O nouă ediție a Atelierelor de Idei Unica va avea loc joi, 18 aprilie, în ParkLake, și va avea ca temă „Mamă, full time job”. Patru personalități și specialiști vor vorbi în cadrul acestui eveniment special dedicat tinerelor mame, aflate la început de drum.
Să fii tânără mamă aflată la început de drum nu este deloc ușor. Trebuie să te obișnuiești cu un nou membru al familiei, cu schimbările suferite de organismul tău și trebuie să te adaptezi la un stil de viață cu totul diferit. Cum ne adaptăm la nevoile copilului și ce trebuie să facem ca micuții noștri să crească într-un mediu sănătos, aflăm la Atelierele de Idei Unica.
Cine sunt invitații Atelierelor de Idei Unica
Lavinia Petrea – jurnalistă (Știrile Pro TV), mamă a trei copii
În august 2018 a născut pentru a treia oară, iar acum Lavinia Petrea, prezentatoarea Știrilor Pro TV de dimineață, se consideră extrem de norocoasă de decizia de a-și extinde familia. Mathias, în vârstă de 4 ani, și Klara, în vârstă de 2 ani, au o soră mai mică pe nume Karin, pe care o protejează și o copleșesc cu iubirea lor. Lavinia Petrea e o mamă fericită și va veni la Atelierele de idei să ne povestească cum face față tuturor năzbâtiilor pe care le coc cei mici.
Diana Dumitrescu – actriță
Frumoasa și binecunoscuta actriță Diana Dumitrescu este însărcinată cu primul ei copil, pe care și l-a dorit foarte tare. Acum, se bucură de fiecare moment din sarcină și așteaptă cu nerăbdare ziua în care își va putea ține în brațe bebelușul. Diana vine la Atelierele de Idei Unica pentru a povesti despre clipa în care a aflat că este însărcinată, precum și despre tot ceea ce trăiește în această perioadă.
Diana Știrbu – antrenoare de fitness specializată în antrenamente pre și postnatale
Fostă sportivă de performanță, absolventă a Facultății de sport, Diana Știrbu s-a specializat în antrenamente de gru, având certificări internaționale care îi atestă experiența ca specialist în antrenamente pre și postnatale. La începutul anului 2018 a deschis un studio dedicat femeilor însărcinate și proaspetelor mămici Fit Mom Studio. Oferă aici antrenamente individuale (personalizate) și de grup pentru graviduțe, antrenamente pilates pentru proaspetele mămici, Kangoo Jumps postnatal, dar și programe de slăbit.
Diana, ea însăși mamă, vine la Atelierele de Idei pentru a sublinia importanța mișcării înainte, în timpul sarcinii și după naștere pentru a avea o formă fizică cât mai bună.
Gabriela Albu – Medic specialist Dermatoestetică, Dermatologie, Boli Infecțioase
Dr. Gabriela Albu va vorbi în cadrul Atelierelor de Idei Unica despre direcțiile de îngrijire a pielii înainte și în timpul sarcinii, dar și după naștere. De asemenea, ea ne va învăța cum putem preveni apariția celulitei și a vergeturilor. Cititoarele revistei vor afla, cu această ocazie, de la medicul dermatolog, și ce ingrediente conținute de produsele de îngrijire a pielii trebuie evitate pe perioada sarcinii.
La finalul evenimentului găzduit de ParkLake, participantele vor primi un cadou din partea Revistei Unica și a sponsorului Bio Oil.
Participarea la eveniment se face pe bază de înscriere: completează formularul online până la data de 16 aprilie, ora 14:00. Locurile sunt limitate, toți cei înscriși intră în tragerea la sorți pentru câștigarea unei invitații. Accesul minorilor este strict interzis.
Dacă te afli printre cei selecţionati, vei primi un e-mail de la echipa revistei Unica cel târziu până la data de 17 aprilie, ora 17:00.
Ultima modificare aprilie 15, 2019 4:15 pm