Albumul lui Michael Jackson a fost detronat de colecția de cântece a uneia dintre cele mai de succes trupe din anii '70. Iată care este cel mai bine vândut album muzical din toate timpurile.
Cel de-al șaselea album de studio al regelui muzicii pop, Michael Jackson, a fost lansat în 1982, sub numele de “Thriller”, și după ce a câștigat de 29 de ori Discul de Platină și a obținut opt Premii Grammy, a devenit cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor. Locului acestuia a fost luat de colecția “Their Greatest hits” a celor de la The Eagles, așa cum a anunțat Asociației Americane a Industriei Discografice, conform NBC.
Albumul a fost realizat în 1976 și a fost certificat cu 29 de Discuri de Platină, ceea ce înseamnă 38 de milioane de copii vândute.
“Suntem recunoscători familiilor noastre, echipei manageriale, personalului și celor de la radio. Dar, fanii sunt cei datorită cărora am reușit acestă performanță, fapt pentru care le mulțumim din inimă. Ei ne-au fost alături de-a lungul carierei noastre de 46 de ani. A fost o experiență incredibilă”, a fost declarația lui Don Henley, membrul fondator al formației.
Un alt album al celor de la The Eagles, „Hotel California”, realizat în 1977, se află pe locul trei în topul celor mai bine vândute albume din întreaga lume.