Bianca Drăgușanu și Tristan Tate reușesc să surprindă cu fiecare declarație făcută și nici de această dată nu s-au lăsat mai prejos. Cei doi au fost întrebați despre relația amoroasă pe care o au, iar răspunsurile, oferite separat, au fost pe măsura așteptărilor.
Bianca Drăgușanu și Tristan Tate au format un cuplu timp de aproximativ o lună, ulterior anunțand ba că s-au despărțit, ba că s-au împăcat, astfel încât nimeni nu mai știe în prezent care este situația dintre cei doi. Într-un interviu acordat pentru Antena Stars, Tristat Tate a declarat că ceea ce se petrece acum între cei doi a fost întocmai intenția lui: „Ştiam că se va ajunge la asta, ştiam că se va ajunge la asta! Faptul pentru care niciunul dintre voi nu ştie ce se întâmplă între mine şi Bianca este exact intenţia mea. Sunt foarte bun să îmi ţin viaţa privată atunci când vreau să fie privată, aşa că unele ziare spun că ne-am despărţit, unele ziare spun că suntem împreună, unele spun că suntem, unele spun că nu suntem, îmi place aşa, aşa că nu voi răspunde la întrebările despre Bianca. Cine a spus că ne-am despărţit? Nu ştiţi nimic. Sunt doar speculaţii. Îmi place să fiu misterios. Ne certăm tot timpul pentru că este atât de amuzant când ne împăcăm”, – a mărturisit Tristan Tate, potrivit spynews.ro.
Pe de altă parte, la același post de televiziune, Bianca Drăgușanu a vorbit evaziv despre cel pentru care l-a părăsit pe Victor Slav, tatăl fetiței sale, Sofia Natalia, și fostul său soț: „Nu vreau să vorbesc despre viaţa mea personală, mi se pare aiurea să dau detalii. Este viaţa mea, o trăiesc cum vreau eu. Nu am o viaţă perfectă chiar dacă pare aşa, am un copil minunat şi sunt foarte fericită”.
Întrebată dacă Tristan Tate a apărut în viața ei la momentul potrivit, Bianca Drăgușanu a răspuns:„Deocamdată nu consider nimic, doar că sunt fericită asumată şi foarte mulţumită de viaţa pe care mi-o doresc şi consider că am tot ce vreau eu, şi am muncit pentru asta.”
Cât despre relația cu Victor Slav, Bianca afirmă: „Suntem prieteni în afară de orice. În afară de faptul că suntem părinţii acestui copil, suntem prieteni şi avem o comunicare foarte bună. Victor este un bărbat foarte matur şi un tată foarte bun”.
Tristan Tate nu pare deloc intimidat de relația Biancăi cu Victor și nici nu este deranjat de faptul că cei doi se întâlnesc: „Au un copil împreună. Nu îmi este teamă de nimeni, nu există comparaţie. Nu îmi pasă cu cine se întâlneşte. Dacă Bianca vrea să se întâlnească uneori cu Victor, este ok. Nu sunt intimidat de niciun alt bărbat”, – a dezvăluit Tristan Tate pentru sursa citată.