12 motive să vizitezi Maramureşul

Despre Maramureş, colţul de ţară din Nord-Vestul României, s-a spus adesea că e un tărâm uitat de vreme, cu biserici de lemn şi obiceiuri de când lumea.

Cei care l-au vizitat deja nu se …
Despre Maramureş, colţul de ţară din Nord-Vestul României, s-a spus adesea că e un tărâm uitat de vreme, cu biserici de lemn şi obiceiuri de când lumea.

Cei care l-au vizitat deja nu se mai întreabă „de ce Maramureş?”. Amintirile şi poveştile cu care s-au întors acasă vorbesc de la sine.

Vouă, celor care încă nu l-aţi descoperit, vă oferim noi câteva motive, 12 la număr, pentru care merită să veniţi şi să vă bucuraţi de această „ţară veche”…

Mesajul transmis de cei 4 băieți ai lui Silviu Prigoană, după înmormântarea tatălui lor

Recomandarea zilei

1. Peisaje la superlativ

De îndată ce treci de „poarta” Maramureşului, peisajele îţi fură privirea: munţi împăduriţi, adăpaţi de râuri şi pâraie, dealuri îmbătător de verzi, căpiţe prietenoase ivite la tot pasul, lacuri tăcute, păşuni, cascade şi izvoare, specii florale excepţionale, toate îndemnându-te să nu mai laşi deoparte aparatul de fotografiat.

SECRETUL BANILOR de la Asia Express. Ce s-a aflat acum despre emisiunea de suflet a Monei Segall

Recomandarea zilei

CuÂ o avere de 38 de arii protejate, peisajul Maramureşului e mai mult decât înstărit: Creasta Cocoşului, Pietrosul Rodnei, Tăurile Chendroaiei, Iezerul Mare, Defileul Lăpuşului sunt doar câteva dintre acestea, o sărbătoare pentru ochi, pledând convingător pentru versurile populare fredonate de maramureşeni ori de câte ori au prilejul să-şi laude meleagurile: „Maramureş plai cu flori, mândru eşti în sărbători…”

2. Oamenii şi omenia

Aproape fără excepţie, vizitatorii Maramureşului se declară îndrăgostiţi de moroşeni.Â În zilele obişnuite, pe uliţe întâlneşti coconi zburdalnici, roşii în obraji şi bătrâni care îşi spun poveştile în faţa porţii. Ceilalţi sunt cu treburi, la câmp sau prin gospodărie. Dar ca să îi cunoaşteţi cu adevărat pe moroşeni, trebuie să îi întâlniţiÂ în straie de sărbătoare, când femeile se laudă cu năframele înflorate, cămeşile albe brodate, zadiile în dungi ce le acoperă poalele.

Bărbaţii sunt la fel de pitoreşti, cu cămeşile şi gatiile albe (pantaloni largi), pe cap musai un „clop” (pălărie), purtând la brâu cu mândrie un chimir lat şi pieptar din piele brodată. În felul lor de a fi simplu, sincer, fără ocolişuri, înÂ vorbele lor pline de tâlc, în modul în care te poftesc în casă, în pofta lor deÂ joc şi horit şi mândria cu care povestesc despre locurile în care s-au născut, există ceva care te cucereşte la prima vedere…

3. Biserici de lemn

Nu de puţine ori, numele Maramureşului se substituie cu „ţara bisericilor de lemn”. Călătorind prin sate, e uşor să observi că mai toate aşezările au vechea lor biserică de lemn, creaţie a meşterilor locului. Opt dintre acestea au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, putând fi vizitate la Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz şi şurdeşti. Bisercile nu sunt doar obiective turistice: în fiecare duminică şi de sărbători, sătenii, unii dintre ei îmbracaţi în straie tradiţionale, vin aici să se închine.

Cu turnuri înalte, ca să fie cât mai aproape de Dumnezeu, cu stâlpi grei de brad sau stejar, sculptaţi manual şi cu acoperişuri de şindrilă, cu valoroase picturi interioare, de o vechime impresionantă, fiecare biserică are istoria şi povestea ei încrustată în lemn.

4. Porţile de lemn

Maramureşenii au fost totdeauna credincioşi lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la acoperământul de deasupra capului si bisericile în care se închinau. Acolo unde miroase a lemn, maramureşeanul se simte acasă.

Porţile de lemn sunt de când lumea simbolul satelor maramureşene. Motivele încrustate în stâlpii porţilor, pe âacest hotar simbolic dintre lume şi gospodărie, dintre spaţiul neutru şi cel sacru, au rolul de a proteja casa şi familia: funia rasucită , soarele, pomul vieţii sunt toate expresia marilor mituri din cultura romaneasca.
Azi, în Maramureş, mai pot fi văzute porţi şi case vechi de lemn, in special in satele de pe Valea Cosăului şi Valea Marei, precum şi în Muzeul Satului din Baia Mare si Sighet.

5. Obiceiuri şi sărbători

Oamenii din Maramureş au ştiut să nu se înstrăineze de tradiţii, păstrate din timpurile de demult. Viaţa la ţară în Maramureş este orânduită în mare parte după muncile câmpului şi după marile sărbatori creştine. Începutul de an e animat de sumedenia de obiceiuri de Anul Nou şi Bobotează. Primăvara este dedicată obiceiurilor de cinstire a primului gospodar ieşit la arat (Tânjaua de pe Mara, Udătoriul din şurdeşti) şi marii sărbători a Paştelui.

Vara, maramureseniiÂ petrec la sarbatori ale cositului,Â respectândÂ obiceiurile de Sânziene şi tradiţiile legate de ziua Sfintei Marii şi de zilele sfinţilor. Toamna, in timp ce se bucură de bogăţia recoltei, oamenii se adună la jocuri ale satului, unde pe muzica ceteraşilor, flacăii mai tineri joacă patimaş fetele, iar bătrânii se cinstec cu un pahar de horincă. Asta până la Lăsatul Secului, care marchează începutul pregătirilor pentru Crăciun, sărbătoarea cea mai frumoasă de peste an, când văile Maramureşului răsună de glasurile colindătorilor.

Sărbătorile creştine, ţinute cu sfinţenie, prin post şi rugăciune, se împletesc aici cu ritualuri şi credinţe populare: obiceiuriÂ de găsire a ursitului, de alungat duhuri rele, obiceiuri pentru a avea recoltă bogată şi căsnicie trainică şi altele atâtea şi atâtea, creând o lume fascinantă şi miraculoasă. Iar când toate acestea se îmbină şi cu buna dispoziţie, cu jocul şi „horitul”, spectacolul pentru oaspeţii din alte colţuri de lume este desăvârşit, în orice anotimp ar sosi.

6. Meşteşuguri populare

Dacă veniţi să îi vizitaţi pe maramureşeni, veţi avea prilejul să îi vedeţi „meşterind” la fel ca acum mulţi-mulţi ani. La loc de cinste printre meşteşugurile tradiţionale e sculptatul în lemn. De la blide, linguri, pecetare şi obiecte de mobilier, la case, porţi şi biserici, tuturor le-au dat formă în lemn meşterii locurilor. În domeniul ţesăturilor, femeile din Maramureş cunosc secretul extragerii culorilor naturale din plante şi coajă de copac.

În fiecare casă de gazde, se află în camera bună „ruda”Â cu ţesături din lână şi cânepă, lucrate la teară (război de ţesut). Meşteşugul olăritului se mândreşte cu centrul de la Săcel, unde lutul roşu, scos de la mari adâncimi este prelucrat cu tehnici străvechi.

Tot la Săcel, se meşteresc măştile tradiţionale careÂ îmbogăţesc obiceiurile de iarnă. In satul Sârbi, pe Valea Cosăului, mai pot fi întâlniţi ultimii clopari din Maramureş. Costumele populare, podoabele tradiţionale, pictura pe sticlă sunt alte meşteşuguri, toate transmise de la o generaţie la alta şi purtând sigiliul Maramureşului.

7. Cimitirul Vesel

În Săpânţa veţi găsi un cimitir neobişnuit, care intrigă şi impresionează prin originalitate: „Cimitirul Vesel”, numit astfel pentru crucile pictate in culori vii, peste care domneşte un albastru special, care de mult timp poartă numele locurilor: Albastru de Săpânţa.

Initiatorul acestui cimitir a fost Stan Ioan Patras, care prin 1935 a început să confecţioneze crucile altfel decât în cimitirele obişnuite. Imaginile cioplite în lemn infăţişează în mod naiv una din caracteristicile vieţii celui îngropat acolo iar epitafurile sunt scurte poezioare pline de tâlc, scrise în graiul popular, la persoana întâi, ca o spovadă a răposatului. Cimitirul Vesel este neîndoielnic atractiv pentru perspectiva unică asupra morţii şi pentru mentalitatea ţărănească aparte pe care o reflectă, făcând parte din topul 10 al celor mai vizitate destinaţii funerare din lume.

8. Muzee unicat

În Maramureş, există o multitidine de muzee, concentrate mai ales în jurul celor două municipii: Baia Mare, reşedinţa judeţului şi Sighetu Marmaţiei, vechea capitală a Maramureşului.

Muzeul de Mineralogie Baia Mare găzduieşte o spectaculoasă colecţie de minerale, unele unicat în lume. Atât în Baia Mare, cât şi în Sighet, există un muzeu dedicat arhitecturii tradiţionale. Dacă doriţi să vă întregiţi informaţiile despre vechile ocupaţii maramureşene, mobilierul ţărănesc, portul, ceramica şi multe altele, vizitaţi muzeele de etnografie din cele două oraşe.

Despre trecutul Băii Mari şi al locaţiilor învecinate vă va vorbi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie, iar despre patrimoniul artistic al municipiului, Muzeul de Artă, ambele aflate în reşedinţa judeţului.

În Sighetu Marmaţiei, o celebră inchisoare politică a fost transformată în Memorialul Victimelor Comunismului şi a Rezistenţei. Tot în Sighet, casa în care s-a născut Elie Wiesel, laureat al Premiul Nobel pentru Pace, a devenit atât casă memorială cât şi un muzeu al culturii evreieşti.

Nu vă aşteptaţi să găsiţi astfel de instituţii doar în oraşele mari: în Dragomireşti, de exemplu, există un muzeu dedicat ţărăncii române iar în Ieud, familia Pleş a transformat o casă veche de lemn într-un muzeu al cânepei. De asemenea, veţi întâlni la tot pasul case memoriale, precum şi alte locaşuri de cultură.

9.Â Viaţa la ţară

Despre satele maramureşene se spune că reprezintă sufletul vieţii la ţară din România, o atracţie şi o sursă de tihnă pentru turistul obişnuit cu aglomeraţia şi zgomotul citadin. Nu de puţine ori, vizitând Maramureşul, rămâi cu impresia unei întoarceri în timp, la simplitate şi arhaic. Multe din activitaţile devenite rutină pentru ţăranul maramureşean sunt pline de un farmec inedit pentru turiştii de departe.

Primul lucru care îl încântă pe călatorul ostenit de drum este gazda întotdeauna „veseloasă” şi primitoare şi o masă bună cu bucate tradiţionale. Apoi munca la câmp, adierea de iarbă proaspăt cosită, mirosul de lemn si jăratic, gustul laptelui proaspăt muls, plimbările cu căruţa sau cu sania, somnul odihnitor sunt câteva din ingredientele de care turistul se îndrăgosteşte pentru totdeauna. Iar pensiuni agroturistice se găsesc cu duiumul, vă rămâne doar să alegeţi unde veţi dori să poposiţi (www.visitmaramures.ro; www.pensiuni.info.ro; www.ruraltourism.ro)

10. Horinca

Horinca (sau pălinca) nu e numai băutura tradiţională, ci şi mândria fiecărui moroşan gospodar, licoarea care stropeşteÂ orice ospăţ, descreţeşte frunţile, leagă prietenii şi dezleagă limbi, un soi de elixir care capătă puteri tămăduitoare: „Decat leacuri din potica, mai bine-un pic de horinca” zice cântecul popular, sau „De beau un pic de horinca, Nu ma mai doare nimnica.” Cei iniţiaţi în tainele horincii ştiu cum să verifice cât e de bună: freacă o picătură în palme şi dacă mirosul băuturii aduce cu cel al mierii, testul calităţii a fost trecut.

