Cum se comportă zodiile când se îndrăgostesc

.

Oricine îşi poate da seama când are de-a face cu o persoană îndrăgostită. Sunt nişte semne generale, uşor de recunoscut, dar fiecare zodie le are şi pe ale sale, particulare…

Berbec

Ştii că un domnul Berbec s-a îndrăgostit de tine după… ochi. Berbecii sunt foarte vizuali. Dacă „te mănâncă din ochi”, te priveşte admirativ indiferent ce faci şi te reperează rapid într-o mulţime de oameni, e clar: sunt sentimente acolo… Adică exact pe dos decât expresia „nu are ochi pentru mine”.

Taur

Recunoşti aceasta după faptul că devii proprietatea lui cea mai dragă şi pe care o protejează cu cea mai mare atenţie. „Draga MEA”, „Iubita MEA”, plus dorinţa de a te avea numai pentru sine. Ar prefera chiar să te întreţină el, iar tu să nu mai mergi la muncă!

Gemeni

Devine peste noapte poet, indiferent dacă are talent sau nu. Te bombardează cu mailuri interesante şi sms-uri drăgăstoase. Şi nu se satură să îţi soarbă cuvintele, chiar dacă îi povesteşti chestii banale, până vi se încinge telefonul în mână…

Rac

Nu e nevoie să te privească sau să-ţi vorbească. Racul „te simte”. Un Rac îndrăgostit devine brusc clarvăzător: îţi ghiceşte dorinţele înainte să apuci să le exprimi. Iar când e în preajma ta, emoţia şi energia dinspre el spre tine e atat de intensă, încât ar putea fi filmată în infraroşu.

Leu

Cel mai evident semn este că te pune pe tine pe primul loc. Dacă de obicei el e Soarele şi restul lumii sateliţii, când se îndrăgosteşte, Leul cedează piedestalul celei pe care o iubeşte. Asta în intimitate. În public, îi construieşte un „tron de regină” alături de al său.

Fecioară

Mai puţin ostentativ decât alţii, bărbatul Fecioară e discret în manifestările sale atunci când e îndrăgostit. Face mici comisioane pentru tine, îţi aduce orice ai putea avea nevoie, selectează ceea ce crede el că îţi face bine de ceea ce ţi-ar putea face rău şi e mereu acolo dacă ai nevoie de el.

Balanţă

Se manifestă în cel mai clasic mod: iese la iveală romanticul din el. Îţi aduce flori, bomboane de ciocolată în formă de inimioară, bijuterii sau parfumuri, te scoate în parc la plimbări de mână sau la restaurante cu lumânări pe masă, iar băile înspumate şi masajele nu lipsesc.

Scorpion

Scorpionul îndrăgostit ar vrea să te devoreze, pur şi simplu. El face dragoste mult de obicei, dar dacă mai este şi îndrăgostit ar trăi într-o fuziune perpetuă. Puţin probabil să facă gesturile cu flori şi inimioare ale Balanţei. În schimb e capabil de gesturi care par nebuneşti…

Săgetător

E îndrăgostit cu adevărat dacă îşi face planuri de viitor cu tine. Săgetătorul neîndrăgostit spune „nu mă suna, lasă că te sun eu”. Cel îndrăgostit nu vrea să rişte să nu te mai găsească. În plus, te vizează şi pe termen lung. Nu s-ar vedea în vacanţa de anul viitor fără tine.

Capricorn

El ştie, teoretic cel puţin, cum să se manifeste cu atenţie faţă de o femeie, ştie ce gesturi să facă, dar asta nu înseamnă că e şi îndrăgostit. Criteriul însă e simplu: cu cât îţi acordă mai mult timp, cu cât renunţă la alte activităţi pentru a fi cu tine, cu atât e mai îndrăgostit.

Vărsător

Manifestările de îndrăgostit ale Vărsătorului vor fi.. neaşteptate. Însă cu siguranţă va dori să te implice în proiectele şi idealurile sale. Te va târî la toate întrunirile sale sau la toate activităţile caritabile în care e implicat. Se va înflăcăra la gândul că voi doi veţi schimba lumea împreună.

Peşti

El tace… ca un peşte. Manifestările sale sunt mai degrabă ascunse sau subtile, decât sesizabile cu ochiul liber. Trebuie să poţi să taci, la rândul tău, şi să te scufunzi alături de el în iubirea care n-are nevoie de timp, de spaţiu, de obiecte materiale sau de cuvinte ca să existe.

Foto: Shutterstock

Ultima modificare noiembrie 1, 2023 5:31 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale