7.000 de candidați – nou record de participare la Târgul de Cariere din Iași

.
Târgul de Cariere Iași a avut loc pe 12 și 13 octombrie la Palas Mall, iar la această ediție a evenimentului 7.000 de candidați au interacționat cu cele peste 60 de companii prezente. Au fost disponibile peste 2.000 de locuri locuri de muncă din domeniul Inginerie, Resurse Umane, Call Center, Marketing, Retail, Administrativ sau Juridic, din categoria entry-level, nivel mediu și avansat.

Printre angajatori s-au numărat companiile Accenture, AlmavivA Services, Conduent, ESET, Faurecia, Firecredit, Lidl, SCC Services Romania, Alten Romania, Amazon, Assystem Technologies Romania, Bosch Automotive, Cenit, DB Schenker, eZLO, Leroy Merlin, NuRD, Porsche Engineering, Residence Hotels, VEO Worldwide Services, WSP și Xerox Romania, care au pregătit oferte atractive pentru candidați.

Participanții la eveniment au testat portalul pentru compararea salariulului în timp real, prin Calculator Salariu eJobs. Prin intermediul eJobs a fost implementată și noutatea acestui târg și anume digitalizarea CV-ului. Candidații au putut să-și depună CV-ul în câteva secunde la compania unde vor să se angajeze.

Majoritatea tinerilor au fost interesați de locuri de muncă din domeniile Office și Back-office, IT Software, Administrativ, Retail, Management.

“Târgul de Cariere Iași din această toamnă a stabilit un nou record pentru noi ca organizatori. 7000 de persoane au fost interesate să se angajeze, iar acest lucru este unul îmbucurător. Candidații au fost receptivi în ceea ce privește procesul de digitalizare a CV-ului, iar companiile au interacționat mult mai ușor cu aceștia. Faptul că 7000 de candidați au venit la Târgul de Cariere Iași în cele două zile de eveniment demonstrează că persoanele care doresc să aibă un loc de muncă sunt active și vădit interesate de viitorul acestora.” a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.

Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din Republica Moldova și România, reunind sute de angajatori și mii de candidați. Evenimentul a demarat în anul 2006 și are loc de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă.

Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite pe www.targuldecariere.ro/iasi

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton