Despre secretele feminității la Atelierele de Idei Unica

.
Organizat de revista Unica, în parteneriat cu Capital Plaza și Fresh Corner și sponsorizat de AVON, evenimentul Atelierele de Idei Unica a ajuns la ediția cu numărul XI. De data aceasta, cititoarele revistei au participat la o întânire a cărei temă a fost feminitatea.

Seara a fost deschisă de redactorul-șef al revistei, Raluca Hagiu, care a dat cuvântul celor patru invitate ale evenimentului.

revista Unica

Irina Markovits, consultant de stil, a vorbit despre masculin și feminin în vestimentație și a oferit câteva idei despre cum să ne dăm seama în ce tip de feminitate ne încadrăm în funcție de alegerile pe care le facem.

revista Unica

Roxana Minea, make-up artist AVON, a prezentat tendințele în machiaj pentru această primăvară, printre preferatele ei aflându-se culoarea albastră – vedeta sezonului și accentul dramatic la nivelul genelor. De asemenea, favorit pentru noul sezon care se apropie este și rujul mat, recomandarea ei fiind Perfectly Matte de la AVON, pe care cititoarele au avut ocazia să-l testeze înainte de începerea evenimentului și să-l primească la finalul serii.

revista Unica

Antonia a fost protagonista unui mini interviu. În fața audienței a răspuns cu dezinvoltură întrebărilor adresate de Raluca Hagiu. Am aflat că printre produsele ei preferate de make-up se află lip-gloss-ul și mascara, iar nuanțele favorite pentru machiaj sunt cele calde, pământii, maro, bronz.

revista Unica

Seara a fost încheiată de Oana Stoianovici, coach transformațional, care a vorbit despre puterea feminină și despre cum fiecare femeie ar trebui să-și găsească timp pentru ea, indiferent cât de ocupată este. Un exercițiu simplu, în care orice femeie ar trebui să stea cu ea însăși cinci minute pe zi pentru început.

revista Unica

 

Mai multe fotografii de la eveniment puteți găsi pe pagina de Facebook Atelierele de Idei Unica

Foto: Armand Ionescu, Cristi Duminecioiu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton