Burt Reynolds, a cărui încăpăţânare, carismă şi talent i-au ţinut pe telespectatori în picioare timp de aproape un secol, a murit la 82 de ani.
Potrivit agentului său Erik Kritzer, actorul Burt Reynolds s-a stins din viață într-un spital din Florida, din cauza unui atac de cord, conform publicației People.
El avea probleme de sănătate de mai mult timp. În 2010 a suferit o operaţie de by-pass, iar în 2013 a avut nevoie de îngrijiri medicale, acuzând simptome specifice gripei, inclusiv deshidratare.
Iubirile lui Burt Reynolds
Actorul a fost căsătorit cu Judy Carne, dar au divorțat după numai 3 ani, în 1966, iar într-o autobiografie din 1985 ea a pretins că a bătut-o.
Reynolds a continuat: „Bărbații sunt așa. Găsești persoana perfectă, și apoi faci tot ce poți pentru a o înșela.”
El s-a căsătorit apoi cu starul TV Loni Anderson, și împreună au adoptat un băiat, pe Quinton Anderson, dar căsnicia lor s-a încheiat cinci ani mai târziu.
Cariera lui Burt Reynolds
Burt Reynolds, considerat sex simbol al anilor ’70, a jucat în numeroase filme printre care „Smokey and the Bandit” (Smokey și Banditul), „Deliverance”( Eliberarea), The Longest Yard (Echipa sfarmă-tot), Cannonball Run (Cursa Ghiulea). Pentru rolul lui Rick Horner, un regizor de filme pentru adulți, din Boogie Nights (Jurnalul unei vedete de film porno), actorul a câștigat Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar și a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru același titlu.