Clasicul:
– notează tot ceea ce spune, ca să-i dai siguranţa că îi acorzi importanţa cuvenită; – repetă apoi cu voce tare toate indicaţiile şi sarcinile primite, astfel încât să-i demonstrazi că ai auzit ce a spus; – învăţă tipul de întrebări şi îngrijorări ale lui şi începe să vorbeşti despre ele înainte ca el să le enunţe, asta îi va da multă încredere; – informează-l continuu despre „cum merge treaba”; – ţine o evidenţă strictă a activităţilor, sarcinilor primite şi realizate, consumului de timp şi resurse, astfel încât să-i poţi răspunde, în mod documentat, la orice reproş sau acuzaţie; – prezintă-ţi obiecţiile sau propunerile sub formă de întrebări, de genul „Nu credeţi că am putea să… ?” sau „Consideraţi că ar fi oportun să… ?”.
Dictatorul:
– abordează relaţia cu răbdare şi calm; – încearcă să-i câştigi încrederea că eşti capabilă să efectuezi sarcinile încredinţate.
Prietenosul:
– clarifică de la bun început sarcinile şi obiectivele, precum şi aşteptările sale; – informează-l continuu despre „care-i atmosfera” şi reacţiile celorlalte părţi implicate (colegi, furnizori, clienţi etc.); – dacă este de luat o decizie, înainte de a merge la şef cere deja părerea persoanelor cu care de obicei se consultă şi menţionează pe scurt opiniile şi propunerile acestora; – nu-l presa pentru a obţine o decizie definitivă, mulţumeşte-te şi cu decizii de etapă.
Participativul:
– dă dovadă de multă implicare şi disponibilitate pentru ceea ce faci.
Incompetentul: – află cât mai rapid ce experienţă, cunoştinţe şi competenţe are şi descoperă cum pot fi ele folosite în activitatea actuală, astfel încât să-l faci să se simtă mai în siguranţă; – oferă-i constant informaţii, mult mai multe decât ai face cu un manager competent, folosind un ton normal, care care să nu-l facă să se simtă „pus la colţ”; – atunci când este de luat o decizie, propune-i mai multe variante, fiecare prezentată cu argumentele pro şi contra; – în cazul în care decizia este proastă, semnalează-i imediat, tot pe un ton neutru.
Delegativul:
– este recomandabil să lucreze cu persoane experimentate care pot să acţioneze de manieră autonomă, un junior în echipă cu un astfel de şef s-ar putea simţi deziluzionat de rezultatele muncii sale şi de direcţia în care se îndreaptă, întrucât nu ar avea suficiente puncte de sprijin.
Genul „ştie tot, poate tot” :
– clarifică de la bun început ce anume aşteaptă de la tine şi semnalează orice depăşire a capacităţilor sau disponibilităţii pe care le ai; – solicită stabilirea unei relaţii de tip mentor-discipol, care îţi va permite să obţii feedback în timp util şi îţi poate aduce o mulţime de informaţii şi soluţii; – detectează cât mai rapid care este obiectivul său ascuns, poziţia pe care o ţinteşte, iar apoi stabileşte dacă te interesează sau nu să-l însoţeşti şi acolo; – foloseşte la maxim resursele pe care un astfel de şef le poate atrage pentru echipa sa: traininguri, seminarii, stagii de perfecţionare pentru dezvoltarea ta profesională; – „vinde-te” cât mai bine, informându-ţi şeful în legătură cu orice efort suplimentar (lucru peste program, weekend-uri de dezvoltare personală, cărţi citite).
Mobilizatorul:
– gândeşte în permanenţă la soluţii şi dezvoltă-ţi spiritul de inovaţie, ceea ce ar fi în final un dublu câştig, atât pentru tine cât şi pentru companie.
Superstarul: – adună cât mai multe informaţii de la el în momentul în care îţi trasează sarcina: termene, resurse, cooperări, aşteptări, consecinţe; pune cât mai multe întrebări, pentru a te asigura că ai înţeles totul foarte bine; – asigură-ţi cât mai multe resurse care să-ţi sprijine activitatea: informaţii, cărţi, consilieri sau relaţii directe; – nu-l contacta înainte de terminarea proiectului, nici măcar pentru a-i solicita feedback, noi idei, îndrumări sau soluţii; – ţine un jurnal detaliat al tuturor activităţilor tale, astfel încât să i-l poţi prezenta şefului la momentul evaluării finale.