Apoi, o pălincă adevărată trebuie să facă margeluţe pe margine dacă o scuturi: cu cât mai numeroase şi cu cât durează mai mult, cu atât mai bine. Se mai spune că atunci când intraţi în casa unui moroşan şi sunteţi omeniţi cu pălincă, paharul trebuie băut până la fund înainte de a fi pus pe masă, altfel aduce ghinion gazdei.

Însă oricât v-ar preocupa soarta gazdelor, nu uitaţi ca horinca e „apa de foc” si după o înghiţitură-două, „picioarele vi se înmoaie ca pământu după ploaie…”

11. Activităţi în aer liber

După ce găzdoaiele v-au omenit (ospătat) aşa cum se cuvine, sigur veţi simţi nevoia să faceţi puţină mişcare. Maramureşul va fi încântat să vă dezvăluie pitoreştile lui poteci pentru drumeţii, lacurile şi râurile pentru o scaldă pe cinste în zilele dogoritoare de vară şi pârtiile generoase de schi în timpul iernii (Borşa, şuior, Mogoşa, Cavnic, Izvoare). Ocna şugatag, staţiune balneară cu lacuri sărate este şi punctul de plecare al Drumului moştenirii maramureşene – Greenway.

În Maramureş, pasionaţii undiţei vor afla că au ajuns la destinaţia potrivită. În Vişeu de Sus, mocăniţa – vechiul tren forestier cu aburi vă aşteaptă să vă conducă prin pitoreasca Vale a Vaserului. Cicliştii se pot bucura de rute îndepărtate de trafic, drumuri de ţară care traversează peisaje sublime.

Dacă încă nu v-aţi consumat energia şi sunteţi dornici de o porţie zdravănă de adrenalină, luaţi-vă hamurile, chingile, corzile pentru un căţărat pe Creasta Cocoşului sau lăsaţi-vă pe mâna celor din cluburile de parapantism. Veţi simţi că Maramureşul are cu adevărat un aer „tare”.

12. Muzica tradiţională

Nascută în inima naturii, muzica tradiţională maramureşeană este plină de patos. Fie de dor, de dragoste, de băut sau de invartit, cantecul maramuresan te umple de emoţie şi vitalitate.

Mai la început, păstorind departe de casă, ţăranul maramureşean şi-a cântat dorul din frunză. Apoi, şi-a cioplit o tilincă şi un fluier iar registrul muzical a devenit şi mai complex. Totul s-a desăvârşit când cetera (vioara) a devenit instrumentul principal, prin care maramureşeanul pare a-şi exprima cel mai bine trăirile cele mai intense.

Cântecul viorii te poartă pe un portativ ce urcă până pe crestele munţilor şi apoi coboară pe văile şi luncile Maramureşului. Pe lângă ceteră, moroşenii mai sunt dibaci în mânuirea zongorei, o chitară simplă modificată la 5 corzi şi a dobei, iar dacă la toate aceste instrumente se adaugăÂ şiÂ horitul cu vocea şi „strâgăturile” inconfundabile, pământul vibrează şi la fel şi sufletul ascultătorilor.

Nu peste tot în Maramureş muzica e atît de exuberantă. În ţara Lăpuşului se cântă faimoasa hore cu noduri, mai potolită, dar încărcată de emoţie şi cu o tehnică unică şi inimitabilă.

Poftiţi dar de ascultaţi muzica din Maramureş, capabilă să vă stoarcă lacrimi, dar şi să vă dea aripi şi să alunge orice supărare. Poftiţi de vizitaţi Maramureşul şi de-i descoperiţi povestea şi farmecul!

Mulţumim Centrului Judeţean de Informare Turistică MaramureşInfoTurism (www.visitmaramures.ro)

Fotografii de Petru Goja, Rada Pavel şi Emil Pop.