluăm aprecierea din partea celor dragi:

  1. Bărbații din România s-au identificat cu un comportament legat de „gesturi mari, dar rare”: ei cred cu tărie că, atunci când doresc să-și arate aprecierea, trebuie să întreprindă un gest de apreciere major (de exemplu: o excursie la Viena, o bijuterie deosebită, un cadou costisitor etc.) și, din păcate, datorită amplorii gestului, acestea pot fi manifestate destul de rar.
  2. Din cealaltă perspectivă, femeile și-ar dori ca gesturile de apreciere să fie mai mici și manifestate mai des (de exemplu, un mic ajutor în bucătărie, o sărutare, o vorbă de în-curajare într-o perioadă dificilă etc.). „Cred în faimoasa zicală «Happy wife, happy life». Odată ce ai sădit adânc aprecierea, orice confuzie dispare. O femeie care se simte apreciată poate schimba chiar lumea!”, pledează Anamaria Băjan, ea însăși o femeie puternică în toate aspectele vieții. „Fetița, soțul și familia mea sunt aspectele vieții care mă încântă cel mai mult. Apreciez mai mult cu cine îmi petrec timpul, decât locul în care mă aflu”, conchide Anamaria.

Decalogul femeii puternice, în viziunea Anamariei Băjan

  • Atunci când visez, cred cu tărie în visul meu și fac tot ce-mi stă în putere să-l realizez!
  • Prețuiesc ființele dragi din viața mea și încerc să le arăt toată aprecierea mea cât mai des!
  • Petrec mai mult timp cu oameni de calitate, în echipe/proiecte inovatoare, cu colegi/șefi vizionari, adevărate modele.
  • Rareori sunt tristă! |ncerc, cu fiecare ocazie, să fiu pozitivă și optimistă și să mă înconjor de cât mai mulți oameni cu spirit pozitiv.
  • Este important să pot merge pe drumul pe care doresc și cu cine doresc, să pot construi ceva „Wow!” și să nu fiu obligată să merg doar pe unde duce drumul.
  • Caut să descopăr ceea ce-mi face plăcere să fac cu adevărat în viață, cu pasiune și dedicație.
  • În viață, încep schimbarea mai întâi cu mine.
  • Apreciez fiecare moment din viața mea! Mă bucur din plin de prezent.
  • Totdeauna, în orice proiect am fost implicată, am încercat să dau tot ce-i mai bun.
  • Există în viață două situații: să nu mă simt apreciată sau să mă simt apreciată în fiecare zi, în tot ceea ce fac. A depins doar de mine în care situație am vrut să mă regăsesc.

Citește și – Cinci joburi care îți aduc fericirea

Citește și – Atipic Beauty: Poveștile a trei femei curajoase aflate în scaune cu rotile

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale