Câine şi pisică în casă – doar cu acordul vecinilor?

.

În mai multe oraşe din ţară, consiliile locale condiţionează deţinerea de câini şi pisici de acordul locatarilor sau al asociaţiei de proprietari, deşi în legislaţia naţională nu există astfel de prevederi, precizează dr. Carmen Arsene, preşedinta Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor (FNPA), care a câştigat procese intentate pe această temă Primăriei Târgu Mureş.

FNPA a adus şi în atenţia Comisiei Europene un caz notoriu: în baza HCL (hotărâre a consiliului local) Târgu Mureş, o familie a fost amendată de 25 de ori în patru luni.

Federaţia a atacat în instanţă Primăria Târgu Mureş şi a câştigat la Curtea de Apel Mureş. Instanţa a declarat ilegale şi a anulat prevederile din respectiva HCL referitoare la deţinerea de animale de companie fără acordul majorităţii locatarilor, deţinerea a două animale (câini, pisici), chiar şi cu acordul majorităţii, deţinerea de animale în anumite zone ale oraşului, intrarea cu câini în săli de spectacole, parcuri, zone de agrement, ştranduri, clădiri publice, unităţi comerciale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton