Mare. Soare. Culoarea aceea arămie și atât de râvnită pe care o obții după o săptămână de relaxare pe plajă...
Dar… ce te faci dacă nu ai cum ajunge la mare anul acesta? Sau dacă e miez de iarnă și tu tânjești, nostalgică, la pielea ta din timpul verii? Solarul îl excludem din start. Iar în ceea ce privește autobronzantele, dacă nu te dai cum trebuie sau dai prea mult… riști să rămâi cu pete sau cu o piele portocalie până se duce efectul..
Ce spui de un produs care miroase divin , îți hidratează pielea, îi dă culoarea aia ciocolatie mult-dorită și… se duce fără probleme la duș, la finalul fiecărei zile? Îți facem cunoștință cu „Vacanță la sticlă”, un ulei bronzant din numai2 ingrediente!
Ai nevoie de
pudră bronzantă
ulei de corp (pentru bebeluși sau orice alt ulei potrivit pielii tale)
Dacă nu ai fardul bronzant sub formă de pudră, sparge-l și pisează-l cu spatula până devine pudră. Adaugă treptat uleiul și amestecă încet până se omogenizează. Pune ulei până obții nuanța dorită (poți testa pe mână sau pe picior). Atenție: prea puțin ulei = uleiul bronzant îți va lăsa dungi pe piele, nu se va distribui uniform. Când ajungi la rezultatul dorit, toarnă compoziția în recipientul ales.
Desigur, deoarece e vorba de un produs pe bază de ulei, trebuie să fii atentă la contactul cu hainele, mobila etc.