Ce te-ndeamnă astrele să citeşti? Dacă vrei să-i faci cadou o carte, inspiră-te şi din tipsurile de mai jos
Berbec
Nu-l prinzi la bibliotecă. Iar dacă se întâmplă totuşi sa-l prinzi, e pe fugă. Ar fi în stare să înveţe citirea rapidă, numai ca să economisească timp. Şi adoră cărţile care fac rezumatul altor cărţi, mult mai mari. Acasă preferă volumele de aventuri, din acelea care te ţin cu sufletul la gură, cu intrigă şi final neaşteptat. O carte trebuie să fie foarte antrenantă ca să-i reţină atenţia până la sfârşit.
Taur
Îl vezi pe tipul acela care s-a lipit de scaun şi o să plece ultimul, când se închide biblioteca? E Taur, mai mult ca sigur. Ajunge rar aici, dar când ajunge, ar vrea să citească tot! Devorează cărţile pe îndelete, în cantităţi mari. Nu e foarte selectiv, citeşte tot ce-l interesează, de la economie la ştiinţă sau filozofie. Numai cărţile de ficţiune pură, fără legătură cu realitatea, nu prea-i plac.
Gemeni
E o bibliotecă ambulantă el însuşi. Din păcate, mai mult de zvonuri şi mondenităţi decât de informaţii cu greutate. Nu-i uşor să găseşti un domeniu despre care el să nu fi citit deja, chiar dacă nu l-a aprofundat. Inteligeţa lui vie îl ajută să completeze în minte paginile din carte pe care le lasă necitite. N-are un singur autor preferat. Mai degrabă, câte un autor preferat pe săptămână.
Rac
Să se relaxeze acasă, cu o carte bună în mână, e una dintre plăcerile vieţii sale. Nu frecventează bibliotecile, decât poate pe cea la care mergea încă din copilărie sau Biblioteca Centrală, singura la care poate găsi cărţi rare şi foarte vechi. În general preferă clasicismul, numele grele, care au rezistat probei timpului. E destul de sceptic şi critic faţă de autorii moderni.
Leu
Nu citeşte, de obicei, decât cărţile care îl interesează, care au o legătură directă cu ceea ce face sau cu pasiunile lui. Nu răsfoieşte tot cei-i pică în mână, ca un Geamăn, şi nici nu pierde vremea cu lecturile „obligatorii” ca un Rac. Spre surprinderea tuturor, îi place poezia mai mult decât proza şi-ar putea să-ţi recite una-două strofe, dacă îl prinzi într-o dispoziţie romantică.
Fecioară
E un bun profesionist şi ştie deja cam tot ce se poate ştii în domeniul lui de interes. Tehnica îl fascinează şi are o mulţime de cărţi despre cum funcţionează lucrurile, de la corpul uman şi până la computer sau motorul cu injecţie. La bibliotecă merge destul de regulat, daca crede că are nevoie de vreo informaţie de-acolo. Însă nu se dă în vânt după textele „cu sentiment”.
Balanţă
Dacă l-ai întâlnit azi la bibliotecă, nu te baza că-l vei găsi acolo şi mâine. Chiar dacă ţi-a mărturisit că studiul pe care l-a început metită toată atenţia lui. Entuziasmul i se trezeşte atât de uşor! Dar din păcate nu-l ţine prea mult, când sunt atâtea alte lucruri care îi aduc fericirea, în afară de cărţi. Citeşte uşor şi repede, şi apreciază discuţiile inteligente despre lucruri interesante.
Scorpion
Are un aer misterios şi nu se sfieşte să discute despre subiecte considerate de muţi „jenante”? Felicitări, ai nimerit un Scorpion! Nu poţi să anticipezi când apare la bibliotecă şi îţi dă mereu senzaţia că ar fi acolo „incognito”. Citeşte cu placere thriller-uri, cărţi despre criminalistică sau sexualitate. E fascinat şi de ocultism, chiar dacă n-o să recunoască asta din prima.
Săgetător
Să stea între patru pereţi într-o bibliotecă? Vezi să nu! Mai degrabă îşi ia cartea şi se aşează cu ea într-un parc, la umbră. Nu te lăsa păcălită de aerul lui sportiv şi jovial. A citit la viaşa lui mai mult decât alţii în trei vieţi. Iar dacă n-a făcut-o încă, urmează, după ce se mai maturizează un pic. Îi place ştiinţa, filozofia şi dreptul juridic. Iar în sinea lui îi doreşte să devină un mare erudit.
Capricorn
A studiat mult, pentru că e foarte ambiţios şi vrea să fie apreciat în profesia lui. E un client fidel al bibliotecilor, însă nu e un loc potrivit să îl abordezi, fiindcă e foarte concentrat şi-o să te ignore. Foarte metodic, are de fiecare dată un plan de care vrea să se ţină. Ce citeşte? Numai el ştie. De obicei chestii serioase, nu îi place să-şi pierdă timpul cu fleacuri. Cititul e muncă, nu distracţie!
Vărsător
Ce cărţi? N-ai aflat că s-a inventat internetul? Nu la bibliotecă dai de el, ci mai repede într-un internet cafe. Îi place să ajungă repede la informaţie şi în cel mai modern mod posibil. Îi plac SF-urile, despre care e convins că nu mai e mult până o să le vadă întruchipate aievea. Citeşte cu plăcere cărţi de ştiinţă, mai ales ştiinţă de frontieră şi e fascinat de genii şi invenţii.
Peşti
Ori nu dă pe la bibliotecă cu anii, ori îl uită Dumnezeu pe-acolo. Şi-ar dori să-şi ia o pauză de la serviciu de câţiva ani şi să citească toate cărţile după care tânjeşte. Citeşte cu drag literarură, ocultism, religie, filosofie. Mai puţin ştiinţă şi tehnică. Şi are acasă, de multe ori, o bibliotecă impresionantă. Apreciază la un text mai mult emoţiile pe care i le trezeşte decât informaţia în sine.
Foto:Shutterstock