Bogdan Iancu, protagonistul din „Oh, Ramona”, visează să joace alături de fratele său, Ștefan

„Oh, Ramona!” este adaptarea cinematografică a cărții „Suge-o, Ramona!”, a lui Andrei Ciobanu, pe care regizorul și scenaristul Cristina Jacob a ales-o pentru noul ei proiect de comedie. Filmul urmărește transformarea lui Andrei din adolescent într-un adult care-și trăiește candid și autoironic prima poveste de dragoste, inocentă și neîmpărtășită, în alternanță cu a doua poveste, intensă și nebunească, incapabil să facă o alegere.

Adolescentul este interpretat de tânărul Bogdan Iancu, despre care Unica a vrut să afle mai multe.

Care este povestea ta legată de actorie? Cum ai ajuns actor?

E destul de simplu. Prin 2004, deci aveam în jur de 4 ani şi jumătate, părinţii mei au primit de la un prieten o invitaţie să particip la un casting pentru o reclamă la ciocolată. Ai mei aveau o idee vagă despre cum funcţionează o audiţie în general şi, văzând că sunt foarte energic, entuziasmat şi (uneori) enervant, s-au decis să mă ducă. Ţin minte că aşteptam în sală cu alţi şase–şapte copii de vârsta mea, toţi cu mamele lor, şi, la un moment dat, m-au chemat înăuntru. Ei bine, eu la vârsta aceea nu prea aveam conceptul de emoţii sau stres, doar îmi doream foarte tare să fiu acolo şi, cel mai important, să mă joc. Şi asta ţin minte că am făcut. Mi-au spus foarte scurt ce am de făcut (să alerg până într-un punct, să mă uit undeva în stânga camerei şi să zic ceva în genul „Uau, ce-mi place ciocolata!”). Ştiu, ştiu… Ei bine, asta am şi făcut. Ce cred că m-a ajutat foarte mult a fost că am luat toate instrucţiunile astea ca pe o joacă (lucru pe care încerc să îl fac şi acum, la 19 ani, dar care iese mai greu.). După audiţie am fost sunat de către directoarea de casting, să-mi spună că am luat proba. Vă imaginaţi câte ciupa-ciupsuri i-am cerut mamei mele după, ca să celebrez.

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

Ce-ți place cel mai mult în ceea ce faci? Dar cel mai puțin?

Greu de spus. Foarte mult timp actoria pentru mine a însemnat ceva destul de simplu. Doar că, odată cu timpul, am realizat că este un tărâm aproape infinit pe care eu nu l-am explorat mai deloc. Ce-mi place cel mai mult momentan este explorarea asta. Faptul că treci peste anumite frustrări şi anxietăţi ale tale şi că poţi face lucruri pe care în mod normal nu le-ai face. În actorie poţi să fii orice. Îmi doresc să fac o grămadă de lucruri, sincer. Problema este că nu mereu pot sau nu mi se dă voie. Cumva simt că peisajul actoricesc a devenit dependent de realism şi, deşi sunt de acord că realismul este un mijloc foarte bun de a transmite, nu sunt de acord cu faptul că a ajuns aproape dogmatic. Poţi să faci atâtea lucruri în artă, de ce să te limitezi singur? Uite, ăsta e motivul pentru care mi-e greu să răspund la întrebarea asta. E cu dus şi-ntors totul.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

Interpretezi personajul principal din „Oh, Ramona”. Spune-ne, pe scurt, despre ce este vorba în el.

E simplu! În film, un băiat este îndrăgostit de o fată, fata nu-l place înapoi, băiatul se îndrăgosteşte de altă fată, fata îl place înapoi, dar acum şi fata iniţială îl place. Şi de-aici conflictul. Pare o poveste cumva clasică, însă modul în care este transmisă nu putea fi mai atipic. Cristina Jacob, regizoarea filmului, este un maestru când vine vorba de a răsturna aşteptări. O să vedeţi.

Ce poți să ne spui despre rolul tău? Cum a fost la casting, cum ți-ai construit personajul, ce mesaj vrei să transmită?

