Atelierele de Idei Unica – Secretele unei familii aproape perfecte

.

O nouă ediţie a Atelierelor de Idei Unica  a avut loc la ParkLake Shopping Center. De data aceasta, tema dezbătută de specialişti şi de cei prezenţi în public a fost: „Secretele unei familii aproape perfecte”, iar cei care au dezvoltat acest subiect, din perspectivă profesională şi personală au fost Florina Oneţiu (coach ICF și psiholog), Andreea Bragă (președinta Centrului FILIA), Alex Căciuloiu (psiholog și psihoterapeut) și prezentatorul TV Gabriel Coveşeanu.

 

La sfârşitul evenimentului, participantele au primit produse cosmetice de la Life Care. 

Iată ce s-a întâmplat în cadrul evenimentului și ce am aflat de la invitații noștri!

Florina Oneţiu, coach ICF și psiholog

Florina a subliniat principalele diferenţe dar şi  asemănări dintre femei şi bărbaţi, care e normal să existe şi a subliniat că nu e imposibil să avem relaţii aproape perfecte dacă am fi atenţi la nişte lururi care ne fac diferiţi, dar şi complementari, în acelaşi timp, şi care ne pot aduce împreună. „Comunicarea este una dintre instrumentele cele mai folositoare din construcţia unei relaţii. Se poate face asta dacă exprimăm cee ace simţim, dacă avem autenticitate în ceea ce simţim şi ne exprimăm cu pozitivism. Trebuie să fim atenţi la percepţii, să tranşăm problema, iar aprecierea e foarte importantă. Comunicarea fără apreciere nu poate exista”, a conchis Florina Oneţiu.

Andreea Bragă, președinta Centrului FILIA

 

Andreea Bragă a deschis discursul cu o prezentare francă: „Sunt feministă!”. Președinta Centrului FILIA, organizație non-profit, apolitică şi feministă care luptă împotriva inegalităților de gen, subliniază că secretul unei relaţii perfecte stă în respectul dintre parteneri. „Dacă ne respectăm, putem construi multe lucruri împreună şi putem transmite şi copiilor noştri cum să-şi dorească fie trataţi de către partenerii lor mai târziu.” De asemenea, andreea Bragă a atins tema prejudecăţilor împământenite conform cărora femeile au un rol pasiv în societate, iar rolul de lider este asumat întotdeauna de bărbat – de la întreţinerea familiei, până la rolul pe care îl joacă în spaţiul public, la muncă, şi a transmis că „Indiferent dacă eşti băiat sau fată, poţi fi orice îţi doreşti în viaţă”.

Alex Căciuloiu, psiholog și psihoterapeut

Alex Căciuloiu a vorbit din perspectiva psihologului care consiliază în mare parte femei şi a explicat pe scurt unde se produce scurtcircuitul care face ca o relaţie să nu mai funcţioneze. De multe ori, oamenii isi seteaza asteptari nerealiste si au tendinţa sa-l idealizeze pe cel de langă ei. „La început, ne idealizăm partenerul şi apoi începem să-l vedem aşa cum este. În primii doi ani de căsătorie apar cele mai multe divorţuri. De ce? Pentru că atunci vedem ce aduce celălalt în relaţie faţă de ce ne-am dori să aducă, de fapt. Şi atunci apare decizia de a divorţa, iar în majoritatea cazurilor, femeilor iau această decizie, pentru că, din punct de vedere al relaţiei, femeile sunt cele mai implicate emoţional şi ele detectează primele ruptura emoţională de partener. Fie că vine pe fondul lipsei unei compatibilităţi sexuale, violenţă, infidelitate. Idealizarea, presiunea pe care o punem noi pe noi, dar şi societatea, nu ajută”, a subliniat Alex Căciuloiu.

Gabriel Coveşeanu (Cove), prezentator tv

Vedeta de televiziune a început prezentarea într-o notă amuzantă, dar a încheiat pe un ton serios, când a amintit de experienţa lui personală de tată a doi copii din două căsătorii diferite şi a pledat pentru ideea de familie. „Înainte să mă întreb ce e familia perfectă, stau şi mă întreb dacă eu sunt perfect. Şi nu sunt. Nevastă-mea e perfectă? Nu e. Deci nu avem cum să avem familia perfectă.” Apoi a amintit de cazul lui personal în care fiul din prima căsătorie creşte alături de mama lui. „În familie, greutatea cea mai mare revine mamei. Trebuie să avem mereu în vedere responsabilitatea întemeierii unei familii. Am doi copii din două căsătorii, iar primul copil creşte alături de mama lui. Şi oricât mi-ar spune cineva că e modern şi oricâte eforturi am face să pară că e totul în regulă, nu e pentru el. Nimeni nu e perfect, e uşor să judeci, e uşor să arunci cu piatra. Cel mai greu e să te accepţi pe tine cu bune şi cu rele. De-abia când eşti OK cu tine, eşti pregătit pentru o relaţie partenerială, de orice fel ar fi ea”, a încheiat Cove.

 

Ultima modificare ianuarie 11, 2019 12:47 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale