Frumusețea fizică nu dă în întregime farmecul unei femei, dar este o componentă care o ajută să aibă încredere în sine și reîntregește armonia dintre trup, minte și suflet. Despre acest subiect am vorbit la Atelierele de Idei Unica, ce au avut loc în incinta centrului comercial ParkLake.
„Frumusețe cu și fără bisturiu” a fost tema abordată, iar cei patru speakeri prezenți la Atelierele de Idei Unica, Diana Andrei (medic stomatolog), Anca Oprescu (medic specialist chirurgie plastică), Ina Șoșoacă (medic specialist dermatologie și medicină estetică) și Diana Bart (prezentatoare tv) ne-au dezvăluit ce metode de înfrumusețare nu ne distrug naturalețea, dar ne ajută să ne menținem frumoase și sănătoase. Totul s-a întâmplat într-o atmosferă frumoasă oferită de ParkLake, căruia îi mulțumim pentru găzduire.
Iată ce a aflat publicul numeros prezent aseară la Atelierele de Idei Unica de la invitatele noastre.
Cum a fost la Atelierele de Idei Unica
Anca Oprescu, medic specialist chirurgie plastică în echipa Cronos Med by Dr. Constantin Stan, ne-a vorbit despre implantul mamar, cea mai solicitată intervenție chirurgicală din clinică. Aceasta a explicat cum decurge consultația cu o pacientă care dorește modificarea bustului, cum se alege mărimea potrivită, ce indicații postoperatorii se fac, dar și cine nu ar trebui să recurgă la astfel de intervenție: „Frumusețea trebuie să se mențină în limitele normalității, pentru că fără emoție își pierde semnificația. Mediul digital distorsionează noțiunea de frumos” a declarat Anca Oprescu.
De asemenea, s-au adus lămuriri și în ceea ce privește chirurgia minim invazivă: „Refacerea conturului corporal și refacerea conturului facial prin lipotransfer, lipoaspirație, high definition, sunt din ce în ce mai solicitate. Frumusețea este la noi. Celulele cu capacitate regenerativă sunt celulele noastre adipoase care se aspiră, se prelucrează și apoi sunt transferate în alte locuri unde sunt mai necesare” a mai spus medicul specialist.
Prezentatoarea Tv, Diana Bart, s-a arătat curioasă în ceea ce privește metodele de înfrumusețare, deși a mărturisit că nu este de acord cu operațiile estetice exagerate: „Eu sunt o susținătoare a tot ceea ce înseamnă natural, de la alimentație la mod de viață, mai ales că lucrez în presă, iar operațiile estetice au luat-o razna, toată lumea vrea să arate ca și Kim Kardashian. Este șocant ce vezi și asta pentru că nu se fac operațiile acolo unde trebuie și se duc la oricine. Sper ca acest fenomen să înceteze.”
Vedeta a vorbit și despre experiența în fața camerelor de luat vederi și despre presiunea de a arăta perfect, mărturisind că ar apela la o intervenție de natură estetică pentru ridurile de expresie: „Suntem femei și vrem să fim frumoase nu doar pentru noi, ci și pentru cei din jurul nostru, pentru copii un exemplu, pentru soții noștri. Este plăcut să te vadă frumoasă, dar naturală în fiecare dimineață.”
Ina Șoșoacă, medic specialist dermatologie și medicină estetică în cadrul grupului Cronos Med, a vorbit despre importanța consultațiilor date de medici în ceea ce privește procedurile de beauty: „Este foarte important să știm că în domeniul de beauty vorbim și despre medicină și nu se poate să fie efectuată procedura decât de dermatologi și specialiști în chirurgie plastică. Chiar dacă scopul este de întinerire a feței, în primul rând trebuie să ne gândim la sănătatea pacientului. Cosmeticiana poate oferi îngrijirea corectă, dar sub supravegherea medicului dermatolog. Cea mai mare greșeală este să înlocuiești frumusețea cu sănătatea. Rolul medicului dermatolog este acela de asigura îngrijirea corectă, sănătatea pielii și prevenirea a îmbătrânirii.”
Ina Șoșoacă a explicat, de asemenea, ce înseamnă substanțele de umplere (feeler), ce tratamente sunt indicate în funcție de vârstă, cât de des este nevoie să le facem și de ce se folosește terapia vampir (PRP): „Substanța de umplere este indicată pentru ridurile care s-au format. Cele mai sigure sunt cele pe acid hialuronic, fiind un component natural al pielii noastre. La pacientele tinere nu este nevoie de tratamente cu substanțe care stimulează colagenul.”
Medicul a mai specificat faptul că este important ca tratamentele să fie individuale și să nu luăm care reper vârsta sau experiența persoanelor cunoscute.
Diana Andrei, medic stomatolog la Clinicile Dr.Leahu, ne-a spus ce înseamnă fațetele dentare, cum se aplică și când se pot pune: „Fațetele sunt ca niște unghii false, care acoperă dintele pe partea exterioară și puțin pe partea pe care mușcăm. Se ia foarte puțin din dinte și păstrăm cât mai mult din substanța dentară. Acestea nu sunt bune doar pentru a zâmbi frumos, ci și din punct de vedere funcțional.”
Aceasta a mai vorbit și despre importanța aparatelor dentare: „Mulți pacienți vin să își pună fațete pentru a-și îndrepta dinții. Putem alinia dinții, dar doar atunci când sunt ușor rotiți, nu foarte înghesuiți sau avem probleme de mușcătură. În acest caz ar trebui luat foarte mult din dinte, de aceea e important ca pacienții să poarte aparat dentar înainte” a mai spus Diana Andrei.
Prin extragere la sorți, au fost alese cinci persoane care au primit câte un vocuher pe care îl pot folosi în cadrul Clinicilor Dr.Leahu.
La finalul evenimentului, cititoarele Revistei Unica au avut ocazia să testeze produsele cosmetice Blue Lily, un nou brand românesc și au primit cadou o cremă anticelulitică Blue Lily, produs premium românesc, din ingrediente naturale certificate ECOCERT.
„Algele marine contribuie la eliminarea substantelor toxice și stimulează circulația sanguină, iar uleiurile naturale cresc elasticitatea pielii” ne-a spus creatoarea brandului, Liliana Ștefan.
Am încercat și noi, editorii echipei Unica, cremele naturale, fără paraben, din ulei de cocos organic și vă mărturisim că parfumul lor emană bună dispoziție și ne-a cucerit pe loc.
Sursă foto: Sorin Cioponea
Ultima modificare februarie 25, 2019 11:25 am