Eu îl joc pe Andrei, protagonistul filmului. Modul în care am ajuns să îl joc, însă, a fost… plin de peripeţii. În primă fază am fost la un casting în masă pentru rolul Andrei şi, odată intrat pe uşă, am constatat că nu-mi ştiu replicile deloc. Dar deloc. Lucru care, în mod normal, nu se întâmplă. În fine, am reuşit să bălmăjesc eu acolo ceva, lumea începea să râdă (am zis să profit de situaţie, dacă tot nu-mi ştiam textul) şi, când m-am uitat la Cristina – blank. N-avea nicio expresie, ba din contră, mă cam săgeta cu privirea. M-am blocat şi eu, evident. Am terminat castingul, am închis uşa în urma mea şi, la plecare, m-am gândit „Da, bă, Bogdane, ai cam dat-o de gard.”. N-a trecut o zi şi primesc telefon de la directoarea de casting pentru un recall, îmi spunea că Cristinei i-a plăcut de mine. Iniţial credeam că are numărul greşit. Ce pot să spun, următoarea dată m-am dus cu textul învăţat la perfecţie.

Cât despre personaj, a fost ceva de muncă. Am avut în jur de trei săptămâni de repetiţii non-stop. Acolo am descoperit, cu ajutorul Cristinei şi al Mihaelei Mihuț (splendidul nostru acting coach), că am mult mai multe în comun cu Andrei decât aş fi crezut. Sigur, anumite aspecte, cum ar fi timiditatea şi fricile lui, sunt caricaturizate de dragul comediei. Însă am avut mare grijă ca toate acestea să plece dintr-un loc sincer. Asta mi se pare că este cel mai amuzant la un film. Acum, râzi de un personaj în momentul în care i se întâmplă ceva nasol legat de un lucru foarte important lui, nu mai râzi dacă alunecă pe o coajă de banană. Cred că Andrei o să fie bine primit de oameni. Nu este un personaj ideal, fără probleme, mereu perfect. Din contră. Cred că asta o să apropie publicul de Andrei.

Ai devenit destul de cunoscut de la o vârstă mică, datorită rolului din „Ho, ho, ho”… Ce gust are celebritatea când este actor foarte tânăr?

Are gust de nuci cu miere şi un strop de sare. În mare parte delicios, dar uneori îţi cam stă în gât. Glumesc. Am foarte mare noroc cu părinţii mei care m-au învăţat de mic (au fost şi nevoiţi) că această „celebritate” nu mă defineşte pe mine ca om. Sfatul ăsta îl păstrez cu mine şi astăzi şi, cel mai probabil, o voi face mereu.

Ce lecții ai învățat de la actorii mari și regizorii cu care ai lucrat până acum?

O grămadă! Am avut şansa să lucrez cu actori precum Gerard Depardieu, Marin Moraru, Ioan Gyuri Pascu, Harvey Keitel, Carmen Tănase, Maia Morgenstern, Marian Râlea. Sunt lucruri de învăţat de la fiecare. Stând de vorbă cu ei, încercam să găsesc un „numitor comun” în ceea ce-mi spuneau. Să găsesc acel ceva care îi face pe fiecare să fie cine sunt. Însă nu există. Şi asta mă bucură cel mai tare. Fiecare a ajuns unde a ajuns în felul lui.

Ai avut ocazia să joci alături de fratele tău, actorul Ștefan Iancu? Dacă nu, ce fel de fim ai ți-ar plăcea să vă aibă pe amândoi în distribuție?

Până acum, nu. Sau, ba da, doar că pe scenă. Am avut, pare-mi-se, anul trecut un spectacol, cu colegii din trupa de teatru Brainstorming Bucureşti, bazat pe Zeit zu lieben zeit zu sterben de Fritz Kater. Acolo am jucat, surpriză, fraţi! Însă interacţiunile au fost scurte, fiindcă spectacolul era de-aşa natură, deci n-am apucat să intrăm pe bune în intimitatea fraternă care, din păcate, nu e foarte explorată în artă. În aşa ceva mi-aş dori să joc cu Ştefan. În fine, în asta sau într-un reboot al serialului Băieţi Buni cu Dragoş Bucur şi Cabral, unde Ştefan este personajul lui Dragoş Bucur şi eu sunt Cabral.

Când te pregătești pentru un rol, primești ajutor din partea lui Ștefan? Dacă da, cum?

Nu. Adică da, dar indirect. Se întâmplă să citesc anumite secvenţe în care personajul pe care îl interpretez să facă sau să spună ceva ce lui Ştefan i-ar veni foarte natural. Atunci mă gândesc Mă, cum ar face Ştefan asta?. Până acum m-a ajutat. El nu ştie asta, hihi.

Ați mers împreună la același casting? Cum este senzația ca unul să primească un rol în detrimentul celuilalt?

Da! Se întâmpla cel mai des când eram amândoi mici, dar se întâmplă şi acum. Nu a existat niciodată invidie între noi. Competiţie, da, dar niciodată invidie. Aşa mi se pare cel mai sănătos. Când s-a întâmplat să ia Ştefan un rol, de fiecare dată m-am bucurat. Prefer să fie fratele meu decât altcineva.

Imaginează-te premiat la decernarea unor premii cinematografice importante. Cui i-ai mulțumi în discursul tău și de ce?

Mie. Probabil nu aş spune efectiv Îmi mulţumesc mie pentru acest premiu, dar asta aş gândi. Asta tind să cred că gândesc toţi actorii care câştigă un premiu…şi pe bună dreptate! Sigur, există foarte multe persoane în spatele camerelor care te ajută să atingi o performanţă unică, dar în faţa camerelor eşti doar tu. Nu te mai ţine nimeni de mână. Eşti doar tu cu tine.

În afară de filmul care are premiera în curând, mai ai în lucru și alte proiecte?

Lucrez de câteva luni bune la serialul „Fructul Oprit”, lucru care îmi ia o parte bună din timp, dacă mai pui la socoteală şi şcoala şi pregătirile pentru bac. Totuşi, nu regret nicio secundă. Mai mult, în luna februarie voi începe filmările la un proiect străin pentru care sunt foarte entuziasmat. Mai mult nu am voie să spun momentan!

Cu cine ai vrea să împarți set-ul într-o bună zi? Cât de sus zboară visele tale actoricești?

Vise am, nu ştiu dacă se aliniază cu aşteptările oamenilor despre mine, dar am. Sunt multe persoane cu care mi-aş dori să lucrez, de la actori până la regizori şi scenarişti: Joaquin Phoenix, Gus van Sant, Klaus Kinski, Mads Mikkelsen, Charlie Kaufman, excepţionalul Nicolas Cage. Dar astea nu sunt lucruri la care aspir, sunt mai mult un fel de mofturi. Din ce am lucrat până acum, am aflat că de cele mai multe ori persoanele cu care lucrezi cel mai bine sunt cele de la care te aşteptai cel mai puţin.

Spune-ne trei avantaje să fii actor tânăr. Și dezavantaje?

Haha, o să încerc să mă gândesc la ce m-a ajutat pe mine actoria… Eşti mai puţin inhibat, comunici mai uşor, te adaptezi în situaţii criză. Nu ştiu prea multe dezavantaje, dar cunosc unul pe care l-am văzut la mine şi îl văd în jur foarte des (şi nu numai la actorii tineri): ai nevoie constantă de atenţie şi de confirmare.

Completează întrebările de mai jos:

Îmi plac filmele care… îţi întipăresc o anumită idee din minte şi care te fac să ajungi la ideea aia singur.

Superstiția mea de actor… este inexistentă. Momentan nu am aşa ceva.

Fratele meu nu știe despre mine… că îl canalizez când am nevoie de curaj pe set. Sau, cel puţin, nu ştia. Până să citească asta.

Talentul meu secret este… că sunt cel mai bun solist vocal din lume când nu se uită nimeni la mine şi sunt singur. La mine în cameră. În oglindă.

Plăcerea mea vinovată este… să citesc bârfe despre figuri din istoria românească (cum ar fi Al. I. Cuza, Eminescu, Kogălniceanu, Maiorescu). Nu mă întrebaţi, nici eu nu ştiu de ce fac asta…

Sursa foto: PR „Oh, Ramona”

S-ar putea să te intereseze și:

Gina Pistol și Smiley vor apărea împreună în comedia „Oh, Ramona”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro