Comportamentul gravidelor în funcţie de zodie

.

Toată lumea ştie că în această perioadă a vieţii toate femeile sunt speciale. Să vedem ce înseamnă aceasta pentru fiecare zodie
Berbec

Alergi pe bandă până în ultima clipă, pentru tine e esenţial să te menţii într-o formă cât mai bună. Vei face toate exerciţiile speciale pentru gravide – atât pentru ca micuţul să vină pe lume în cele mai bune condiţii, cât şi pentru că nu poţi sta locului deoarece de-abia aştepţi să devii mămică!

Taur

Momentul în care ai aflat că eşti însărcinată devine pentru tine un prilej de reevaluare a cheltuielilor şi achiziţiilor familiale. Vei încheia toate asigurările importante pentru viaţa micuţului chiar dinainte să se nască şi vei face un credit la bancă pentru a termina de plătit la timp locuinţa pe care să i-o dăruieşti la majorat.

Gemeni

Înfiinţezi un forum de discuţii între mămici pe internet, unde inviţi specialişti care să aducă tuturor la cunoştinţă ultimele noutăţi în domeniu, mămici care să-şi povestească experienţele şi pe oricine care ar dori să-şi dea cu părerea. Îi pui numele bebeluşului încă dinainte de a începe să se mişte şi vorbeşti cu el toată ziua.

Rac

Dacă există pe lumea aceasta o fiinţă care a fost destinată să devină mamă, aceea eşti tu. Trăieşti intens bucuria de a fi însărcinată, simţi plenar misterul şi minunea de a deveni mamă. Ai momente în care eşti atât de pătrunsă, încât devii mămoasă şi protectoare faţă de toate celelalte fiinţe şi lucruri din viaţa ta!

Leu

În primul rând, toată lumea trebuie să afle extraordinara veste! Vei începe să porţi haine speciale pentru gravide încă dinainte ca vreo urmă de burtică să se vadă la orizont. Cea mai mică greaţă şi poftă vor fi prilejuri de spectacol pentru cei din jur, pentru că nu poţi fi altfel decât senzaţională. Şi neapărat naşterea să fie filmată!

Fecioară

Nu există item de pe lista cu trusoul care să-ţi lipsească, şi chiar adaugi lucruşoare absolut necesare la care nimeni nu se gândise dinainte. Eşti extrem de atentă cu alimentaţia ta, cu tot regimul de viaţă al tău şi al celor din jur, care nu mai au voie să facă niciun exces: să se obişnuiască dinainte cu restricţiile pentru bebeluşi!

Balanţă

Eşti mai preocupată să te ungi pe burtă cu toate cremele din lume, împotriva vergeturilor şi a oricăror neplăceri estetice care ar putea să apară. Practici toate exerciţiile care să te menţină într-o formă cât mai bună. Din când în când, îţi mai aminteşti că peste puţin timp va mai fi o fiinţă mică alături de tine…

Scorpion


Aproape nimeni nu va afla că eşti însărcinată până în clipa în care va fi evident pentru oricine. Nu pentru că ţi-ar fi jenă de starea ta, ci pentru că nu oricine e demn să fie chiar atât de intim cu tine. Această veste e mult prea importantă pentru a o împărtăşi cu toată lumea chiar de la început.

Săgetător


Faptul că eşti însărcinată nu te împiedică să călătoreşti până-n ultima clipă la capătul lumii. Deja ţi-ai făcut şi planurile pentru la anul, când bebe va fi în rucsac. Iar regula cu centura de siguranţă pe care nu mai eşti obligată să o porţi când burtica devine prea mare a fost inventată pentru tine. Ai fi în stare să naşti la volan!

Capricorn

Bineînţeles, o asemenea transformare în viaţa ta merită cea mai mare atenţie şi consideraţie. Sigur că micuţul va avea cont în bancă încă din stadiul de embrion. Deja i-ai ales facultatea pe care o va urma şi talentele pe care i le vei cultiva. Poate că ar fi bine să începi să cauţi deja şi cei mai buni profesori?

Vărsător

Vei dori să naşti oricum, numai la modul obişnuit nu. Tocmai de aceea, îţi petreci majoritatea timpului studiind cele mai noi descoperiri în domeniu. Mai trebuie doar să te hotărăşti: să naşti acasă cu o moaşă, sau sub apă sau în spaţiul cosmic sau, dacă s-ar putea, într-un mod la care nu s-a mai gândit nimeni până acum.

Peşti

Până în ultima clipă nu te gândeşti la trusou, pentru că eşti mult prea preocupată să calculezi ce astrogramă va avea micuţul dacă se va naşte în cutare sau cutare zi, la o anumită oră sau alta. Ai fi în stare şi să te programezi la cezariană numai ca să nu ratezi un moment astrologic important!

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton