Pentru a reuşi acest lucru, primul pas care trebuie să-l faci este să conştientizezi consecinţele pe care le au acţiunile tale asupra celorlalţi şi să te implici în toate proiectele.
Trebuie să fii o persoană comunicativă, deschisă şi receptivă la idei noi din partea colegilor tăi, pe care trebuie să-i susţii cu feedback de fiecare dată.
Flexibilitatea este de asemenea foarte importantă şi trebuie să înveţi să accepţi şi să apreciezi diversitatea caracterelor dintr-o echipă, cu alte cuvinte – acceptă-ţi colegii aşa cum sunt!
Egoismul poate dinamita o structură, în special dacă interesul personal e pus înaintea obiectivelor celorlalţi membri.
Dintr-o echipă sănătoasă trebuie să dispară în primul rând bărfa pentru că astfel de comportamente nu sunt acceptate de societate. Pe de altă parte trebuie să existe un echilibru între munca pe care o prestează angajaţii şi ajutorul pe care-l primesc din partea şefilor.
Într-o echipă există două categorii de angajaţi: cei care nu oferă nimic şi cei care sunt mereu serviabili dar care în cele din urmă aleg raodele muncii tale.
Atunci când faci parte dintr-o echipă trebuie să conştientizezi lucrul acesta, să ai sentimentul împărtăşirii aceluiaş ţel, să interacţionezi mult şi să ai abilitatea de a acţiona într-o manieră unitară.
Reţeta unei echipe de succes include scop şi obiective comune, roluri şi responsabilităţi clar definite, sisteme de lucru eficiente, relaţii interpersonale bune bazate pe încredere reciprocă şi interacţiuni de calitate între membrii ei.
Dacă reuşeşti să conştientizezi toate aceste implicaţii şi să le aplici poţi fi considerat un om de echipă. Însă, ca să fii cu adevărat om de echipă, implicat în succesul acesteia trebuie să depui un oarecare efort care îţi va aduce împliniri în cele mai multe dintre cazuri.
Oamenii reprezintă organizaţia
Într-o organizaţie este nevoie de muncă în echipă pentru obţinerea rezultatelor care individual nu ar fi posibile. Oamenii au limite şi de multe ori au momente de slăbiciune (fizice, psihice, de competenţă profesională) în care simt nevoia sprijinului echipei.
Munca în echipă se află la baza evoluţiei şi dezvoltării organizaţiei. Multe organizaţii, în special cele care lucrează pe proiecte nu ar putea supravieţui fără o astfel de organizare a muncii. Acest stil de lucrul este calitativ în sensul că se strâng idei mai multe şi de o calitate mai bună.
Se spune că lucrul în echipă împarte sarcinile şi dublează succesul. Imaginează-ţi că echipa ta e ca o orchestră care trebuie să funcţioneze ca un tot unitar. Dacă un instrument cântă fals, atunci reprezentaţia echipei va avea de suferit.
Avantaje
Avantajele de a face parte dintr-o echipă sunt legate în primul rând de reuşita finalizării proicetelor. Atunci când faci parte dintr-un colectiv unit, proiectele la care lucraţi sunt duse la bun sfârşit mult mai repede, ai posibilitatea de a învăţa repede lucruri noi de la colegii cu experienţă şi de a-ţi dezvolta unele abilităţi precum cele de comunicare, negociere şi lucru cu oamenii.
Dezavantaje
Foarte puţini se gândesc la dezavantajele muncii în echipă, într-o periaodă în care acest stil de lucru este foarte încurajat de către manageri. Ca un prim dezavantaj, poţi fi afectată de munca în echipă dacă eşti genul de angajat care dă randament mai bun atunci când lucrează singur. Plasarea într-o echipă îţi poate irosi talentul.
O altă consecinţă negativă pe care o poţi întâlni este întâlnirea sentimentului redus de satisfacţie personală la finalul unui proiect. În general putem spune că munca individuală creşte contribuţia unei persoane prin creşterea motivaţiei proprii însă muncind în echipă eşti de obicei mai eficientă.
Într-o echipă însă pot interveni şi momente mai dificile: conflicte determinate de cele mai multe ori de probleme interpersonale, lipsă de comunicare între membrii ei, persoane dificile în echipă şi roluri nu prea bine definite. Aceste momente dificile ar putea putea determina membrii să spună că singuri ar fi reuşit mai bine şi că unele activităţi au avut de suferit din cauza unor colegi de echipă mai slab pregătiţi sau implicaţi. Totuşi prea puţine persoane au competenţe din domenii diverse şi timp pentru a performa doar individual, gen om-orchestră.