Zodiile şi celebritatea

.

Unii sunt mai predispuşi la faimă decât alţii, iar asta este, de cele mai multe ori, scris în stele. Nu doar poziţia Soarelului determină aceasta, dar în mare…
Nativii din semnele de foc (Berbec, Leu, Săgetător) au o popularitate aproape instantanee, obţinută fără prea mult efort. Chiar dacă nu ajung toţi staruri internaţionale, grupul lor de prieteni „gravitează” în jurul lor şi adesea reprezintă liderul lor de opinie, sau liderul, pur şi simplu.

Nativii semnelelor de aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător) sunt iarăşi destul de faimoase, măcar printre cunoştinţe, dacă nu în sens mai larg. Fiind de obicei volatili şi comunicativi, reprezintă la rândul lor subiectul preferat de bârfă al apropiaţilor.

Semnele de apă sunt ceva mai discrete. Racii, Scorpionii sau Peştii or să intrige întâi printr-un „je ne sais quoi”. De multe ori charisma lor şi magnetismul personal poate cuceri masele, uneori cu mult mai intens ca oricare alţii.

Ultimii menţionaţi, dar nu cei de pe urmă!, nativii semnelor de pământ sunt cei mai interesanţi. Totul la ei este trainic, inclusiv faima. Poate mulţi dintre ei vor rămâne nişte iluştii anonimi, dar alţii… Numeşte cel mai faimos cântăreţ din lume: şi o să zici Elvis Presley, un Capricorn. Cel mai cunoscut poet român: Eminescu, tot Capricorn. Cel mai celebru dictator: Hitler, un Taur. Ca să nu mai vorbim despre exemplarele acelea faimoase din zodia Fecioarei, gen: Keanu Reeves, Cameron Diaz, Richard Gere, Hugh Grant sau Sofia Loren…

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale