Autismul este un diagnostic de temut, dar tot mai des întâlnit. Din fericire, dacă este depistat la timp și se face terapie, copilul poate evolua cât se poate de bine și, peste câțiva ani, nimeni nu ar ghici că a trecut prin așa ceva.
În general, autismul se diagnostichează la vârsta de doi-trei ani, dar există semne pe care le poți observa mai repede. Psihologul Daniela Martinescu, președintele Asociației pentru Intervenție Terapeutică în Autism, ne-a explicat cum descoperim din timp afecțiunea și care sunt pașii pe care trebuie să-i facă un părinte dacă suspectează ceva.
Simptome timpurii de autism
Dacă debutul autismului este precoce, în primul an de viață se remarcă: ► nu ridică mânuțele înainte de a fi luați în brațe; ► nu zâmbesc când o văd pe mamă zâmbind; ► sunt apatici și dezinteresaţi de tot ceea ce-i înconjoară; ► nu se uită atunci când cineva vrea să le atragă atenția; ► nu dau semne că vor să intre în comunicare cu ceilalți.
Copilul autist nu comunică prin vorbire
Caracteristic copiilor cu autism este că nu au contact vizual cu cei din jurul lor sau este slab. O altă trăsătură definitorie este faptul că încep foarte târziu să vorbească sau nu vorbesc deloc. În schimb, comunicarea se face printr-o serie de reacții care includ gestica, mimica și postura. Uneori, nu dau semne că și-ar dori ceva, nici chiar când le este foame sau au scutecul murdar. După o anumită vârstă, pot repeta o serie de cuvinte timp îndelungat, fără a le da, totuși, un înțeles.
Dezinteres față de oameni
Copilul autist poate avea față de persoanele din jur un dezinteres total. Este atras, uneori, de vestimentația sau de unele trăsături ale lor. Poate fi, în schimb, interesat de anumite obiecte, fără a le folosi pentru scopul lui, ci pentru a le agita, scutura, învârti etc. Îi plac jocurile repetitive, în care folosește obiecte puțin complicate, cum ar fi hârtia, nisipul, butoanele, apa. De asemenea, e înclinat să repete anumite activități: să închidă și să deschidă o ușă, să lovească sau să zgârie o jucărie, să aprindă și să stingă lumina etc. Mai târziu, poate avea „discontinuități de dezvoltare”. De pildă, poate învăța o poezie lungă pe de rost, însă nu își poate însuși formulele de politețe. Poate să nu reacționeze deloc la un zgomot puternic, însă se poate speria dacă aude căzând un creion pe parchet.
Jocul este o activitate necesară, extrem de importantă în dezvoltarea copiilor, prin care aceștia învață noi abilități. La copiii cu autism, jocul este limitat, caracterizat de activități repetitive. Ei nu înțeleg scopul jucăriilor. Ar trebui să folosim două seturi identice pentru a-i ajuta să imite mai bine. La început, se folosesc jucării care scot sunete amuzante, pentru a le menține interesul. Le arătăm o serie de acțiuni diferite, în legătură cu acel obiect. Treptat, copilul va ajunge să desfășoare activități complexe. El învață repetând zilnic. Este important să experimenteze cât mai des succesul. Bucuria jocului are o influență puternică și produce un impact emoțional pozitiv.